Dacă ați văzut vreodată o albină bumbos umblând stângaci prin grădină, veți ști că acelea nu sunt dungi de curse. Genul Bombus nu este cunoscut nici pentru grație, nici pentru viteză.
Dar ceea ce s-ar putea să nu fiți știut este că aceste dungi vin în sute de modele diferite. Vă puteți ierta pentru că nu ați privit mai atent. Chiar dacă albinele bumbos nu sunt de tipul care înțeapă — doar femelele au ac și sunt reticente să îl folosească — aceste mici bile zumzăitoare pot părea puțin intimidante.
Cercetătorii de la Universitatea Penn State, totuși, au aruncat o privire mai atentă recent și au descoperit o cantitate remarcabilă de variație de la o albină la alta.
„Există o diversitate excepțională în colorarea albinelor bumbos”, a remarcat autorul principal și biologul Heather Hines într-un comunicat de presă. „Din cele aproximativ 250 de specii de albine bumbos, există peste 400 de modele de culori diferite care, practic, combină aceleași câteva culori pe diferitele segmente ale corpului unei albine.”
În centrul acestei diversități, biologii au izolat — pentru prima dată — genele care controlează modelele de culori pentru fiecare specie de albină bumbos. Dar de ce, v-ați putea întreba, ar trebui o albină bumbos să aibă nevoie de o asemenea nuanță? Ce fac, de fapt, aceste dungi pentru ele?
Ei bine, s-ar putea să fie mai mult despre ce fac pentru noi. În ciuda sutelor de modele și nuanțe găsite pe albinele bumbos, acestea tind să rezerve o culoare diferită pentru regiunea din jurul cozii. Aceasta ar fi, desigur, locul unde se află acul, cel puțin la femele.
O etichetă de avertisment colorată
După cum am menționat, albinelor bumbos nu le place să se lanseze în înțepături. Pentru a le salva — și pe noi — de necazuri, acestea oferă o etichetă de avertisment convenabilă în jurul „sfârșitului” albinei.
Cercetătorii au remarcat că albinele bumbos, la fel ca multe animale, utilizează modele atrăgătoare pentru a le anunța potențialilor prădători că sunt „înarmate”.
Polinatorul dolofan nu trebuie nici măcar să fie înarmat cu un ac. Dar, datorită unui fenomen cunoscut sub numele de mimetism Müllerian, flutură același steag modelat. La urma urmei, dacă prădătorii au fost mult timp condiționați să asocieze anumite culori cu toxicitatea, de ce nu ar trebui chiar și animalele și insectele relativ delicioase să se adăpostească sub steagul lor protector?
„Prin procese precum mimetismul, aceste albine au suferit o radiație naturală excepțională, prezentând sute de modele de culori diferite ale corpului pe glob”, a menționat Hines într-un comunicat din 2015.
Genele care controlează modelul la albinele bumbos, numite „gene Hox”, acționează ca „planuri pentru segmentele unei larve de albină în curs de dezvoltare”. Aceste planuri, sugerează cercetarea, sunt transmise larvelor într-un stadiu târziu al dezvoltării, ceea ce înseamnă că ar putea fi adaptate la un mediu specific.
Albinele bumbos care trăiesc în regiuni diferite pot avea colorații diferite, deoarece limbajul vizual al pericolului este diferit. Așadar, de exemplu, albinele bumbos din estul SUA vor avea benzi predominant galbene și negre. Dar mai aproape de Munții Stâncoși, adaugă o bandă portocalie strălucitoare la galben și negru.
Aceste modele asigură că, indiferent unde trăiește o albină bumbos, nu trebuie să fie cel mai rapid sau cel mai grațios zburător. Poate, de fapt, să-și ducă la bun sfârșit activitatea de polenizare la fel de lent și de leneș pe cât îi place — deoarece nimeni nu se va băga cu un mini-autobuz înaripat cu un autocolant care spune: Vei regreta.
