Aceasta este masa noastră de sufragerie de mai sus, aranjată în sufragerie pentru o cină mare în familie. În mod normal, nu este atât de frumoasă, deoarece mâncăm fiecare masă acolo; este singura masă pe care o avem. Masa împreună cu familia este la fel de importantă ca și locația. Ani în urmă, când lucram în dezvoltare, nu eram considerat un „jucător de echipă” pentru că întotdeauna pierdeam sesiunea de la sfârșitul zilei din biroul șefului, deoarece soția mea insista să fiu acasă la ora șase pentru cina în familie.
Acum Melinda Fakuade scrie în Vox că masa de sufragerie moare încet. S-ar putea să facă o mică proiecție; ea a crescut mâncând în bucătărie, iar masa din sufragerie era un loc de depozitare. „Blatul bogat din mahon al mesei este în stare aproape perfectă datorită husei de protecție cu care a venit.”
Masa noastră din sufragerie este o dezordine; este o veche masă de ședințe de birou din anii cincizeci și a venit deja cu urme, dar aici a stat fiica mea; avea o tendință de a face crize de nervi și de a lovi vasele de masă. Pot identifica o adâncitură mare lângă partea superioară dintr-un anumit episod care a implicat macaroane cu brânză. De fapt, aproape fiecare adâncitură de pe ea este o amintire.
În istoria sa despre masa de sufragerie, Fakuade o citează pe Alice Benjamin, care spune că sufrageriile erau bune pentru a etala „toate lucrurile tale extravagante: scaune frumoase, lenjerii, farfurii.” Acest lucru este încă valabil în casa noastră, unde soția mea, Kelly, scoate toată porțelanul pentru evenimentele de familie. Poate că suntem puțin extremi în acest sens; Kelly este cu siguranță extremă în colecțiile sale de porțelanuri.
Fakuade scrie că „cina are loc acum peste tot: pe canapea în timp ce urmărim un serial TV, cocoșați peste un blat de bucătărie, în drum spre casă.” Ea descrie cum bucătăria cu loc de luat masa a devenit centrul vieții de familie.
Deși nu în acest articol anume, toată lumea indică în general desenul de mai sus ca dovadă că nimeni nu folosește o sufragerie și toată lumea vrea să fie în bucătărie. Dar se pare că nimeni nu citește cartea de unde provine ilustrația, „Viața acasă în secolul XXI”, unde bucătăria este adesea o scenă urâtă.
Și, desigur, așa cum notează Fakuade, nimeni nu petrece mult timp mâncând împreună. „Gustările și mesele întâmplătoare pe parcursul zilei permit comoditate. Gătitul și împărțirea unei mese, de altfel, necesită mult mai multă planificare și efort… Pandemia a accelerat consumul nostru de gustări, iar obiceiurile noastre alimentare au decăzut și mai mult față de cum erau înainte.”
Am observat de fapt că oamenii iau mâncarea mai în serios și gătesc mai mult din cauza pandemiei, și am încercat să susțin că nu ar trebui să mâncăm la insulele de bucătărie. Am scris: „Continuu să cred că undeva trebuie să tragi o linie, că o suprafață de pregătire nu este un birou, că nu vrei ca mama și tata și copiii să facă toți zoom de pe blaturile de bucătărie, că acest lucru este periculos de nesanitar și nici foarte productiv pentru muncă.”
Când vine vorba de viața de familie, mă raportez la colega mea Katherine Martinko, care scrie că tradiția cinei în familie merită păstrată.
Fakuade consideră că telefoanele noastre sunt acum mai comune pentru conectare. „Viața de familie s-a schimbat semnificativ, iar noi nu mai învățăm neapărat despre lume prin conversațiile de la cină. Totul este la îndemâna noastră.”
Simțindu-mă pierdut aici, am contactat-o pe Sarah Archer, autoarea cărții „The Midcentury Kitchen”. În cartea sa, ea notează că tehnologia a schimbat bucătăria și schimbă modul în care mâncăm, spunând pentru PlanetaNoastra: „Este un fel de fenomen al căii dorite. Oamenii gravitează spre locul lor de confort! De asemenea, este complicat de faptul că ecranele plate înseamnă că „camera TV” poate fi oriunde, așa că masa de sufragerie și televizorul nu se exclud reciproc.” Sau, așa cum văd la copiii mei, nici telefonul.
Sunt arhitect și am susținut întotdeauna ideea ca o masă mare de familie să fie nucleul absolut al casei. Mi-am ales vechea și marea casă edwardiană pentru că avea o sufragerie mare și mi-am proiectat cabana din nord în jurul unei mese uriașe. Chiar și după renovării și reducerii la jumătate a spațiului nostru, am păstrat sufrageria așa cum era, deoarece aceasta definește casa și viețile noastre.
Nimic nu mi-a schimbat părerea despre asta; a fi cocoțat pe o insulă nu este un substitut. Fie că are propria sa cameră sau nu, masa de sufragerie este punctul central al familiei. Nu a murit încă.
