Pe vremea când vechii locuitori ai bazinului mediteranean își dădeau seama de beneficiile strugurilor și măslinelor, oamenii dintr-o civilizație foarte diferită, de cealaltă parte a lumii, făceau propria lor descoperire remarcabilă. Au realizat că frunzele unei anumite plante aveau proprietăți aromatice care puteau face ceva magic cu apa.
Țara era China, iar planta era Camellia sinensis. Legenda spune că un accident fericit a dus la descoperirea faptului că frunzele de camelie transformau apa obișnuită într-o băutură aromată, atât de răcoritoare încât ajuta călugării să alunge somnul în timpul lungilor ore de meditație. Băutura avea să devină cunoscută în întreaga lume drept ceai, dar aveau să treacă secole până să scape din societatea odată faimos închisă a Chinei.
Astăzi, după apă, ceaiul este cea mai consumată băutură din lume, potrivit Asociației Ceaiului din SUA, cu sediul în New York, care se descrie drept autoritatea independentă recunoscută în materie de ceai. În orice zi, peste 158 de milioane de americani, în aproape 80% din gospodăriile din SUA, beau ceai, potrivit grupului.
Istoria ceaiului
Originea probabilă a Camellia sinensis se află într-o zonă care astăzi include nordul Myanmarului și provinciile Yunnan și Sichuan din China. Toate ceaiurile non-erbale din lume provin din această singură varietate de camelie. Diferitele arome sunt rezultatul diferitelor metode de prelucrare a frunzelor.
Istoricii nu au găsit înregistrări exacte despre cine a descoperit secretul proprietăților aromatice ale frunzelor, dar mitologia chineză atribuie revelația unui accident. Potrivit legendei, împăratul chinez Shennong, cunoscut sub numele de „Vindecătorul Divin”, fierbea o oală cu apă în 2737 î.Hr. când câteva frunze de ceai de Camellia sinensis au fost suflate accidental în ceainicul împăratului.
Băutura rezultată a devenit cunoscută sub diverse nume în limbile chineze, dar a fost apreciată pentru capacitatea sa medicinală obișnuită de a alunga oboseala, de a înveseli sufletul, de a întări voința și de a repara vederea.
Călugării budiști beau ceai în cantități mari pentru a preveni somnolența în timpul lungilor ore de meditație, iar taoistii îl foloseau chiar și ca ingredient în elixirul lor de nemurire.
În unele cazuri, era transformat într-o pastă și folosit pe piele pentru a calma durerile reumatice. Aveau să treacă secole de utilizare rudimentară înainte ca ceaiul să fie băut mai mult pentru gustul său decât ca medicament.
Ceaiul a ieșit din China prin mai multe mijloace. Potrivit diferitelor rapoarte, călugării budiști au dus semințe de Camellia sinensis în Japonia, iar negustorii chinezi de ceai au exportat frunze în Iran, India și Japonia încă din 206-220 d.Hr., în timpul dinastiei Han. În cele din urmă, în anii 1600, negustorii olandezi au importat frunze de ceai în Olanda. De acolo s-au răspândit în Europa.
Cultivarea comercială a ceaiului a început în anii 1840, când un botanist britanic sub acoperire, care se făcea că este negustor de ceai, a adus mii de plante de ceai și muncitori chinezi care știau să le cultive în India, sub stăpânirea britanică, potrivit lui Cassie Liversidge în cartea sa „Ceai de casă, un ghid ilustrat pentru plantarea, recoltarea și amestecarea ceaiurilor și tisanelor”. Ceaiul este acum cultivat comercial în multe părți ale lumii.
Ceaiul în istorie
Ceaiul a jucat un rol central în mai multe evenimente istorice importante, cum ar fi Primul Război al Opiaceului și Revoluția Americană.
Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, utilizarea ceaiului în Anglia era împletită cu opiul; comerțul cu ambele era esențial pentru susținerea politicilor fiscale și altor politici ale țării. Veniturile din ceai au contribuit la finanțarea războaielor napoleoniene, de exemplu. Britanicii cultivau maci de opiu în India și vindeau opiul în China și importau ceai chinezesc în Marea Britanie.
La acea vreme, ceaiul era considerat o băutură rară și prețioasă. Ca atare, era scump, iar în sistemul de clase britanic, numai cei înstăriți și-l puteau permite.
Chinezii s-au răsculat împotriva dependenței și a altor probleme cauzate de opiu, dar au fost învinși de britanici în Primul Război al Opiului (1839-42), cedând Hong Kong ca bază comercială negustorilor britanici.
Deoarece ceaiul pentru opiu nu mai era o opțiune viabilă, Marea Britanie a înființat o producție de ceai la scară largă în India și Ceylon prin intermediul East India Co., controlată de stat. Perioada a marcat un punct de cotitură în comerțul și consumul global de ceai, deoarece ceaiul a devenit din ce în ce mai abundent și a fost introdus oamenilor din întreaga lume.
Ceaiul a jucat, de asemenea, un rol central într-unul dintre momentele definitorii care au dus la Revoluția Americană.
La 16 decembrie 1773, manifestanții din Boston, unii îmbrăcați în nativi americani, au distrus o expediție de ceai de la East India Co. Manifestanții s-au opus Legii Ceaiului, deoarece credeau că, chiar dacă nu impunea taxe noi, era o încercare de a obține sprijin pentru taxele deja existente, nepopulare. Protestatarii au aruncat ceaiul în portul Boston într-un act de sfidare care a fost scânteia finală care a aprins Revoluția Americană.
Acest moment din istoria americană trăiește și astăzi în mișcarea politică Tea Party, care s-a format în 2009 ca urmare a ceea ce adepții săi consideră a fi o depășire a guvernului.
Nașterea pliculețului de ceai
Obiceiul popular de a cumpăra ceai în pliculețe a apărut destul de întâmplător în 1908, potrivit lui Liversidge. Ea atribuie acest accident metodei folosite de un negustor de ceai din New York, pe nume Thomas Sullivan, pentru a trimite mostre de ceai în întreaga lume.
Soția lui Sullivan a făcut pungi de mătase pentru a trimite mostrele, cu ideea că oamenii vor scoate frunzele din pungi pentru a prepara ceaiul, potrivit lui Liversidge. Dar, scrie Liversidge în „Ceai de casă”, când au sosit mostrele, oamenii s-au gândit că ar trebui să prepare ceaiul în pungi. Astfel au fost introduse și acceptate pliculețele de ceai în întreaga lume.
În 2012, peste 65% din ceaiul preparat în Statele Unite a fost preparat folosind pliculețe de ceai, potrivit Asociației Ceaiului din SUA. Ceaiul gata de băut și amestecul de ceai înghețat constituie aproximativ o pătrime din tot ceaiul preparat în SUA, ceaiul instant și ceaiul vrac reprezentând restul, potrivit grupului. Ceaiul instant scade, iar ceaiul vrac câștigă popularitate, în special în punctele de vânzare specializate de ceai și cafea.
Ceaiul după-amiază
„Anne, Ducesa de Bedford, una dintre doamnele de onoare ale Reginei Victoria, a început obiceiul de a bea ceaiul după-amiază la începutul anilor 1840”, a declarat istoricul culinar și autoarea Francine Segan.
„Ducesa a început să bea ceai în acea parte a zilei ca o modalitate de a evita amețelile și foamea dintre prânz și cină. A început să ceară să i se aducă ceai și gustări mici în camerele ei private pentru a le împărți cu celelalte doamne de la curte. Curând, tendința a început să se răspândească la curte, iar chiar Regina Victoria însăși a început să organizeze evenimente cu ceai după-amiază.”
Termenul ceai după-amiază nu trebuie confundat cu „ceaiul înalt”, a adăugat Segan.
„Ceaiul înalt era termenul englezesc pentru o cină simplă pe o masă înaltă – o masă de dining”, a explicat Segan.
Ceaiul și sănătatea
După apă, ceaiul este considerat una dintre cele mai bune băuturi pentru sănătate, potrivit Consiliului de orientare privind băuturile, care a fost format de un grup de experți în nutriție din Statele Unite. Grupul a clasificat băuturile în șase niveluri în funcție de caloriile furnizate, contribuția la aportul de energie și nutrienți esențiali și dovezile privind efectele pozitive și negative asupra sănătății.
Fără adaosuri, ceaiul și cafeaua sunt fără calorii și includ antioxidanți, flavonoide și alte substanțe biologic active care pot fi benefice pentru sănătate. Până la trei sau patru căni pe zi sunt considerate o porție sănătoasă. Ceaiul verde a primit chiar atenție ca posibil protector împotriva bolilor de inimă. Studiile au arătat că unele ceaiuri pot, de asemenea, să reducă potențial riscul unor tipuri de cancer.
Ceaiul și cafeaua conțin cofeină, iar juriul este încă în deliberare cu privire la cât de mult ar trebui să consume femeile gravide. Verdictul este însă stabilit pentru aditivi, cum ar fi smântâna și zahărul. Acestea pot transforma o băutură sănătoasă într-una care nu este așa.
Producția și consumul de ceai
Ceaiul este singura băutură servită în mod obișnuit cu gheață sau caldă, oricând, oriunde, pentru orice ocazie, potrivit Asociației Ceaiului.
În 2012, potrivit grupului, numai vânzările cu amănuntul din supermarketuri au depășit 2,25 miliarde de dolari în Statele Unite. Această cifră reprezintă o tendință continuă de creștere a achizițiilor de ceai de către consumatori, pe care grupul a declarat că a crescut consumul în afara casei cu cel puțin 10% anual în ultimul deceniu. Vânzările totale au crescut cu 16% în ultimii cinci ani, potrivit grupului.
Citirea frunzelor de ceai
Și dacă ești de felul superstițios, renunță la pliculețul de ceai și prepară o ceașcă cu frunze pe care le poți folosi pentru a-ți spune averea.
Tasseografia, cunoscută și sub numele de tasseomancy sau tassologie, este o metodă de prezicere a viitorului care interpretează modelele pe care le lasă frunzele de ceai, zațul de cafea sau sedimentele de vin în fundul unei căni.
Dacă nimic altceva, te vei bucura de o băutură aromată și, eventual, vei culege beneficiile uneia dintre cele mai sănătoase băuturi din lume.
