Biomul marin: Tipuri, plante și faună

Oceanele acoperă 70% din suprafața Pământului și conțin 97% din apa sa. Găzduiesc aproximativ 2,21 milioane de specii cunoscute de eucariote (eucariotele cuprinzând toate plantele, animalele, ciupercile, protistele și majoritatea algelor), dar aceasta este doar o mică parte din ceea ce trăiește în mare. Experții estimează că un uimitor 91% din viața oceanică rămâne încă nedescoperită.

Chiar și cu doar o mică fracțiune din întinderea lichidă a lumii noastre explorată, știm suficient despre oceane pentru a declara biomul marin cel mai mare și mai biodivers din lume.

Locații

Biomul marin descrie orice mediu cu apă sărată. Aceste corpuri de apă sunt răspândite și nu sunt limitate geografic de climă. De fapt, biomul marin dictează adesea clima, creând ploi și vânturi și influențând temperaturile terestre.

Pe lângă apa care separă continentele lumii și mările care separă țările și așa mai departe, există exemple interioare ale biomului marin în lacuri sărate precum Great Salt Lake din Utah, Marea Caspică, Lacul Urmia din Iran și Marea Moartă—toate printre cele mai mari.

Tipuri

Oceanele formează cel mai răspândit și mai cunoscut tip de biom marin. Există cinci pe Pământ: Atlantic, Pacific, Indian, Arctic și Sudic (Antarctic). Mai mici sunt cele aproximativ 50 de mări ale planetei, acele corpuri de apă care conectează uscatul de oceane. Apoi, există golfuri și estuare mai mici, o gamă de lacuri sărate, plus mlaștini, bălți, turbării, zone umede de coastă și altele.

Unele medii cu apă sărată își obțin salinitatea din ocean, dar altele, precum lacurile sărate, sunt complet izolate și își obțin conținutul ridicat de sare din uscatul înconjurător.

Plante

Plante tolerante la sare sunt numite halofite. Acestea iau tot felul de forme, de la alge filamentoase la alge microscopice și chiar copaci plutitori. Pot fi anuale sau perene, ierburi, flori, arbuști și altele.

Tipuri de plante din biomul marin

Plantele oceanice singure sunt atât de diverse încât pot fi clasificate în trei grupuri pe baza nevoilor de lumină solară și în cinci grupuri pe baza biologiei lor. Plantele marine iubitoare de lumină se numesc eufotice, plantele iubitoare de crepuscul disfotice, iar plantele iubitoare de întuneric afotice. Cele cinci distincții biologice sunt ierburi de mare, alge marine uriașe (kelp), sargassum, fitoplancton și alge roșii.

Chiar mai multe tipuri—incluzând plante plutitoare și emergente, nu doar complet submerse—apar în apele puțin adânci ale lacurilor saline, turbăriilor, mlaștinilor, bălților și zonelor umede. Exemple de acestea includ mangrovele (cuprinzând specii plutitoare și emergente), sărărița și iarba de sare.

Unde prosperă

Asemenea vegetației terestre, vegetația marină este variată în ceea ce privește geografia, clima și—foarte diferit de plantele terestre—adâncimea în care prosperă. Plantele eufotice, precum algele marine și planctonul, se găsesc aproape de sau pe suprafață, unde pot absorbi mult soare. Plantele afotice sunt acele organisme foarte rare care nu necesită fotosinteză și, în schimb, se hrănesc cu nutrienții altor organisme (un exemplu sunt plante albinoase).

Pe lângă adâncimea la care le veți găsi, plantele de apă sărată variază în funcție de sistemele lor radiculare. Unele se înrădăcinează în sol, ceea ce înseamnă că supraviețuiesc doar în apele puțin adânci ale țărmurilor, mlaștinilor și zonelor umede. Altele plutesc, având rădăcinile suspendate în apă.

De ce au nevoie pentru a supraviețui

În ciuda diversității pe care o vedeți la plantele de apă sărată, doar o porțiune minusculă din totalul plantelor poate supraviețui în aceste condiții dure și sărate. Studiile au dovedit că biomul marin este letal pentru 99% din plante.

Restul de 1%, rezistent și robust, este adaptat mediului de apă sărată. Acestea pot absorbi nutrienți din apă în locul sau pe lângă sol, procesând sarea în ioni de clor și sodiu sau eliminând-o printr-un proces respirator (priviți cu atenție iarba de mlaștină și veți vedea sarea sub formă de cristale albe).

Lăsând sarea la o parte, multe halofite au rădăcini speciale care se prind de stânci și le împiedică să fie luate de curenții puternici.

Animale

Biomul marin găzduiește unele dintre cele mai sălbatice, misterioase, fascinante și absolut uimitoare animale sălbatice de pe planetă, de la balene albastre de mărimea unui avion Boeing 737 până la mult mai mici, aproape transparente „porci de mare” care se dezintegrează prompt dacă sunt aduși prea aproape de suprafață. Aflați despre incredibilele animale care rezistă în mediile marine, mai jos.

Tipuri de animale marine

Animale din aproape toate cele șase clase animale de bază prosperă în biomul marin. Singura excepție sunt poate amfibienii, dintre care unii sunt toleranți la sare, dar apar doar în ape salmastre, nu atât de sărate ca apa marină.

În ceea ce privește nevertebratele, cel mai celebru în oceane este coralul. Coralul—care este într-adevăr un animal și nu o plantă, cum se crede uneori—contribuie la supraviețuirea unui sfert din totalul animalelor oceanice, deși acoperă mai puțin de 0,1% din fundul oceanului. Alte nevertebrate marine includ bureți, moluște, artropode, viermi, meduze și anemone.

Reptile precum țestoasele de mare, șerpii de mare și crocodilii de apă sărată trăiesc în biomul marin, la fel ca și peste 20.000 de specii de pești. Mamiferele reprezintă o categorie evidentă, incluzând balene, foci, vidre de mare și urși polari, în timp ce păsările—mai exact 350 de specii de păsări marine—nu sunt animale marine atât de evidente.

Unde prosperă

Asemenea vegetației de apă sărată, fauna marină trăiește chiar și în cele mai adânci, întunecate și mai reci colțuri ale oceanelor, mărilor și lacurilor. Ele prosperă surprinzător de bine până la fundul oceanului—caracatițele Dumbo, calmarii vampiri, peștii pescar și viermii zombi, de exemplu, sunt unele dintre cele mai suprarealiste și coșmarești specii de animale din biomul marin.

Altele—și anume mamifere precum urșii polari, delfinii, balenele, focile și leii de mare—zăbovesc liniștite la suprafață, unde pot respira oxigen din aer în loc de apă. Unele, precum păsările marine, sunt considerate animale marine, chiar dacă petrec foarte puțin timp atingând apa (adică, pentru a evita să fie prădate).

De ce au nevoie pentru a supraviețui

Oceanul este unul dintre cele mai dure medii imaginabile, totuși se mândrește cu cea mai multă viață dintre toate biomurile de pe planetă—cum așa? Animalele care prosperă în apă sărată sunt bine adaptate la lumină, temperatură, sursa de hrană și presiunea pe care le oferă mediul.

Viețuitoarele din adâncuri sunt echipate cu plămâni sau vezici înotătoare care se comprimă pentru a face față presiunii intense a apei. Multe folosesc bioluminiscența pentru a descuraja, a se ascunde de, sau a confunda prădătorii din apa întunecată. Au evoluat pentru a aluneca fără mult efort, permițându-le să călătorească pe distanțe lungi în căutare de hrană. Unele pot chiar rezista luni de zile fără o masă acolo unde hrana este rară.

Amenințări

Un studiu din 2018 despre impactul uman asupra oceanelor a tras o concluzie sumbră: că doar aproximativ 13% din oceanele lumii îndeplineau definiția de „sălbăticie marină”, iar restul fusese deteriorat de activitatea umană. Oamenii sunt responsabili pentru multe dintre amenințările cu care se confruntă mediile marine, de la poluarea cu plastic la suprapescuit și încălzirea globală.

Schimbările climatice

Schimbările climatice sunt, fără îndoială, cea mai mare amenințare la adresa ecosistemelor marine. Cu cât există mai mult dioxid de carbon în atmosferă, cu atât mai mult se dizolvă constant în ocean, determinând apa să devină mai acidă. Acidificarea oceanului este motivul pentru care recifele de corali se confruntă cu fenomenul de albire în întreaga lume. Mai mult, creșterea temperaturilor care rezultă din mai mult CO2 în atmosferă face ca ghețarii să se topească într-un ritm alarmant. Odată cu aceasta, cantitatea de gheață disponibilă pentru speciile polare scade, iar nivelul oceanelor crește.

Poluarea

Oceanul este plin de plastic—totul, de la plase mari de pescuit care prind tot felul de viețuitoare marine până la particule microscopice aproape invizibile care se acumulează în stomacurile lor. Gunoiul nu este doar adus de curenți, ci este adesea pus acolo intenționat. Marea Insulă de Gunoi din Pacific și alte patru insule de gunoi au servit de mult timp drept locuri de depozitare la nivel global pentru deșeurile de plastic.

Pe lângă plastic, există și poluare chimică. Pesticidele și nutrienții utilizați în agricultură se scurg în oceane și alte ecosisteme marine atunci când plouă sau când se infiltrează în apele subterane.

Zgomotul

Un alt tip de poluare, mai puțin tangibil, care amenință biomul marin este zgomotul. Zgomotul produs de nave, sonarul naval și exploziile subacvatice se dovedește letal pentru viața acvatică. Nu numai că împiedică capacitatea animalelor de a auzi sunete naturale—o abilitate esențială pentru supraviețuirea lor—dar le poate și răni direct „cauzând pierderea auzului, hemoragii și alte tipuri de traumatisme tisulare”, conform Centrului pentru Diversitate Biologică. Cele mai cunoscute victime ale poluării fonice sunt balenele.

Suprapescuitul

Multe specii de animale sălbatice din biomul marin au fost pescuite până aproape de extincție. Unii dintre peștii cei mai suprapescuți, conform Celebrei Liste Roșii a Greenpeace, includ tonul albacora, codul atlantic, halibutul, somonul și scoicile de mare. Suprapescuitul creează o breșă în lanțul trofic care afectează întregul sistem, de la prădătorii de vârf la recifele de corali. Cu 800 de milioane de oameni din întreaga lume care depind de pește pentru hrană și venit, epuizarea speciilor de pești cel mai disponibile va cauza cu siguranță și o criză alimentară umană separată de efectele asupra mediului.