A înota împotriva curentului cultural al supraprotejării copiilor este greu, și un cuvânt de încurajare contează enorm.
La începutul acestei săptămâni, băiatul meu de 10 ani a anunțat că vrea să meargă pe jos la magazinul de un dolar ca să-și facă provizii de dulciuri. Va folosi banii lui, a spus, și va cumpăra dulciuri în numele fraților săi, care deja contribuiseră la fond. Am fost de acord cu planul – nu pentru că mă bucuram de dulciuri, ci pentru că cred în încurajarea independenței la copiii mei.
Am discutat cel mai sigur traseu, deoarece ar fi trebuit să traverseze o stradă principală, și apoi a pornit, mergând cam 1.6 kilometri prin oraș pentru a ajunge la magazinul de un dolar. Puțin mai târziu am primit un mesaj text de la o prietenă, care a scris:
Acel mesaj text mi-a înseninat ziua. Să știu că și alții din comunitate recunosc importanța de a-ți lăsa copiii să hoinărească liber este extrem de important. M-a pus pe gânduri cât de rar părinții care încurajează independența copiilor aud o validare a deciziilor lor parentale adesea dificile. Nu este ușor să-ți lași copilul să plece, chiar și atunci când știi că este cel mai bun lucru pentru ei, dar îi pregătești pentru asta și o faci oricum.
Trăim într-o lume bizară unde a acorda independență copiilor este văzut ca iresponsabil și chiar periculos, în ciuda dovezilor crescânde că lipsa independenței reprezintă un pericol mult mai mare pentru copii în zilele noastre, ca să nu mai vorbim de dovezile statistice că lumea este mult mai sigură acum pentru copii decât era acum câteva decenii. Din această cauză, a lăsa copiii să plece se simte ca și cum ai înota împotriva curentului și ai risca judecata celor din jur.
Continui să-mi las copiii să se joace liber afară, să se plimbe prin oraș, să traverseze străzi pentru a vizita parcuri și locuri de joacă, să meargă cu bicicleta la casele prietenilor și să facă mici comisioane de cumpărături, și sunt încrezătoare în capacitatea lor de a se descurca în orașul nostru mic și de a se comporta bine; dar de fiecare dată când pleacă, există un sâmbure de îndoială în mintea mea că astăzi ar putea fi ziua în care voi auzi de la un vecin iritat sau chiar de la poliție.
Acesta este punctul în care sprijinul comunității poate juca un rol important, după cum am realizat când am primit acel mesaj text rar și special. Am avut prieteni care și-au exprimat surpriza și admirația față de cantitatea de libertate pe care o au copiii mei, dar a-mi recunoaște și lăuda direct abordarea a fost neobișnuit și încurajator.
Așadar, dacă cunoașteți alți părinți care se străduiesc să crească copii puternici, rezilienți, independenți, vă rugăm să faceți un efort să le spuneți că fac o treabă bună. Recunoașteți efortul lor și cât de greu este să lupți împotriva curentului de supraprotecție, și spuneți că știți că asta au nevoie mai mulți copii. Trimiteți un mesaj privat, postați ceva pe rețelele sociale, sau lăudați-i în fața altor părinți. Nu doar că îl face pe părintele care încurajează independența să se simtă validat, dar ar putea încuraja și alți părinți să le permită copiilor lor puțin mai multă libertate.
