Frigiderul american mediu folosește anual mai multă electricitate decât consumă persoana medie din multe țări într-un an întreg. Siobhan McDonough scrie în VOX: „Problema nu este că americanii ar trebui să se lipsească de aparate de aer condiționat, ca să nu mai vorbim de frigidere. Problema este că lumea trebuie să prioritizeze cum să ofere nivele mult mai ridicate de energie celor mai sărace țări din lume.”
Dar subliniază încă o dată că frigiderul nord-american este un monstru. Frigiderul lui McDonough consumă 450 de kilowați-oră (kWh) pe an, rulând compresoare care mută căldura din interiorul frigiderului în bucătăria din jur, unde este probabil ca o mare parte a anului, sistemele de aer condiționat să mute din nou căldura în exterior. Și frigiderul lui McDonough nici măcar nu este un consumator atât de mare de energie: pe lista PlanetaNoastra cu șase cele mai bune frigidere eficiente energetic, patru dintre cele șase consumau considerabil mai mult, cea mai bună alegere PlanetaNoastra consumând 602 kWh.
Între timp, conform Băncii Mondiale, consumul mediu de energie electrică pe cap de locuitor este de 302 kWh în Bangladesh, 805 kWh în India și 508 kWh în Pakistan. Acestea sunt țări în care temperaturile sunt peste 38 de grade Celsius în această primăvară și unde oamenii ar putea folosi câțiva kilowați pentru răcire.
Acest lucru ridică din nou întrebarea dacă frigiderele noastre ar trebui să fie atât de mari și de energofage. În 2007, am văzut o expoziție de bucătărie proiectată de arhitectul din Toronto Donald Chong, intitulată „Bucătăriile Mici Fac Orașe Bune”, bazată pe teza că oamenii cu frigidere mici fac cumpărături zilnic și își susțin măcelarul și brutarul local. Asta fac mulți oameni în Europa și de aceea frigiderele lor sunt adesea atât de mici.
În 2017, a trebuit să recunosc că greșeam, menționând că trebuie să ai orașul și cartierul potrivite mai întâi, trăind într-unul unde poți merge pe jos și cu roțile – pentru biciclete, cărucioare și scaune cu rotile. Un oraș unde poți găsi măcelarul, brutarul și magazinul alimentar, concluzionând: „La urma urmei, constat că frigiderele mici nu fac orașe bune; este mai corect să spunem că orașele bune fac frigidere mici.”
În America de Nord, frigiderul face parte dintr-un sistem economic conceput pentru a maximiza confortul și consumul, unde conduci mașina ta mare la supermarketul mare pentru a cumpăra pachete mari care ajung în frigiderul tău mare. Acest lucru datează din anii postbelici. Așa cum Sandy Isenstadt a scris în „Viziuni ale Abundenței: Frigidere în America în Jurul Anului 1950”:
PlanetaNoastra Derek Markham nu a crezut niciodată prea mult în teoria mea despre frigiderele mici, și sună destul de asemănător cu Isenstadt privind puterea consumatorului. El argumentează că „pentru cei presați de timp și ultra-economi, a avea un frigider, un congelator și o cămară mare poate fi alegerea mai bună, deoarece ne permite să profităm mai bine de alimentele sezoniere și de articolele la reducere, precum și să ofere o oarecare siguranță alimentară și să ajute la sprijinirea unei nutriții mai bune pe tot parcursul anului cu un buget redus.” Katherine Martinko de la PlanetaNoastra a spus cam același lucru.
Dar frigiderul mic rămâne parte dintr-o imagine mai amplă a consumului de energie și a ceea ce am descris ca fiind o cultură a suficienței. Frigiderul nu stă singur. Așa cum notează oamenii de la Proiectul Suficiența Energetică:
Nu vom scăpa niciodată de inegalitatea energetică aducând consumul tuturor la standardele nord-americane sau europene; emisiile de carbon ne-ar prăji pe toți. Trebuie să ne reducem și noi nivelul de consum, la ceea ce este suficient, la ceea ce este de ajuns. Asta ar putea însemna să trăim în comunități unde poți merge pe jos/cu roțile, unde parcul este curtea noastră și Strada Principală este frigiderul și cămara noastră mare.
