-
Incinerarea
-
Depozite sanitare
-
Reciclarea
Aruncați o privire în coșul de gunoi. Cât gunoi aruncă familia dvs. în fiecare zi? În fiecare săptămână? Unde se duce tot acel gunoi?
Este tentant să credem că gunoiul pe care îl aruncăm dispare pur și simplu, dar știm că nu este așa. Iată ce se întâmplă de fapt cu tot acel gunoi după ce părăsește coșul dvs.
Fapte rapide și definiții despre deșeurile solide
În primul rând, faptele. Știați că în fiecare oră, americanii aruncă 2,5 milioane de sticle de plastic? În fiecare zi, fiecare persoană care locuiește în SUA generează în medie 2 kilograme (aproximativ 2 kg) de gunoi.
Ce sunt deșeurile municipale solide
Deșeurile municipale solide sunt gunoiul produs de locuințe, afaceri, școli și alte organizații din comunitate. Acestea diferă de alte deșeuri generate, cum ar fi molozul din construcții, deșeurile agricole sau deșeurile industriale.
Utilizăm trei metode pentru a gestiona toate aceste deșeuri – incinerarea, depozitele de deșeuri și reciclarea.
- Incinerarea este un proces de tratare a deșeurilor care implică arderea deșeurilor solide. Mai exact, incineratoarele ard materialul organic din fluxul de deșeuri.
- Un depozit de deșeuri este o groapă în pământ concepută pentru îngroparea deșeurilor solide. Depozitele de deșeuri sunt cea mai veche și cea mai comună metodă de tratare a deșeurilor.
- Reciclarea este procesul de recuperare a materiilor prime și de reutilizare a acestora pentru a crea bunuri noi.
Incinerarea
Incinerarea are câteva avantaje din perspectivă ecologică. Incineratoarele nu ocupă mult spațiu. Nici nu poluează apa subterană. Unele instalații folosesc chiar și căldura generată de arderea deșeurilor pentru a produce electricitate. Incinerarea are și o serie de dezavantaje. Eliberează un număr de poluanți în aer, iar aproximativ 10% din ceea ce este ars rămâne în urmă și trebuie gestionat într-un fel. Incineratoarele pot fi, de asemenea, costisitoare de construit și operat.
Depozite sanitare
Înainte de inventarea depozitului de deșeuri, majoritatea oamenilor care locuiau în comunitățile din Europa își aruncau pur și simplu gunoiul pe străzi sau în afara porților orașului. Dar undeva în jurul anilor 1800, oamenii au început să realizeze că dăunătorii atrași de tot acel gunoi răspândeau boli.
Comunitățile locale au început să sape gropi de gunoi care erau pur și simplu gropi deschise în pământ unde rezidenții își puteau arunca gunoiul. Dar, deși era bine să nu mai existe deșeuri pe străzi, nu a durat mult până când oficialii orașului și-au dat seama că aceste gropi de gunoi inestetice încă atrăgeau dăunători. De asemenea, acestea scurgeau substanțe chimice din materialele reziduale, formând poluanți numiți levigat care se scurgeau în pâraie și lacuri sau se infiltrau în aprovizionarea locală cu apă subterană.
În 1976, SUA au interzis utilizarea acestor gropi de gunoi deschise și au stabilit linii directoare pentru crearea și utilizarea depozitelor sanitare. Aceste tipuri de depozite de deșeuri sunt concepute pentru a reține deșeurile municipale solide, precum și molozul din construcții și deșeurile agricole, prevenind în același timp poluarea solului și a apei din apropiere.
Caracteristicile cheie ale unui depozit sanitar includ:
- Căptușeli: Straturi de argilă și plastic pe fundul și pe laturile depozitului care împiedică scurgerea levigatului în sol.
- Tratarea levigatului: Un rezervor de stocare unde levigatul este colectat și tratat cu substanțe chimice pentru a nu polua sursele de apă.
- Puțuri de monitorizare: Puțurile aflate în imediata apropiere a depozitului sunt testate regulat pentru a se asigura că poluanții nu se infiltrează în apă.
- Straturi compactate: Deșeurile sunt compactate în straturi pentru a preveni așezarea neuniformă. Straturile sunt căptușite cu plastic sau sol curat.
- Conducte de aerisire: Aceste conducte permit gazelor produse pe măsură ce deșeurile se descompun – și anume metanul și dioxidul de carbon – să se disperseze în atmosferă și previn incendiile și exploziile.
Când un depozit de deșeuri este plin, este acoperit cu un strat de argilă pentru a împiedica intrarea apei de ploaie. Unele sunt reutilizate ca parcuri sau zone de recreere, dar reglementările guvernamentale interzic reutilizarea acestui teren în scopuri de locuințe sau agricole.
Reciclarea
O altă modalitate prin care deșeurile solide sunt tratate este prin recuperarea materiilor prime din fluxul de deșeuri și reutilizarea lor pentru a crea produse noi. Reciclarea reduce cantitatea de deșeuri care trebuie arsă sau îngropată. De asemenea, reduce presiunea asupra mediului prin diminuarea necesității de resurse noi, cum ar fi hârtia și metalele. Procesul general de creare a unui produs nou dintr-un material recuperat, reciclat, utilizează, de asemenea, mai puțină energie decât crearea unui produs din materiale noi.
Din fericire, există o mulțime de materiale în fluxul de deșeuri – cum ar fi uleiul, anvelopele, plasticul, hârtia, sticla, bateriile și electronicele – care pot fi reciclate. Cele mai multe produse reciclate se încadrează în patru grupuri cheie: metal, plastic, hârtie și sticlă.
Metal: Metalul din majoritatea cutiilor din aluminiu și oțel este 100% reciclabil, ceea ce înseamnă că poate fi reutilizat complet, de nenumărate ori, pentru a crea cutii noi. Totuși, în fiecare an, americanii aruncă cutii din aluminiu în valoare de peste 1 miliard de dolari.
Plastic: Plasticul este fabricat din materialele solide, sau rășini, rămase după ce petrolul (un combustibil fosil) a fost rafinat pentru a produce benzină. Aceste rășini sunt apoi încălzite și întinse sau modelate pentru a crea orice, de la pungi la sticle la recipiente. Aceste materiale plastice sunt ușor colectate din fluxul de deșeuri și transformate în produse noi.
Hârtie: Majoritatea produselor din hârtie pot fi reciclate doar de câteva ori, deoarece hârtia reciclată nu este la fel de puternică sau rezistentă ca materialele virgine. Dar pentru fiecare tonă metrică de hârtie reciclată, 17 copaci sunt salvați de la exploatarea forestieră.
Sticlă: Sticla este unul dintre cele mai ușoare materiale de reciclat și reutilizat, deoarece poate fi topită din nou și din nou. Este, de asemenea, mai puțin costisitor să se fabrice sticlă din sticlă reciclată decât din materiale noi, deoarece sticla reciclată poate fi topită la o temperatură mai scăzută.
Dacă nu reciclați deja materialele înainte de a ajunge în coșul de gunoi, acum este un moment bun să începeți. După cum puteți vedea, fiecare articol care este dus în gunoi are un impact asupra planetei.











