Dietele bazate pe plante în țările bogate ar putea avea un impact climatic uimitor de tip „dublu dividend” datorită combinației dintre reducerile directe ale emisiilor și potențialele modificări ale utilizării terenurilor pentru sechestrarea carbonului, conform concluziilor unui nou studiu. Acum, un nou studiu publicat în jurnalul Science of the Total Environment sugerează că combinarea împăduririi cu cultivarea ciupercilor ar putea înlocui o parte din nevoia de creștere a bovinelor, regenerând simultan păduri tropicale de foioase, cu specii mixte, minim gestionate și bogate în biodiversitate.
Mai exact, cercetătorii Paul W. Thomas și Luis-Bernardo Vazquez au analizat potențialul cultivării speciilor native de arbori care au fost inoculate cu Lactarius indigo (cunoscută și sub numele de vânătă de pădure), o ciupercă foarte apreciată, ușor de identificat și care crește deja natural în mare parte din America de Sud, Centrală și de Nord. Ceea ce au descoperit a fost că, teoretic cel puțin, producția de ciuperci ar putea chiar să depășească creșterea bovinelor în ceea ce privește valoarea nutrițională. Iată cum descriu ei potențialul în rezumat:
Thomas a explicat pentru PlanetaNoastra, printr-un interviu pe Zoom, că cercetarea a rezultat din discuțiile pe care el și Vazquez le-au avut despre cultivarea ciupercilor ca o strategie potențială pentru proiecte de venit rural și securitate alimentară în Mexic. Combinând aceste obiective cu o înțelegere emergentă a modului în care schimbările climatice vor afecta sistemele biologice, a părut o strategie potențial puternică pentru a echilibra cerințele concurente ale agriculturii, biodiversității, conservării și sechestrării carbonului.
Thomas spune că, deoarece Lactarius indigo este o ciupercă ectomicorizică, ceea ce înseamnă că formează o relație simbiotică cu rădăcinile anumitor copaci, ar trebui să fie posibilă regenerarea unor suprafețe mari de pădure, producând simultan alimente valoroase.
„Vedeți toate aceste obiective ambițioase privind plantarea copacilor”, a spus Thomas. „Comitetul pentru Schimbări Climatice din Marea Britanie spune că ar trebui să plantăm 30.000 de hectare pe an, de exemplu, dar nu suntem nici pe departe. Și același lucru este valabil și pentru țări din întreaga lume. Aproximativ 70% din pădurea tropicală amazoniană defrișată este în prezent tăiată pentru pășuni, deci este clar că ceva trebuie să se schimbe.”
Cum ar arăta aceste ferme de ciuperci propuse? El a descris un peisaj care ar semăna foarte mult cu pădurile naturale.
„În Costa Rica, de exemplu, mai există foarte puțină pădure tropicală virgină. Ceea ce există este pădure de creștere secundară, care a fost odată tăiată, dar i s-a permis să se regenereze”, a spus Thomas. „Tipul de sisteme pe care le propunem ar semăna foarte mult cu aceasta. Copacii inoculați cu vânătă de pădure ar fi combinați cu un amestec de diferite specii native pentru biodiversitate, și ar fi necesară o gestionare minimă a pădurii pe tot parcursul anului. Odată stabilite, activitatea principală ar fi trimiterea culegătorilor pentru a recolta ciupercile atunci când condițiile sunt potrivite pentru fructificare.”
În ceea ce privește dacă existau avantaje pur în termeni de creștere a copacilor, având în vedere relația simbiotică dintre ciuperci și copaci, el a fost atent să ofere un cuvânt de precauție.
„Teoretic, în laborator, există beneficii în asocierea puieților de copaci cu ciupercile micorizice. Pe teren însă, acest lucru este mult mai greu de spus”, a spus Thomas. „La urma urmei, nu ne lipsesc ciupercile în lumea reală – de îndată ce plantezi un copac, acesta va începe natural să formeze relații cu diferite ciuperci și bacterii. Deși ar fi frumos să credem că aceste inoculări oferă și copacilor un impuls, în practică, beneficiile primare de conservare provin din faptul că producția unei cantități semnificative de proteine, în timp ce replantăm simultan pădurile, reduce amenințare a despăduririlor.”
Deși există multă promisiune intrigantă în această lucrare, Thomas a fost, de asemenea, clar că mai este mult de lucru. După ce au analizat potențialul teoretic în ceea ce privește producția de alimente, precum și viabilitatea identificării speciilor gazdă viabile și inocularea lor cu succes, Thomas și Vazquez sunt acum dornici să își îndrepte atenția către factorii sociologici și economici. De exemplu, Thomas a menționat că vor exista probabil compromisuri între modul în care va fi gestionat terenul. Un teren gestionat mai intensiv, de exemplu, ar putea produce mai multă hrană, dar cu o valoare de conservare mai mică. Similar, ar putea fi posibilă creșterea unor păduri cu adevărat bogate în biodiversitate și sănătoase, dar cu costul transformării cultivării ciupercilor într-un beneficiu mai puțin semnificativ, auxiliar.
