Lumea este un loc înfricoșător și confuz în aceste zile. Fluxurile noastre de știri ne prezintă un flux constant de povești de groază legate de climă despre incendii de vegetație, inundații, topirea gheții și secete. În ciuda întregii acestei acoperiri, se iau acțiuni minime pentru a o aborda. Niciun lider guvernamental nu pare suficient de speriat pentru a face ceva drastic. Aceasta creează o situație în care ne simțim descurajați și copleșiți.
Ce ar trebui să facă cineva? Cum poate o persoană să continue să înainteze fără să își piardă speranța? O sugestie este să luați o copie a unei noi antologii de eseuri numită „Tot ce putem salva: Adevăr, Curaj și Soluții pentru Criza Climatică” (One World, 2020). Editată de Ayana Elizabeth Johnson, biolog marin și expertă în politici din Brooklyn, și Dr. Katharine K. Wilkinson, autoare și profesoară din Atlanta, cartea este o frumoasă colecție de 41 de reflecții despre lupta pentru climă, scrise de un grup exclusiv feminin de cercetătoare, jurnaliste, avocate, politicieni, activiste, inovatoare și altele.
Titlul cărții este inspirat de un poem de Adrienne Rich: „Inima mea este mișcată de tot ce nu pot salva: Atât de mult a fost distrus / Trebuie să-mi arunc soarta cu cei care, veac după veac, pervers / fără putere extraordinară, reconstituie lumea.”
Eseurile și poemele oferă o voce mult necesară femeilor, care adesea lipsesc de la masa proverbială atunci când vine vorba de discuții la nivel înalt despre criza climatică. Din introducerea cărții:
Ca răspuns la aceasta, avem nevoie de leadership climatic feminin și feminist. Acolo unde acesta există, legile de mediu tind să fie mai puternice, tratatele de mediu ratificate mai frecvent, intervențiile de politică climatică mai eficiente. „La nivel național, un statut politic și social mai înalt pentru femei se corelează cu emisii de carbon mai scăzute și cu o creare mai mare de zone terestre protejate.” Includerea mai multor femei la toate nivelurile de leadership climatic înseamnă să începem să ascultăm ceea ce au de spus.
Antologia este împărțită în opt secțiuni care abordează diferite aspecte ale crizei climatice, de la strategii de advocacy la reîncadrarea problemei, la perseverarea în fața provocărilor și la hrănirea solului. Include contribuții de la autoarea Naomi Klein, directorul campaniilor Sierra Club Mary Anne Hitt, activista climatică adolescentă Alexandria Villaseñor, coautoarea Green New Deal și directoarea de politică climatică Rhiana Gunn-Wright, și cercetătoarea atmosferică Dr. Katharine Hayhoe, printre mulți alții. Fiecare descrie o perspectivă diferită asupra luptei pentru salvarea planetei noastre, cu abordări și tactici unice care, puse la un loc, descriu o rețea impresionantă de oameni, toți făcând tot ce le stă în putință pentru a face o diferență.
Deși fiecare dintre eseuri și poeme are propriile sale merite, câteva s-au remarcat pentru mine la lectură. În „Cum să vorbim despre schimbările climatice”, am apreciat insistența lui Hayhoe asupra găsirii unui teren comun ori de câte ori vorbește cu cineva despre criza climatică, în special dacă persoana respectivă nu crede că este reală. Criza afectează pe toată lumea în moduri diferite, în funcție de locația și interesele lor, așa că cheia este să găsești un punct în care ambele persoane să se poată raporta.
În „Wakanda nu are suburbii”, editorialista New York Times Kendra Pierre-Louis oferă un avertisment despre poveștile pe care ni le spunem în filme și seriale TV. Fixarea noastră culturală asupra poveștilor despre devastarea ecologică care urmează inevitabil în urma oamenilor ne pune în conflict cu propriul mediu și întărește periculos ideea că nu putem face nimic pentru a-l salva.
Jurnalista de mediu Amy Westervelt se adâncește în problema complexă a maternității într-o lume plină de instabilitate într-o piesă frumoasă numită „Materniatea în Epoca Extincției”. De obicei, orice referință la climă legată de creșterea copiilor se referă la dezbaterea privind creșterea populației, dar există mult mai mult decât atât.
Westervelt sugerează în schimb să adoptăm colectiv noțiunea de „maternitate comunitară”, de a oferi dragoste maternă și îndrumare tuturor membrilor unei comunități pe măsură ce aceasta traversează o criză. Acest tip de dragoste nu este oferit exclusiv de femei, deși tradițional așa a fost.
Acestea sunt doar câteva exemple dintre piesele perspicace și profunde din această antologie. Este inspirațional să vezi câte moduri diferite există pentru a acționa, pentru a lua măsuri, pentru a scăpa de letargia care urmează ciclului de știri negative. Și ca întotdeauna, utilizarea poveștilor pentru a transmite acest mesaj este mai eficientă decât faptele științifice seci.
Așa cum a spus editoarea Katharine Wilkinson într-un interviu pentru Washington Post, „Spațiul climatic a fost atât de ‘Am știința și am politicile și o să-ți spun și o să te bombardez cu fapte’. Și nimeni nu vrea să meargă la acea petrecere. Parcă, putem avea o invitație pentru oameni să iasă de pe margine și să se alăture acestei echipe? Pentru că avem nevoie de toată lumea.”
Puteți afla mai multe despre „Tot ce putem salva” și îl puteți comanda aici.
