De mai bine de un deceniu, cartea încântătoare și amuzantă a lui Lenore Skenazy, „Copii Liberi: Cum Părinții și Profesorii Pot Renunța și Lăsa Să Crească”, a oferit adulților permisiunea de a-și lăsa fricile și de a oferi copiilor independența pe care o merită. Acum, cartea este gata să ajute și mai multe familii să se recupereze după epidemia de parenting elicopter care a cuprins Statele Unite. O a doua ediție, revizuită și extinsă, a fost lansată săptămâna aceasta, cu statistici actualizate și capitole suplimentare despre probleme care au devenit relevante în ultimii ani, cum ar fi anxietatea infantilă și utilizarea tehnologiei.
Skenazy a devenit notorie pentru că și-a lăsat copilul de 9 ani să meargă singur cu metroul din New York în 2008. Un articol pe care l-a scris despre această experiență a adus-o în numeroase emisiuni TV naționale, unde a fost aspru criticată de „experți” pentru că i-a permis copilului ei să facă un lucru atât de periculos și chiar a fost etichetată „cea mai rea mamă din America”. Această experiență a evoluat într-un blog de succes și, în cele din urmă, într-o organizație non-profit națională numită Let Grow care promovează independența copilului. Expresia pe care a inventat-o, „copii liberi”, a intrat de atunci în vocabularul american.
Într-o conversație recentă cu PlanetaNoastra despre implicarea Let Grow în adoptarea unei legi rezonabile privind independența copilului în Texas, Skenazy a declarat că explorarea ei aprofundată a subiectului anxietății infantile pentru această a doua ediție a fost un teritoriu nou. Ea a menționat o psihologă care a depus mărturie în numele Let Grow și a spus că, pe parcursul a 20 de ani, a văzut copiii devenind mult mai pasivi, anxioși și diagnosticați cu mai multe probleme. „Te întrebi, oare doar diagnosticăm mai mult, sau copiii devin mai fragili?”
Skenazy a continuat să descrie efectul paralizant pe care anxietatea îl are asupra vieții unui copil, definind anxietatea ca fiind convingerea că nu poți face față unui lucru, că te va copleși sau că vei fi rănit și nu te vei recupera niciodată.
„Dacă copiilor tăi li se spune constant de către o cultură care zice: „Nu, nu poți ieși afară pentru că te vei răni sau vei fi răpit și nu te vei mai întoarce niciodată”, atunci tot ce primești este [mesajul] că nu poți face față unui lucru de unul singur și se vor întâmpla lucruri teribile”, spune Skenazy. „Ei bine, asta e deprimant! M-aș simți speriată dacă aceasta ar fi viața mea obișnuită tot timpul.”
Ea adaugă: „Singurul lucru care schimbă acea senzație este realitatea. Și dacă nu le permiți copiilor acea realitate de a avea timp independent, de a face ceva pe cont propriu… atunci nu există nimic care să contracareze mesajul că ești vulnerabil, ești fragil, doar mama și tata te pot salva.”
Un alt capitol nou analizează legătura dintre interesele din copilărie și meseriile de adult. Există o legătură distinctă între cele două, ceea ce arată că părinții ar trebui să le permită copiilor timp și spațiu pentru a-și dezvolta acele interese ciudate pe care le pot avea, deoarece s-ar putea transforma într-o carieră în toată regula într-o zi.
Într-un capitol intitulat „Adoptă o Perspectivă pe Termen Lung: Pierderea Timpului Nu Este o Pierdere de Timp”, Skenazy a scris: „Există o mare diferență între copiii atrași intrinsec de o activitate și părinții care încearcă să le impună un interes. Este indiscutabil minunat ca părinții să-și introducă copiii în lumea largă a minunilor de acolo. Dar la un moment dat — adesea foarte devreme — copiii încep să-și găsească propriul drum.”
Un al treilea capitol nou examinează utilizarea tehnologiei, în principal jocurile video și rețelele sociale. Primele ar trebui să fie mai puțin îngrijorătoare decât ultimele, dar, în opinia lui Skenazy, niciuna nu merită genul de paranoia frenetică care a fost generată în ultimii ani. Ultimul lucru de care au nevoie copiii, susține ea, este ca adulții „să vină cu încă o modalitate de a restrânge libertatea și distracția copiilor”. (Scriitorul de la PlanetaNoastra nu este în totalitate de acord, dar asta este o discuție pentru altă zi.)
Unde își exprimă însă o îngrijorare serioasă este în legătură cu tehnologiile de supraveghere pe care mulți părinți le folosesc pentru a-și urmări copiii. Nu numai că acest lucru este înfricoșător și epuizant, dar nu reușește să-i învețe copilului nicio abilitate reală de independență, transmițându-i în același timp faptul că părinții lor nu au încredere cu adevărat în el.
„Sfatul meu este să încerci să rezisti atracției omniprezenței”, recomandă Skenazy. „Vorbește, nu urmări. Apoi, pe măsură ce îți vezi copiii crescând și devenind responsabili, renunță la o parte din urmărire. Arată-le că ți-au câștigat încrederea, având de fapt încredere în ei.”
Nu în ultimul rând, a doua ediție conține resurse pentru educatori, arătându-le profesorilor și directorilor cum să implementeze Cluburi de Joacă și proiecte Let Grow pentru a dezvolta abilități de independență la elevi. Școlile care fac acest lucru raportează copii mai fericiți, mai sănătoși și înfloritori, care beneficiază de interacțiunile mixte pe vârste (așa cum se jucau copiii istoric), lipsa intervenției adulților și sentimentul de realizare care vine din a face lucruri dificile.
Plină de umor și fapte, zeci de povești personale și sfaturi practice de la genul de experți pe care ar trebui să-i ascultați (nu revista „Parents”, pe care Skenazy o detestă), noua ediție a cărții „Copii Liberi” este mai relevantă ca niciodată și ar trebui să fie lectură obligatorie pentru fiecare părinte și profesor.
