Cercetătorii au fost uimiți când, în toamna anului 2007, au descoperit că stratul de gheață permanent din Oceanul Arctic și-a pierdut aproximativ 20% din masă în doar doi ani. Acesta a stabilit un nou record minim de când imaginile satelitare au început să documenteze terenul în 1978. Fără acțiuni pentru a preveni schimbările climatice, unii oameni de știință cred că tot stratul de gheață permanent din Arctica ar putea dispărea încă din 2030.
Această reducere masivă a permis deschiderea unei rute maritime libere de gheață prin legendarul Pasaj de Nord-Vest, de-a lungul nordului Canadei, Alaskai și Groenlandei. Industria navală, care are acum acces ușor prin nord între oceanele Atlantic și Pacific, ar putea saluta această dezvoltare „naturală”. Cu toate acestea, ea se întâmplă într-un moment în care oamenii de știință sunt îngrijorați de impactul creșterii nivelului mării la nivel mondial. Creșterea actuală a nivelului mării este într-o oarecare măsură o consecință a topirii gheții arctice, dar vina se concentrează mai mult pe topirea calotelor glaciare și pe expansiunea termică a apei pe măsură ce se încălzește.
Amenințare Din Partea Mării
Potrivit Grupului Interguvernamental de Experți privind Schimbările Climatice, format din oameni de știință de top în domeniul climei, nivelul mării a crescut cu aproximativ 3,1 milimetri pe an începând cu 1993. Aceasta înseamnă 19,05 centimetri între 1901 și 2010. Programul Națiunilor Unite pentru Mediu estimează că aproximativ 80% din oameni trăiesc la mai puțin de 99,8 kilometri de coastă, iar aproximativ 40% trăiesc la mai puțin de 59,5 kilometri de linia de coastă.
Fondul Mondial pentru Natură (WWF) raportează că națiunile insulare joase, în special din regiunile ecuatoriale, au fost cel mai puternic lovite de acest fenomen. Unele sunt amenințate cu dispariția totală. Creșterea nivelului mării a înghițit deja două insule nelocuite din Pacificul Central. În Samoa, mii de locuitori s-au mutat pe terenuri mai înalte, pe măsură ce liniile de coastă s-au retras cu până la 48,8 metri. Iar insularii din Tuvalu se luptă să-și găsească noi locuințe, deoarece intruziunea apei sărate a făcut apa lor freatică de nebăut, în timp ce uraganele și valurile oceanice tot mai puternice au devastat structurile de pe coastă.
Fondul Mondial pentru Natură afirmă că creșterea nivelului mării în regiunile tropicale și subtropicale ale lumii a inundat ecosistemele costiere, decimând populațiile locale de plante și animale sălbatice. În Bangladesh și Thailanda, pădurile de mangrove de coastă — importante bariere împotriva furtunilor și a valurilor mareice — cedează în fața apei oceanice.
Va Fi Mai Rău Înainte Să Se Îmbunătățească
Din păcate, chiar dacă am opri astăzi emisiile de gaze cu efect de seră care provoacă încălzirea globală, aceste probleme probabil se vor agrava înainte de a se îmbunătăți. Potrivit geofizicianului marin Robin Bell de la Institutul Pământului al Universității Columbia, nivelul mării crește cu aproximativ 1,6 milimetri pentru fiecare 625,2 kilometri cubi de gheață care se topește de la unul dintre poli.
„Asta poate nu sună mult, dar luați în considerare volumul de gheață blocat acum în cele trei cele mai mari calote glaciare ale planetei”, scrie ea într-un număr recent al revistei Scientific American. „Dacă calota glaciară din Antarctica de Vest ar dispărea, nivelul mării ar crește cu aproape 5,8 metri; gheața din calota glaciară a Groenlandei ar putea adăuga încă 7,3 metri la aceasta; iar calota glaciară din Antarctica de Est ar putea adăuga încă 51,8 metri la nivelul oceanelor lumii: mai mult de 64,9 metri în total.” Bell subliniază gravitatea situației, arătând că Statuia Libertății, înaltă de 45,7 metri, ar putea fi complet scufundată în câteva decenii.
Un astfel de scenariu apocaliptic este puțin probabil, dar un studiu important a fost publicat în 2016, evocând posibilitatea foarte reală ca o mare parte din calota glaciară din Antarctica de Vest să se prăbușească, ridicând nivelul mării cu 0,91 metri până în 2100. Între timp, multe orașe de coastă se confruntă deja cu inundații costiere din ce în ce mai frecvente și se grăbesc să finalizeze soluții inginerești costisitoare care ar putea sau nu fi suficiente pentru a ține la distanță apele în creștere.
