Eforturile de a extinde accesul public la spațiile verzi deschise din Anglia au stagnat, o analiză recentă a legilor actuale de către departamentul Trezoreriei din Marea Britanie fiind amânată pe termen nelimitat.
„Cred că suntem binecuvântați în această țară cu sute de mii de kilometri de poteci publice care permit oamenilor să acceseze zona rurală”, a explicat Mark Spencer, liderul Camerei Comunelor, când a fost întrebat despre decizie. „Trebuie să recunoaștem că zona rurală nu este doar un loc de petrecere a timpului liber, ci este și un loc de afaceri și de producție de alimente.”
Indignarea campaignerilor în favoarea unui acces sporit a urmat rapid, mulți reiterând că legile actuale permit accesul public doar la 8% din zona rurală engleză.
„Guvernul ar trebui să susțină accesul sporit la zona rurală extinzând dreptul nostru de acces pentru a include râuri, păduri și terenuri din centura verde”, a declarat Guy Shrubsole, co-fondator al campaniei Right to Roam, pentru UK Guardian. „În schimb, miniștrii au suprimat ceea ce ar fi putut fi o analiză revoluționară a drepturilor de acces, cedând aparent în fața intereselor proprietarilor de terenuri.”
Acces refuzat
Când Marea Britanie a adoptat Legea privind zonele rurale și drepturile de acces în 2000, acordând acces public la o cantitate limitată de terenuri, a fost lăudată ca un prim pas important în redeschiderea unor suprafețe vaste din zona rurală engleză deținută privat. Criticii au argumentat însă că o mare parte din aceste terenuri sunt izolate și nu sunt ușor accesibile pentru segmente mari ale populației. Drept urmare, acest drept parțial de acces a fost descris ca fiind „o loterie poștală” și „un avantaj pentru cei care se întâmplă să locuiască în zonă”.
Potrivit cărții „Cine deține Anglia?”, publicată în 2019 de Shrubsole, jumătate din terenurile din Anglia sunt deținute de un procent din populație. „Proprietatea funciară în Anglia este uluitor de inegală, puternic concentrată în mâinile unei elite minuscule”, a scris el.
Când a lovit pandemia și carantina i-a încurajat pe britanici să caute activități în aer liber, lipsa accesului a fost din nou adusă în prim-plan.
„Un corp mare de cercetare, susținut de guvern, sugerează că sănătatea noastră mentală este mult îmbunătățită prin conexiunea cu natura”, a scris George Monbiot în august 2020. „Cu toate acestea, suntem forțați să ne furișăm pe la marginea națiunii noastre, nedoriți nicăieri în afară de câteva cuști verzi și locuri pentru care trebuie să plătim intrarea, în timp ce domenii vaste sunt rezervate pentru a fi bucurate de o singură familie.”
Conform Legii privind încălcarea proprietății din Marea Britanie, 92% din terenuri și 97% din cursuri de apă sunt în prezent inaccesibile publicului. Acest lucru contrastează puternic cu națiuni vecine, cum ar fi Scoția, unde un act din 2003 a declarat un drept (non-motorizat) de a fi „pe terenuri în scopuri recreative, educaționale și anumite alte scopuri și un drept de a traversa proprietăți private”. În țările nordice, aceste drepturi sunt extinse și mai mult, Suedia permițând campingul „responsabil” pe terenuri private pentru una sau două nopți.
Este important de menționat că legile privind dreptul de acces nu sunt menite să evoce un carte blanche prin care cineva să își poată instala pur și simplu un scaun în aleea de acces sau în grădina privată și să se relaxeze. În Suedia, nu aveți voie să mergeți pe jos sau să campați la mai puțin de 70 de metri [70 metri] de o locuință sau grădină. În Norvegia, acest lucru se extinde până la 150 de metri [150 metri]. Așa cum afirmă site-ul campaniei „Right to Roam”, întrebarea reală este: de cât teren are nevoie o singură persoană în mod exclusiv?
„Absurditatea aici este o chestiune de scară: legea delictelor, care guvernează încălcarea proprietății, nu face distincție între urcarea gardului din spatele grădinii cuiva și o plimbare prin pădure pe domeniul de 13.000 de acri al unui duce”, susțin ei. „Oamenii au dreptul la intimitate și siguranță personală în casele și grădinile lor. Dar când zidul privat al unui domeniu se extinde pe mii de acri, problema devine mai stringentă.”
Încălcări masive planificate
Analiza Trezoreriei din Marea Britanie privind accesul la zonele naturale, lansată anul trecut sub conducerea Lordului Theodore Agnew, a avut sarcina de a explora o „schimbare radicală în modul în care societatea noastră sprijină oamenii să acceseze și să se implice în activități în aer liber”.
Amânarea ulterioară a acesteia i-a stimulat pe activiști să continue lupta, cu încălcări masive planificate în lunile mai calde. Alții au început să publice cărți, cum ar fi recenta apariție a lui Nick Hayes, „Ghidul intrusului”, un ghid practic pentru a reclama natura în zona locală și a nu lăsa urme.
Pentru Shrubsole, a cărui campanie Right to Roam va deveni probabil tot mai puternică, este doar o chestiune de timp până când Anglia va deschide mai multe porți pentru public.
„Sunt de partea greșită a istoriei”, a spus el despre recenta lipsă de acțiune a guvernului. „Publicul dorește un acces mai mare la natură și va câștiga în cele din urmă.”
