Nu ai bănui asta stând pur și simplu afară, dar Pământul este bombardat zilnic de 60 de tone de resturi de la asteroizi, comete și alte corpuri cerești. Aproape totul arde în atmosferă, un procent mic impactând ca micrometeoriți (dintre care poți găsi chiar și amestecați în praful colectat de pe acoperișurile urbane) și o cantitate chiar mai mică—circa 6.000 anual—suficient de mari pentru a fi găsiți cu ochiul liber.
Acum, în mod firesc, pe lângă norocul (sau uneori ghinionul) de a fi în locul potrivit la momentul potrivit, găsirea acestor prețioase roci străvechi nu este o sarcină ușoară. În primul rând, majoritatea meteoriților se prăbușesc direct într-un corp de apă. Cei care lovesc pământul pot fi dificil de observat printre alte roci, natura ștergând rapid semnele vizibile ale locurilor de impact.
Din fericire pentru cercetătorii care prețuiesc meteoriții pentru perspectivele pe care le oferă asupra originii și evoluției sistemului solar, există un loc pe Pământ unde rocilor extraterestre le este greu să se ascundă: Antarctica.
„Probabil că există mai puțini meteoriți care cad pe hectar în Antarctica decât în alte părți ale lumii”, a declarat pentru NBC News Ralph Harvey, investigator principal în cadrul programului Căutarea Antarctică de Meteoriți a National Science Foundation și profesor la Universitatea Case Western Reserve. „Dar dacă vrei să găsești lucruri care au căzut din cer, așază un cearșaf alb mare. Iar Antarctica este un cearșaf lat de 5.000 de kilometri [3.100 mile].”
Găsirea meteoriților în Antarctica este atât de relativ „ușoară” comparativ cu restul lumii, încât aproximativ două treimi (circa 45.000) dintre cei descoperiți vreodată provin de pe continentul înghețat. Provocarea, însă, nu vine doar din condițiile inospitaliere și terenul aproape inaccesibil, ci și din a ști unde să cauți pentru a face ca orice expediție să merite costul și pericolul. Cercetătorii au timp și resurse limitate pentru a da lovitura extraterestră.
„X” marchează locul
Într-un efort de a îmbunătăți considerabil rata de colectare a meteoriților antarctici, o echipă belgiano-olandeză de oameni de știință a dezvăluit ceea ce ei numesc o „hartă a comorii” pentru regiune.
„Prin analizele noastre, am aflat că observațiile satelitare ale temperaturii, ratei de curgere a gheții, acoperirii suprafeței și geometriei sunt buni predictori ai locației zonelor bogate în meteoriți”, a declarat pentru Universe Today Veronica Tollenaar, care a condus studiul. „Ne așteptăm ca ‘harta comorii’ să aibă o precizie de 80 la sută.”
Cum poate o hartă cu locații nevizitate niciodată de cercetători promite o precizie de până la 90% în anumite puncte pentru găsirea meteoriților? Spre deosebire de restul lumii, atunci când un meteorit lovește Antarctica, este mai puțin un loc de odihnă final și mai mult o continuare a unei călătorii. Gheața tinde să acționeze ca un fel de bandă transportoare pentru resturile de la suprafață, iar identificarea punctelor sale de ejecție este cheia pentru a da lovitura cu meteoriții.
După ce aterizează în zăpadă, un meteorit va fi încorporat încet în calota glaciară și transportat. De-a lungul timpului, fie va fi deversat în ocean, fie readus la suprafața a ceea ce este cunoscut sub denumirea de zonă de „gheață albastră”. În aceste locații speciale de pe calota glaciară, ablația anuală (de obicei prin sublimare) depășește noile acumulări de zăpadă. Pe măsură ce meteoriții ies la suprafață, culoarea lor contrastează cu gheața albastră profundă, făcându-i ușor de observat și recuperat.
Pentru a identifica locațiile promițătoare, bogate în meteoriți (cunoscute și sub denumirea de Zone de Aterizare a Meteoriților sau ZAM), echipele de cercetare din trecut s-au bazat pe datele de teledetecție din zonele de gheață albastră, urmate de vizite costisitoare de recunoaștere pe teren cu elicopterul sau snowmobilul.
După ce au studiat condițiile care duc la cele mai multe descoperiri de meteoriți, precum și succesele și eșecurile expedițiilor anterioare în zonele de gheață albastră, Tollenaar și echipa sa au decis să folosească învățarea automată pentru a aplica datele lor pe întregul continent. Harta generată conține peste 600 de noi ZAM-uri promițătoare, multe dintre ele rămânând neexplorate. Ei estimează că aceste situri ar putea conține colectiv între 340.000 și 900.000 de meteoriți de suprafață.
„Precizarea este că acest lucru se bazează doar pe modelare”, a declarat Zekollari pentru NBC News. „Dar sperăm că poate face unele misiuni mai reușite.”
Cercetătorii adaugă că aceste locații prezintă, de asemenea, meteoriți rari, cum ar fi angriții (la 4,55 miliarde de ani, cele mai vechi roci magmatice), brachiniții (resturi dintr-un corp planetar antic din centura de asteroizi care nu mai există) sau chiar meteoriți marțieni (dintre care au fost găsiți doar 126 vreodată).
„Colectarea acestui material unic și bine conservat va îmbunătăți și mai mult înțelegerea Sistemului nostru Solar”, scriu ei.
