Imaginați-vă că mergeți încet cu un camion greu pe un drum de pământ lat de 5 metri (aproximativ 16 picioare), uitându-vă pe fereastră pentru a vă orienta și zărind o prăpastie de 100 de metri (aproximativ 328 de picioare) fără parapet între voi și abisul de dedesubt. Aceasta era o experiență zilnică pentru șoferii de pe o autostradă boliviană atât de periculoasă încât a fost supranumită „Camino de la Muerte” sau „Drumul Morții”.
Apoi, în 2007, guvernul a construit în sfârșit o rută de înlocuire mult mai sigură. Dintr-o dată, traficul pe autostrada periculoasă, dar aglomerată, a scăzut cu 90%. Și, conform unui studiu al Societății pentru Conservarea Vieții Sălbatice (WCS) publicat anul acesta în Ecología en Bolivia, drumul abandonat a început să atragă un alt tip de călător. „Drumul Morții” a căpătat o a doua viață, devenind un refugiu pentru fauna sălbatică, inclusiv specii vulnerabile și pe cale de dispariție.
„Acest studiu subliniază reziliența faunei sălbatice și a biodiversității și capacitatea sa de a se recupera dacă i se permite”, a declarat într-un e-mail pentru PlanetaNoastra, Robert Wallace, co-autor al studiului și director al Programului WCS pentru Peisajul Extins Madidi-Tambopata.
Drumul morții
Așa-numitul „Drum al Morții” – cunoscut și sub numele de vechiul drum către Yungas – a fost construit în 1930. Timp de aproape 80 de ani, a fost singurul drum care lega La Paz, sediul guvernului Boliviei, de nordul țării, ceea ce însemna că avea trafic intens 24 de ore pe zi și a devenit unul dintre cele mai circulate drumuri din țară atât pentru vehicule ușoare, cât și grele. Aceasta, în ciuda faptului că a înregistrat o medie de 200 de accidente și 300 de decese pe an între 1999 și 2003.
„Drumul era mortal pentru oameni deoarece era un drum de pământ/noroi foarte îngust, într-adevăr atât de îngust încât în anumite locuri era cu o singură bandă. În acele zone, existau prăpăstii de 100 de metri”, explică Wallace.
Pericole suplimentare includeau curbe frecvente, lipsa parapetelor și ploi abundente și ceață care făceau condițiile de condus și mai periculoase.
Autostrada nu era mai bună nici pentru locuitorii non-umani ai Boliviei, deși din acest punct de vedere era mai puțin unică. Într-adevăr, din perspectiva animalelor, orice autostradă aglomerată ar putea fi considerată un „Drum al Morții”. Se estimează că 194 de milioane de păsări și 29 de milioane de mamifere ar putea muri pe drumurile europene în fiecare an, în timp ce 365 de milioane de vertebrate se estimează că mor anual în SUA din cauza coliziunilor rutiere.
„Autostrăzile de orice fel cauzează o varietate de efecte negative – atât directe, cât și indirecte – asupra vieții animalelor, cum ar fi creșterea poluării chimice, deplasarea speciilor, moartea cauzată de mașini și schimbări de comportament pe măsură ce animalele sunt deranjate de zgomotul excesiv și turbulența vântului”, scriu autorii studiului.
Poluarea fonică, în special, este o problemă pentru animale precum lilieci, broaște și păsări care se bazează pe sunet pentru a comunica. Un studiu din 2011, de exemplu, a constatat că se găsesc mai puține păsări dintr-un spectru mai restrâns de specii în apropierea unei autostrăzi dintr-o pădure protejată din Costa Rica atunci când zgomotele traficului au crescut.
Desigur, aceasta nu este o problemă doar pentru America Latină. O revizuire a studiilor din 2009, care au analizat modul în care drumurile și traficul afectează abundența animalelor, a constatat de cinci ori mai multe studii care detaliază impacturi negative decât pozitive. Animalele evitau și „Drumul Morții”. Rangerii din Parcul Național Cotapata și Zona de Management Integrat Natural din apropiere nu au văzut dovezi ale mamiferelor sălbatice lângă drum între 1990 și 2005 și foarte puține dovezi ale păsărilor.
Drumul vieții
Totul s-a schimbat în 2007 odată cu construcția autostrăzii Cotapata-Santa Bárbara.
„Noul drum este o autostradă modernă asfaltată cu două benzi în toate locurile și cu parapete, etc.”, spune Wallace.
Acest lucru a făcut lucrurile mult mai sigure pentru oameni. Pe măsură ce traficul pe drum a scăzut cu 90%, au scăzut și decesele și accidentele. Acum, oamenii folosesc traseul în principal pentru activități legate de ecoturism, cum ar fi ciclismul montan și observarea păsărilor. Acesta din urmă este un indiciu al unei alte transformări.
„[F]auna sălbatică s-a întors”, spune Wallace. „De la drumul morții la drumul vieții.”
Pentru a documenta efectiv aceste schimbări, cercetătorii au amplasat 35 de capcane cu camere de-a lungul a 12 kilometri (aproximativ 7,5 mile) pe și în jurul drumului și într-o așezare din parc numită Azucarani, la aproximativ 1,8 kilometri (aproximativ 1,1 mile) distanță. În noiembrie și decembrie 2016, cercetătorii au gestionat 515,43 de capcane pe noapte, pentru un total de 14.185 de fotografii. Dintre acestea, 7% reprezentau mamifere sălbatice, 9% păsări, 1% animale domestice și 83% fără animale.
În total, cercetătorii au numărat 16 specii diferite de mamifere medii și mari și 94 de specii diferite de păsări sălbatice. Cele mai frecvente apariții au fost:
- Porumbelul-șoim cu gât alb (Zentrygon frenata), considerat o specie cu Preocupare Minoră de către Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN).
- Capriorul pitic peruvian (Mazama chunyi), un cerb mic considerat Vulnerabil de către IUCN.
- Guanul Andin (Penelope montagni), o specie de pasăre de altitudine înaltă, cu Preocupare Minoră, pe care eBird o descrie ca fiind „asemănătoare cu o găină”.
- __PLACEER_ID_8__Paca de munte__END_PLACEHOLDER__ (Cuniculus taczanowskii), un rozător asemănător cu un cobai, considerat Aproape Amenințat de către IUCN.
- Pisica oncilla (Leopardus tigrinus), numită și pisică-tigru nordică și considerată Vulnerabilă de către IUCN.
O altă descoperire notabilă a fost acvila neagră și castanie (Spizaetus isidori), o specie pe cale de dispariție. În final, oamenii de știință au fost încântați de dovezile unei specii de urs vulnerabile care nu a fost de fapt fotografiată de-a lungul drumului, dar fusese zărită în apropiere și a lăsat, de asemenea, o parte din excrementele sale în zona studiului: ursul andin.
„Ursul andin este simbolul pădurilor de nori, pădurilor tropicale montane și pajiștilor montane din Anzi”, spune Wallace.
În ansamblu, studiul este începutul înțelegerii biodiversității noului „drum al vieții”.
„Acest studiu este primul realizat pe acest drum și, prin urmare, contribuie cu informații valoroase privind bogăția și abundența mamiferelor și păsărilor, fiind relevant ca bază de referință”, scriu autorii studiului.
Reînvierea drumurilor
Studiul este un semn de speranță că drumurile nu trebuie să fie mortale pentru animale. El survine pe fondul unui interes crescând în întreaga lume pentru construirea de treceri și coridoare speciale pentru fauna sălbatică, pentru a ajuta animalele să navigheze în jurul traficului uman. Aceste treceri s-au dovedit a fi eficiente. O combinație de pasaje superioare, pasaje inferioare și garduri a redus cu 80% coliziunile dintre animale și vehicule la Trappers Point din Wyoming, de exemplu.
Transformarea „Drumului Morții” arată ce se poate întâmpla atunci când șoferii renunță în mare parte la o rută, dar WCS încearcă, de asemenea, să facă drumurile încă circulate din Bolivia mai sigure pentru animale.
„În Bolivia, WCS lucrează cu Autoritatea Boliviană a Drumurilor pentru a-i asista în dezvoltarea politicilor și tehnicilor prin care să încerce să minimizeze impactul noilor drumuri și îmbunătățirea continuă a arterelor principale”, spune Wallace. „Generăm, de asemenea, informații și testăm metodologii emergente pentru a identifica coridoarele prioritare pentru fauna sălbatică de-a lungul drumurilor care sunt programate pentru îmbunătățiri viitoare.”
