Este destul de bine documentat că calitatea țintelor de emisii net-zero poate varia enorm. De la perspectiva plauzibilă a ferme cu emisii net-zero în decurs de un deceniu până la noțiunea discutabilă că giganții petrolieri pot atinge net-zero în timp ce continuă să vândă petrol, ceea ce contează nu este dacă o companie, organizație sau țară este dispusă să atingă net-zero – ci mai degrabă, cum definesc acest concept, cât de repede plănuiesc să ajungă acolo și, ce anume, pași vor întreprinde în următorii câțiva ani.
Nicăieri nu este acest lucru mai evident decât în lumea companiilor de utilități electrice, unde proliferarea promisiunilor ambițioase de „neutralitate climatică până în 2050” trebuie măsurată în raport cu faptul că aceleași companii de utilități plănuiesc să mențină în funcțiune vechile centrale pe cărbune timp de decenii, ca să nu mai vorbim de construirea de noi centrale pe gaz. La începutul acestui an, Sierra Club – care a purtat cu succes o luptă împotriva cărbunelui în Statele Unite în ultimele două decenii – a publicat un raport și un instrument de cercetare extrem de utile, care ar trebui să ajute activiștii, comunitățile și investitorii deopotrivă să ceară socoteală Big Energy.
Intitulat „The Dirty Truth About Utility Climate Pledges”, raportul a fost co-autorat de experta în energii regenerabile Dr. Leah Stokes și evaluează planurile de tranziție energetică ale 79 de companii operaționale, deținute de 50 de companii-mamă. Crucial, evaluează aceste companii nu în funcție de faptul dacă promit să elimine treptat cărbunele la un moment dat în viitor – ci mai degrabă cât de mult elimină până în 2030, dacă plănuiesc să construiască o nouă infrastructură bazată pe combustibili fosili pentru a o înlocui și, de asemenea, cât de mult intenționează să investească în energii regenerabile în același interval de timp.
Printre constatările raportului:
- În medie, cele 50 de companii-mamă de utilități au obținut doar 17 din 100 pentru planurile lor climatice – ceea ce se traduce printr-un rating F conform clasificării Sierra Club.
- Companiile – care reprezintă 68 la sută din toată generația rămasă de energie pe cărbune în Statele Unite – s-au angajat să elimine doar 25 la sută din centralele lor pe cărbune până în 2030.
- 32 dintre aceste companii plănuiesc, de asemenea, să construiască noi centrale pe gaz totalizând peste 36 de gigawați până în 2030.
- Deși aceleași companii plănuiesc să adauge 250 de milioane MWh de energie eoliană și solară nouă până în 2030, raportul subliniază că aceasta echivalează cu doar 19 la sută din capacitatea lor existentă de producție pe cărbune și gaz.
Există, din fericire, câteva puncte luminoase. Compania Northern Indiana Public Service Company (NIPSCO) este menționată în raport pentru planul său de a retrage toată capacitatea sa existentă pe cărbune cel târziu până în 2028 și de a face acest lucru fără a construi noi centrale pe gaz. (Noi la PlanetaNoastra am prezentat acest plan destul de semnificativ când a fost anunțat în 2018.)
Companiile de utilități vor argumenta, fără îndoială, că tranzițiile necesită timp și că „combustibilii de tranziție” și planurile de eliminare treptată pe termen lung vor fi necesare pentru a minimiza întreruperile. Cu toate acestea, așa cum subliniază chiar raportul, aceste argumente contravin științei climatice dominante. Iată cum a descris Mary Anne Hitt, Director Național de Campanii pentru Sierra Club, concluziile raportului într-un comunicat de presă:
„Adevărul revoltător este că multe companii de utilități nu numai că își protejează centralele pe cărbune de la retragere, dar plănuiesc activ să construiască și centrale pe gaz care destabilizează clima – ignorând știința climatică, amânând adoptarea energiilor regenerabile și împingându-ne mai departe în criză.”
Într-un schimb ulterior de mesaje pe Twitter, i-am sugerat lui Hitt că faptul că o țară precum Marea Britanie a reușit să și-a redus emisiile la nivelurile din epoca victoriană în aproximativ un deceniu, fără a crește prețurile, ar sugera că un progres mult mai rapid nu este doar necesar, ci și eminamente realizabil și aici, în SUA. Ea a fost de acord:
Promisiunile climatice sunt, desigur, un semnal important de intenție. Nu înseamnă însă mare lucru, decât dacă aceste promisiuni sunt transformate într-un progres determinat, susținut și semnificativ. Sierra Club și aliații săi speră că, evidențiind decalajul dintre vorbe și fapte, pot începe să îndemne companiile de utilități să își respecte angajamentele.
