Mustangii au făcut parte din peisajul Statelor Unite de secole. De când primii cai au scăpat de conchistadorii spanioli, caii sălbatici s-au întors la rădăcinile lor sălbatice, rătăcind în mici grupuri familiale conduse de armăsari, amestecându-se cu diverse rase de alți evadați — inclusiv Appaloosa și cai vărgati ai nativilor americani, caii de ranch Quarter Horse și caii de șa ai fermierilor, caii pursânge și caii de tracțiune care și-au părăsit fermele.
Mustangul a devenit o rasă de cai excepțional de rezistentă, adaptându-se ușor la condițiile aspre și aride din vest, cu grupuri izolate care încă își arată străvechea lor origine de secole prin conformație și marcaje particulare. Și, important, mustangul este o rasă pe care o echivalăm cu libertatea, un spirit neîmblânzit și istoria țării noastre.
Biroul de Gestionare a Terenurilor (BLM) are sarcina de a susține legislația din 1971 elaborată pentru a proteja acești cai liberi, Legea privind Caii Sălbatici și Măgarii care Rătăcesc Liber (Wild Free Roaming Horses and Burros Act). Din păcate, strategiile BLM sunt departe de a fi eficiente și sunt considerate de mulți ca fiind inumane. Problema este complexă și are multe interese conflictuale, de la cei care doresc să vadă caii sălbatici rămânând liberi, la cei care se opun strategiilor utilizate pentru limitarea creșterii turmelor, până la crescătorii de vite care își pasc animalele pe terenuri publice și consideră mustangii o concurență.
Cel mai recent, caii sălbatici și BLM au ajuns pe prima pagină a ziarelor în decembrie, din cauza unei noi propuneri a administrației Trump care ar accelera strângerea și îndepărtarea a 130.000 de cai și măgari sălbatici protejați federal de pe terenurile publice.
Două grupuri naționale de protecție a cailor și un grup bipartizan de legiuitori s-au pronunțat împotriva deciziei, care face parte dintr-un proiect de lege privind cheltuielile Departamentului de Interne.
„Congresul tocmai a declanșat un asalt catastrofal asupra cailor și măgarilor sălbatici prețuiți ai Americii, întorcând ceasul cu 50 de ani înapoi, într-un timp când aceste animale iconice erau aproape dispărute și Congresul a acționat în unanimitate pentru a le proteja”, a declarat Suzanne Roy, director executiv al Campaniei Americane pentru Cai Sălbatici, într-un comunicat.
Roy s-a pronunțat și la sfârșitul lunii iulie 2017, când o comisie a Congresului a votat pentru a anula o interdicție privind eutanasierea cailor și măgarilor sălbatici sănătoși.
Dacă amendamentul ar fi devenit lege, BLM ar fi avut permisiunea să ucidă animalele considerate inadoptabile care sunt ținute în țarcuri de captivitate sau care încă rătăcesc pe terenurile publice.
După aproape doi ani de discuții și negocieri, opțiunea de eutanasiere a fost scoasă de pe masă, raportează Associated Press.
Iată câteva dintre elementele de bază ale controversei din jurul unuia dintre cele mai iconice animale din Statele Unite.
Mustangii în cifre
Populația de mustangi este sub presiune. Începând cu martie 2019, BLM estimează că există 88.000 de cai sălbatici pe aproximativ 10,93 milioane de hectare de teren gestionat federal. Între timp, milioane de bovine private pasc pe aproximativ 62,73 milioane de hectare de terenuri publice, inclusiv acele hectare desemnate pentru caii sălbatici.
Caii și măgarii sălbatici se găsesc în principal în Zonele de Gestionare a Turmelor (HMA) desemnate de guvern în 10 state vestice: Arizona, California, Colorado, Idaho, Montana, Nevada, New Mexico, Oregon, Utah și Wyoming.
BLM a redus habitatul desemnat pentru caii sălbatici cu peste 6,07 milioane de hectare din 1971.
Creșterea animalelor versus mustangi pe terenurile publice
Mustangul american este depășit numeric cu 35 la 1 de către animalele domestice private cărora li se permite să pască pe terenurile publice.
Pășunatul animalelor domestice pe terenurile publice costă contribuabilii peste 500 de milioane de dolari anual. Bovinele crescute pe terenurile publice asigură doar 3% din oferta de carne de vită a SUA.
Bovinele sunt mai dăunătoare pentru habitatele ripariene fragile decât caii. Studiile au arătat că caii sălbatici se deplasează mult mai departe de sursele de apă decât bovinele, care tind să pască pe o rază de 1,6 kilometri de sursele de apă, provocând eroziune, suprapășunat și contaminare. Cu toate acestea, gardurile de pe terenurile publice împiedică adesea caii să aibă acces la surse naturale de apă și le perturbă modelele naturale de pășunat pe suprafețe extinse.
Mustangii sunt restricționați la doar 17% din terenurile BLM. Cu toate acestea, BLM alocă majoritatea resurselor de furaje din zonele de gestionare animalelor domestice private, în loc de mustangi și măgari.
Valoarea protecției legale
Mustangii beneficiază tehnic de protecție legală. În 1971, Congresul a adoptat Legea privind Caii Sălbatici și Măgarii care Rătăcesc Liber, declarând că „caii și măgarii sălbatici care rătăcesc liber sunt simboluri vii ale spiritului istoric și pionieresc al Vestului; că aceștia contribuie la diversitatea formelor de viață din cadrul Națiunii și îmbogățesc viețile poporului american; și că acești cai și măgari dispar rapid de pe scena americană. Este politica Congresului ca caii și măgarii sălbatici care rătăcesc liber să fie protejați de capturare, marcare, hărțuire sau moarte; și pentru a realiza acest lucru, ei trebuie considerați în zona în care se găsesc în prezent ca o parte integrantă a sistemului natural al terenurilor publice.”
Creșterea populației nu este reglementată de presiuni autolimitatoare, cum ar fi lipsa apei sau a furajelor și prezența prădătorilor naturali. Din această cauză, populațiile de mustangi cresc cu o rată anuală de 15-20%.
În ciuda ratelor de reproducere de succes, rasa este încă în pericol, deoarece BLM scoate atât de mulți cai sălbatici din HMA-uri. Numărul țintă al BLM pentru mustangii rămași în sălbăticie este mai mic decât populația estimată în 1971, când a fost adoptată legea.
Trauma strângerilor și a țarcurilor de captivitate
Mustangii sunt adesea răniți sau mor în timpul sau ca urmare a strângerilor guvernamentale, conform Campaniei Americane pentru Cai Sălbatici. Leziuni la picioare și copite de la alergarea pe teren accidentat, leziuni de la panicarea în țarcuri, deshidratare și supraîncălzire, avorturi spontane la iepe după strângerea obositoare, mânji care se prăbușesc sau sunt separați de mamele lor în agitație, armăsari care se luptă după ce sunt forțați să stea împreună în țarcuri, traume mentale permanente și alte răni semnificative sunt rezultatul „adunărilor”.
Cei mai mulți mustangi strânși nu sunt adoptați, după cum arată rapoartele BLM. Datorită acțiunilor BLM de strângere a cailor în facilități de reținere pe termen lung și scurt, există mai mulți mustangi în facilitățile guvernamentale de reținere decât în sălbăticie.
Defalcări bugetare
Costurile de reținere pe termen lung consumă peste jumătate din bugetul anual al Programului pentru Cai și Măgari Sălbatici. În anul fiscal 2012, BLM a cheltuit peste 40 de milioane de dolari pentru a îngriji peste 45.000 de mustangi scoși din sălbăticie și plasați în centre de reținere.
BLM își concentrează majoritatea bugetului pe strângerea, îndepărtarea și depozitarea cailor. Începând cu mai 2019, existau peste 49.000 de cai și măgari ținuți în facilități de reținere, agenția estimând că ar costa 1 miliard de dolari îngrijirea animalelor pe parcursul vieții lor.
Mustangii capturați în timpul strângerilor guvernamentale au ajuns, de obicei, în abatoare din Canada și Mexic după ce au fost vânduți. În 2013, noi reguli pentru adopțiile de mustangi au fost puse în aplicare după ce o investigație a descoperit că aproape 1.800 de cai au fost vânduți unui transportator de animale care, cel mai probabil, i-a trimis la abator. Acum, nu mai mult de patru mustangi pot fi adoptați de o persoană într-o perioadă de șase luni, cu excepția cazului în care se obține o aprobare prealabilă de la BLM.
Deficiențe în gestionarea turmelor
După doi ani de analiză, Academia Națională de Științe (NAS) a publicat un raport care arată cum gestionarea turmelor sălbatice de către BLM este ineficientă și neștiințifică, cu sugestii de îmbunătățire.
Raportul NAS notează că BLM nu utilizează metode științifice pentru estimarea numărului de cai dintr-o zonă, monitorizarea turmelor sau calcularea numărului de cai pe care o zonă îi poate susține în mod rezonabil. NAS susține gestionarea turmelor pe pășune ca o abordare mai viabilă economic și mai solidă ecologic pentru limitarea populațiilor de cai sălbatici.
Soluții pentru succes pe termen lung
Există soluții pentru o gestionare umană pe termen lung, care ar pune capăt eficient strângerilor inumane și ar opri fluxul de bani ai contribuabililor către întreținerea mustangilor în țarcuri de captivitate. Acestea includ:
Turme autostabilizatoare – Plasarea de limite naturale acolo unde este necesar și permiterea prădătorilor naturali, cum ar fi leii de munte, să reintre în ecosistemele restaurate. Acest model autoreglator a funcționat cu turma Montgomery Pass, unde această turmă a supraviețuit și a menținut o populație stabilă timp de 25 de ani fără gestionare umană.
Controlul fertilității – Un vaccin contraceptiv numit PZP, care este aprobat de Societatea Umană a Statelor Unite, a fost utilizat cu succes la caii sălbatici din Insula Assateague din Maryland. Administrarea sa necesită doar săgetarea de la distanță a iepelor, ceea ce nu perturbă structura socială a grupurilor sălbatice. Ar putea economisi contribuabililor până la 7,7 milioane de dolari anual.
Ecoturism – Mustangii liberi sunt o atracție atât pentru turiștii americani, cât și pentru cei internaționali. Crearea de puncte de observare și tururi non-invazive pentru vizionarea mustangilor poate aduce venituri în zonele în care aceștia rătăcesc și arată că sunt mai valoroși vii decât în țarcuri de captivitate sau trimiși la abator.
Cooperare cu crescătorii de vite – Prin colaborarea cu crescătorii de vite care își pasc animalele pe terenuri publice și cerându-le să permită mustangilor același acces la resurse precum apa pe care o primesc animalele lor, BLM ar putea atinge un echilibru între protejarea turmelor pe terenurile de gestionare, așa cum prevede legea, și satisfacerea nevoilor crescătorilor de vite.
O mare parte din aceste informații au fost adunate de la Campania Americană pentru Cai Sălbatici, o organizație non-profit care urmărește îndeaproape problema, menținând legătura și fiind prezentă de la Capitol Hill până la zonele unde mustangii sunt strânși. Aceasta oferă o mulțime de informații despre statutul mustangilor și despre ce se face, sau mai degrabă ce nu se face, pentru a proteja această rasă iconică. Este o resursă excelentă pentru oricine este interesat să afle mai multe.
O altă resursă excelentă pentru a afla exact ce se întâmplă este raportul complet al Academiei Naționale de Științe, „Utilizarea științei pentru îmbunătățirea Programului BLM pentru Cai și Măgari Sălbatici”. Este gratuit de descărcat și dezvăluie dintr-o perspectivă științifică unde BLM nu reușește să ajute chiar animalele pe care are sarcina de a le proteja.
