Este un clișeu standard în zilele noastre că responsabilitatea personală nu contează, că schimbarea climatică este toată vina marilor companii petroliere. Climatologul Michael Mann merge atât de departe încât să scrie, „Acțiunile personale, de la a deveni vegan la evitarea zborurilor, sunt tot mai mult prezentate ca soluția principală la criza climatică… De fapt, un studiu recent sugerează că accentul pus pe micile acțiuni personale poate de fapt submina sprijinul pentru politicile climatice substanțiale necesare. Acest lucru este destul de convenabil pentru companiile de combustibili fosili precum ExxonMobil, Shell și BP.”
Este de asemenea destul de convenabil să dai vina pe ExxonMobil, Shell și BP pentru criza climatică, deoarece le vedem semnele la colțurile străzilor, dar marile firme internaționale controlează puțin peste o zecime din aprovizionarea mondială cu combustibili fosili. The Economist notează — așa cum am făcut noi acum câțiva ani — că trei cincimi din petrolul mondial și jumătate din gazele sale naturale sunt pompate de companii naționale de petrol (NOCs), precum Aramco în Arabia Saudită, Gazprom în Rusia și CNPC în China. Apoi, există o mulțime de NOC-uri mai mici în Africa și America de Sud despre care The Economist spune că sunt slab și ineficient gestionate.
„Companiile algeriene și venezuelene emit de trei până la patru ori mai mult carbon în producția de petrol decât firmele mai bine gestionate și mai binecuvântate geologic, precum ADNOC [Emiratele Arabe Unite] și Aramco, și ard de șapte până la zece ori mai mult gaz pe baril decât QatarEnergy.” Doar patru dintre NOC-uri au suficiente combustibili fosili pentru a funcționa încă patru decenii la ratele actuale.
The Economist concluzionează că va fi o luptă grea să convingi NOC-urile să închidă robinetele atunci când țările sunt atât de disperate după veniturile lor. Și în timp ce unele dintre cele mai mari și mai bogate NOC-uri se joacă cu hidrogenul sau își reduc intensitatea emisiilor curățându-și producția, majoritatea sunt mai mici și nu fac aceste investiții. Cel mai mare NOC dintre toate, Aramco, nu are nicio intenție să își reducă producția; potrivit The Economist, ministrul saudit al energiei, Abdulaziz bin Salman, a declarat anul trecut viziunea regatului clar: „Vom fi în continuare ultimii rămași în picioare și fiecare moleculă de hidrocarbură va fi scoasă.”
Asta se întâmplă când depinzi de companiile naționale de petrol
Între timp, multe țări descoperă ce înseamnă să depindă de NOC-uri. Germania este dependentă de Gazprom din Rusia pentru gazele naturale care alimentează industria și încălzirea, iar Rusia a restricționat aprovizionarea din cauza sprijinului Germaniei pentru Ucraina. Companiilor li s-a ordonat să scadă termostatele la 19 grade Celsius (66 de grade Fahrenheit) în această iarnă și s-ar putea să fie nevoite să raționalizeze gazele către clienții industriali.
The New Statesman scrie că în Spania, întreprinderile au interzis pornirea aerului condiționat sub 27 de grade Celsius (80 de grade Fahrenheit), iar vitrinele magazinelor trebuie să fie întunecate la ora 22:00. În Marea Britanie, o treime din toate gospodăriile ar putea ajunge în „sărăcie energetică” în această toamnă, cheltuind mai mult de 10% din venitul total pe încălzire.
Expertul în energie Jon Rosenow descrie în The New Statesman cum oamenii iau măsuri personale pentru a-și reduce consumul de energie, menționând că în Germania, „eficiența energetică este cu adevărat în mintea oamenilor.” El scrie:
‘Situația’ anilor ’70
Este practic viață în timp de război, cauzată de companiile naționale de petrol care își folosesc puterea în moduri pe care nu le-am mai văzut de la embargourile petroliere arabe din anii șaptezeci. Strategia de atunci a fost reducerea cererii și găsirea de surse alternative de energie, și asta trebuie să facem acum.
Toate acestea ne readuc la reducerea consumului. Așa cum am menționat mai devreme, este convenabil să dăm vina pe ExxonMobil, Shell și BP pentru problemele noastre, dar ele reprezintă 10% din aprovizionarea mondială. Nimic nu va convinge NOC-urile să nu furnizeze fiecare ultimă moleculă de combustibil fosil pe care o pot; singurul lucru pe care tu sau eu sau guvernele noastre îl putem face este să reducem cererea. Asta înseamnă să ne izolăm locuințele, să investim în alternative precum sursele regenerabile, să conducem mai puțin și, da, să ne asumăm o anumită responsabilitate personală și să găsim acel recipient cu apă fierbinte (termofor).
Deși nord-americanii nu vor avea penurii, prețul este stabilit de cererea și oferta mondială. NOC-urile controlează oferta, așa că trebuie să reducem cererea. Trebuie să încetăm să cumpărăm ceea ce vând NOC-urile.
