Biomul de apă dulce: tipuri, plante și faună

Din cele două medii acvatice majore, biomul de apă dulce este adesea eclipsat de omologul său marin, cel mai mare de pe Pământ și gazdă a unora dintre cele mai ciudate și minunate viețuitoare de pe planetă. Dar să nu subestimați încă râurile și pârâurile lumii.

Deși reprezintă doar 2,5% din apa de pe Pământ, apa dulce este artera principală a întregii vieți. Deși ar fi simplu să definim apa dulce ca fiind „fără sare”, aceasta este definită mai specific de către U.S. Geological Survey ca fiind „conținând mai puțin de 1.000 miligrame pe litru de solide dizolvate”. De ce descrierea complicată? Pentru că apa dulce conține, de fapt, o cantitate mică de sare, care se scurge de pe rocile și solul din jur. Plantele și animalele care locuiesc în apă dulce sunt obișnuite cu această măsură conservatoare de sare și nu ar supraviețui în salinitatea ridicată a mărilor sau oceanelor.

Apa dulce este sursa majorității apei pe care o bem și joacă nenumărate alte roluri importante în natură. Aflați mai multe despre biom și despre cum îl afectează schimbările climatice, mai jos.

Locații

Pe când biomele terestre sunt în mare parte limitate geografic de climă, biomele de apă dulce apar aproape oriunde și pretutindeni, de la pădurea tropicală la Arctic. Marile Lacuri din America de Nord sunt unul dintre cele mai proeminente exemple ale acestui biom. Aceste cinci corpuri de apă interconectate—Erie, Ontario, Michigan, Huron și Superior—se întind pe aproape 259.000 de kilometri pătrați și conțin o cincime din totalul apei dulci de suprafață a lumii. Lacul Superior este cel mai mare lac de apă dulce pe baza suprafeței.

Peste hotare, formând o porțiune chiar mai mare din totalul apei de suprafață, se află Marile Lacuri Africane și Lacul Baikal din Rusia, care este cel mai mare lac ca volum.

Tipuri

Când majoritatea oamenilor se gândesc la apă dulce, probabil își imaginează acele lacuri familiare și alte corpuri de apă evidente. Acestea sunt cu siguranță cele mai cunoscute exemple, dar nu sunt singurele și nici cele mai abundente tipuri.

Apa de suprafață

Categoria apei dulci include lacuri, râuri, iazuri, pârâuri, cursuri de apă și unele mlaștini și turbării. Apa de suprafață este orice apă care se adună pe uscat, cunoscută în sectorul agricol sub numele de apă albastră. În ciuda cât de incredibil de vaste pot fi aceste corpuri de apă, apa de suprafață în general reprezintă doar o mică parte din totalul apei dulci a Pământului, aproximativ 1,2%.

Apa subterană

Apa subterană este de 25 de ori mai abundentă decât apa de suprafață. Sistemele de apă subterană și acviferele se creează atunci când apa umple fisurile și porii pământului, sub uscat. Aceste rezervoare subterane pot apărea într-o gamă variată de medii—sub munți, sub deșerturi, sub câmpii și altele. Ele sunt casa unui set unic de nevertebrate numite stygofaună. De asemenea, alimentează sistemele de apă de suprafață și, prin urmare, joacă un rol esențial în biomul de apă dulce.

Ghețari și gheață

Tehnic, cea mai mare parte a apei dulci de pe Pământ (precis 68,7%) este stocată în ghețari și calote glaciare. Interesant, Antarctica—un continent complet solid fixat în mări sărate—pretinde 70% din volumul total de apă dulce al lumii. În ciuda condițiilor inospitaliere oferite de gheață, aceste medii frigide abundă în viață. Totuși, în ceea ce privește distincțiile de biom, ele sunt de obicei clasificate ca biome de tundră terestră, nu apă dulce, deoarece sunt înghețate.

Plante

Plantele acvatice sunt numite și macrofite sau hidrofite. Termenul „acvatic” poate descrie fie plante de apă dulce, fie plante de apă sărată, chiar dacă cele două tipuri sunt foarte diferite.

Tipuri de plante de apă dulce

Vasta categorie a plantelor acvatice poate fi împărțită în trei distincții simple: plante emergente, plante plutitoare și plante submersate. Chiar și aceste clasificări sunt atât de mari încât se ramifică în multe subcategorii—de exemplu, plantele plutitoare includ plante „adevărate” și alge microscopice. Numai algele pot fi împărțite în continuare în cinci clase care conțin de la 30.000 la peste un milion de specii. Plantele plutitoare „adevărate” includ lintița, zambila de apă, salata de apă și nuferii (cunoscuți și ca frunze de nufăr).

Plantele emergente ies din apa puțin adâncă, dar sunt înrădăcinate pe fundul lacurilor, cum ar fi papura, caprifoiul, iarba de mătase și lotusul american. Plantele submersate sunt, de asemenea, înrădăcinate pe fund, dar cea mai mare parte a vegetației lor este scufundată. Exemple de plante submersate includ mai multe tipuri de potamogeton, țelina sălbatică și otrățelul.

Plantele de pe mal—cum ar fi monarda, rogozul de râu și mesteacănul de turbărie—nu sunt tehnic plante acvatice, dar necesită o proximitate strânsă față de apa dulce pentru a supraviețui.

Unde prosperă plantele de apă dulce

Plantele pot fi găsite oriunde există apă dulce. Chiar dacă nu le puteți vedea crescând la suprafața apei, aceasta ar putea abundă în alge microscopice sau ar putea ascunde o lume subacvatică de floră submersată dedesubt. Un tip de ecosistem care este deosebit de favorabil plantelor este zona umedă. Numite uneori mlaștini, aceste terenuri saturate apar pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii. S-a estimat că zonele umede acoperă aproximativ 6% din suprafața pământului și oferă habitat pentru 40% din totalul speciilor de plante și animale.

De ce au nevoie pentru a supraviețui

Cele patru componente necesare pentru supraviețuirea plantelor de apă dulce sunt apa (desigur), lumina, dioxidul de carbon și nutrienții. Plantele consumă CO2 și îl transformă în oxigen, oferind astfel un serviciu esențial apei în sine și faunei sale. Aceasta înseamnă că unele specii de plante pot supraviețui cu foarte puțini nutrienți, anume azot și fosfor. Contrar sistemelor cu nutrienți puțini, există însă și sisteme care au un nivel prea ridicat de nutrienți din cauza poluării umane. Aceste sisteme sunt excelente pentru alge, care folosesc nutrienții pentru a crește și a se răspândi, dar rele pentru ecosistem, deoarece un surplus de alge poate duce la o lipsă de oxigen în apă.

Animale

Biomul de apă dulce găzduiește 10% din speciile de animale din lume și 40% din speciile de pești, conform World Wildlife Fund. Iată mai multe despre tipurile de animale pe care le veți găsi în apă dulce, unde trăiesc și de ce au nevoie pentru a supraviețui.

Tipuri de animale de apă dulce

Totul, de la moluște, viermi, reptile, amfibieni, mamifere și păsări, prosperă în biomul de apă dulce, dar să începem cu cele evidente: peștii. Există peste 18.000 de specii de pești de apă dulce. Mai mulți pești trăiesc în apă dulce decât în apă sărată (deși doar cu 1%). Peștii de apă dulce reprezintă un sfert din vertebrate lumii.

În S.U.A., peștii de apă dulce variază de la peștișori minusculi la somni masivi, anghile americane asemănătoare șerpilor și mii de alte viețuitoare diverse între acestea. Li se alătură în biomul lor acvatic moluște precum melci, unele midii și scoici; viermi, inclusiv lipitori parazite; reptile precum aligatori și crocodili, țestoase și broaște țestoase, și șerpi de apă; mamifere precum majestuosul manat; și broaște.

Multe păsări—cormorani, stârci, egrete, lopătari, rațe, berze, lebede și cufundari, de exemplu—trăiesc, de asemenea, în medii de apă dulce unde se hrănesc cu pești. Urșii și alte mamifere terestre nu trăiesc în apă, per se, dar se bazează pe ea pentru hrană totuși.

Unde prosperă animalele de apă dulce

În funcție de specie, animalele de apă dulce pot prefera apa stagnantă sau cea în mișcare. Aligatorii, broaștele și majoritatea șerpilor acvatici vor fi găsiți în apă stagnantă, inclusiv în lacuri, iazuri și râuri cu curs lent. Salamandra, în mod similar, preferă un mediu calm de zonă umedă. Dar peștii cu cerințe ridicate de oxigen pot supraviețui doar în apă cu mișcare rapidă, deoarece mișcarea captează aerul în apă.

Apa cu curgere rapidă permite speciilor de apă dulce să migreze, de asemenea. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este „salmon run”, când somonii înoată (în amonte!) de la ocean la porțiunile superioare ale râurilor pentru a se reproduce. Acest lucru se întâmplă în principal în timpul toamnei și este singura dată când veți vedea somoni în apă dulce.

De ce au nevoie animalele de apă dulce pentru a supraviețui

Animalele de apă dulce au nevoie de două lucruri principale pentru a supraviețui în apă: oxigen și hrană. Peștii pot respira în apă, desigur, folosind branhiile pentru a extrage moleculele de oxigen, dar alte animale precum aligatorii și țestoasele trebuie să iasă la suprafață pentru aer. Aceste animale își pot ține respirația ore întregi atunci când este necesar. Multe intră într-o etapă de brumație—asemănătoare hibernării—pentru a supraviețui iernii. În această stare, devin aproape total inactive și supraviețuiesc pe grăsimi stocate în timp ce hrana este rară.

Hrana poate fi fie plante acvatice, fie alte animale, fie ambele. Erbivorele acvatice includ țestoasele și manatii. Carnivorele includ aligatorii, unii pești și șerpii de apă. Multe păsări acvatice sunt omnivore, echilibrându-și dieta de pește cu semințe, cereale și ierburi.

Amenințări

Dacă vi se pare că părți ale lumii se confruntă cu o secetă nesfârșită și apa din jurul vostru se diminuează sub ochii voștri, ați avea dreptate. Organizația Națiunilor Unite a declarat o criză globală a apei, menționând că accesul în scădere la apă curată perpetuează sărăcia și bolile în cele mai sărace țări din lume.

Amenințările la adresa biomului de apă dulce sunt diverse, dar în mare parte generate de om. Ca rezultat, aproape o treime din peștii de apă dulce se confruntă cu extincția. Aflați despre cei mai mari vinovați în continuare.

Poluare

Când vă gândiți la poluarea apei, probabil vă imaginați plastic plutind în ocean. Sistemele de apă dulce sunt susceptibile și la acest tip de poluare, dar o amenințare chiar mai mare este poluarea provenită din apele uzate și agrochimicale, care poate determina creșterea nivelurilor de azot și fosfor până la un nivel letal pentru viața plantelor și animalelor.

„Se estimează că până la 80% din apele uzate globale intră în corpurile de apă netratate, cu impacturi adverse asupra sănătății umane și a ecosistemului”, potrivit O.N.U. Consumul de apă contaminată poate provoca holeră, dizenterie, hepatită A, poliomielită, febră tifoidă și altele la oameni.

Specii invazive

„Speciile acvatice invazive” pot provoca ravagii speciilor de apă dulce și calității apei în general. În timp ce animalele introduse au puterea de a extermina speciile native prin hrănire, plantele invazive perturbă echilibrul nutrienților din apă, compromițând în cele din urmă disponibilitatea oxigenului dizolvat. Un bun exemplu în S.U.A. este zambila de apă, nativă din Bazinul Amazonului din America de Sud și introdusă în State la sfârșitul anilor 1800. Planta este acum abundentă și răspândită, crescând în 25 de state.

Schimbările climatice

Impactul schimbărilor climatice este omniprezent aici. În unele zone, creșterea temperaturilor determină uscarea sistemelor de apă dulce într-un ritm alarmant, cum este cazul Lacului Mead din sud-vestul S.U.A. În alte zone, topirea ghețarilor alimentează sistemele de apă dulce, provocând inevitabil creșterea nivelului oceanelor.

Iar cantitatea de apă—fie prea multă, fie prea puțină—nu este singura problemă care provine din criza climatică; calitatea apei este, de asemenea, în pericol. O climă mai fierbinte duce la înfloriri algale mai numeroase și mai grave, multe dintre ele fiind toxice.

Dezvoltarea umană

Pe măsură ce populația globală crește (și crește, și crește, cu aproximativ 1% pe an), este nevoie de mai multă apă dulce pentru a susține specia noastră. Rezervoarele subterane sunt epuizate pentru agricultură—priviți Valea Centrală a Californiei, care s-a scufundat fizic cu aproape 9 metri în unele secțiuni—și baraje sau alte obstrucții sunt construite pentru a stoca apă, a controla inundațiile și a genera electricitate.

Aceste perturbări nu sunt fără consecințe: National Oceanic and Atmospheric Administration spune că 2 milioane de baraje din S.U.A. blochează migrația peștilor, împiedicându-i astfel să se reproducă. „Ca rezultat”, spune aceasta, „multe populații de pești au scăzut”.