Cel mai bun mod de a construi în criza climatică este o discuție continuă și, în multe dintre discursurile noastre, am observat că ar trebui să construim cât mai puțin posibil, indiferent de materialele folosite. Propovăduiesc virtuțile suficienței, eficienței și simplității și îl citez adesea pe designerul Andy Simmonds și pe jurnalistul Lenny Antonelli despre ceea ce numesc ei eficiența designului:
Noul meu exemplu perfect pentru a demonstra excelența în gândirea de design este un adăpost comunitar la Westonbirt, Arboretumul Național, lângă Bristol, în Regatul Unit. Proiectat printr-un parteneriat între arhitecții Invisible Studio, conduși de Piers Taylor (cunoscut PlanetaNoastra pentru o minunată toaletă cu cădere lungă), și specialiștii în structuri din lemn Xylotek.
Potrivit site-ului Westonbirt, este un adăpost „pentru tăietorii de lemn dedicați, o structură permanentă din lemn care va oferi protecție împotriva elementelor naturii, precum și va depozita în siguranță echipamentul lor de tăiere a lăstarilor.” Taylor îi spune PlanetaNoastra: „Da, a început ca adăpost pentru tăietorii de lăstari, apoi a fost redenumit pe parcursul proiectului adăpost comunitar. Se află în pădurea de mătase de la Westonbirt, care este o pădure cu tăiere de lăstari. O parte din lemn a fost într-adevăr tăiat sub formă de lăstari – și totul a provenit din planul de management al Westonbirt.”
Tăierea lăstarilor este, probabil, cel mai respectuos și eficient mod de a recolta lemnul. Colaboratoarea PlanetaNoastra, Elizabeth Waddington, o descrie ca fiind „o tehnică veche care implică recoltarea tulpinilor de la un copac, permițându-i în același timp să rămână în creștere activă. Mulți copaci și arbuști pot fi tăiați sub formă de lăstari prin tăierea lor aproape de sol într-un ciclu… Ca alternativă la defrișarea totală, tăierea lăstarilor oferă soluții mai bune pentru criza noastră climatică.”
Chiar și în cea mai sustenabil exploatată pădure, o mare parte din emisiile de carbon provine din rădăcinile care putrezesc după tăierea copacului, motiv pentru care lemnul tăiat sub formă de lăstari este, posibil, materialul de construcție verde perfect. Clădirea este „făcută din copaci care urmau să fie extrași din colecția proprie a Westonbirt, ca parte a ciclului său de management forestier de rutină, precum și din semnalizare veche, reciclată, din aluminiu de pe întregul sit.”
Apoi, există a doua jumătate a definiției Simmons/Antonelli, de a folosi cât mai puține materiale posibil. Astfel, clădirea este un paraboloid hiperbolic, descris în Designing Buildings ca fiind „pionierat în epoca postbelică, ca un hibrid de arhitectură modernă și inginerie structurală. Fiind atât ușoară, cât și eficientă, forma a fost utilizată ca mijloc de minimizare a materialelor și de creștere a performanței structurale.”
De aceea Pringles, acei „falși” chipsuri de cartofi, au acea formă. Potrivit Interesting Engineering, „Cele două curbe opuse performează bine împreună sub tensiune și compresiune, ceea ce conferă fiecărui Pringle o anumită rezistență structurală, în ciuda formei lor relativ subțiri.”
Dar acest acoperiș nu se referă doar la rezistență. „Forma distinctivă și inovatoare de paraboloid hiperbolic a adăpostului va oferi protecție împotriva elementelor naturii, oferind în același timp vederi importante către pădurea din jur.”
Deoarece paraboloizii hiperbolici sunt „dublu-regulați”. Aceștia pot fi construiți cu elemente structurale drepte. Nu au făcut asta aici. Potrivit Xylotek, „Au fost utilizate șabloane din placaj pentru a permite procesul de curbare cu abur. Odată aburite, șipcile flexibile din stejar au fost modelate peste șablon și fixate cu cleme pentru a se răci. Aceste elemente au format componentele rețelei structurale (gridshell) pentru a permite construcția acoperișului.” Voluntarii l-au asamblat cu diferite niveluri de îndemânare.
Există mai multe motive pentru care această clădire este atât de specială. Taylor și studioul său Invisible „își propun să fie o organizație diferită de o practică convențională” și explică:
„Operăm dintr-un studio construit de noi, situat într-o pădure activă pe care o gestionăm și ca întreprindere forestieră continuă alături de practică și am inițiat o serie de programe academice care regândesc relația dintre design și realizare,” spune Taylor.
Nu este o clădire convențională, ci una bazată pe o formă care maximizează eficiența materialelor și obține cel mai mult din cel mai puțin.
Nu este făcută din materiale convenționale. În schimb, este făcută din, probabil, cel mai sustenabil recoltat lemn pe care îl poți obține.
Și în final, când vreau să discut despre Pringles și paraboloizi hiperbolici în arhitectură, nu mai trebuie să folosesc o fotografie a acelei clădiri ruginite de la stația de epurare de lângă autostradă din Hamilton, Ontario. Am multe motive să iubesc Adăpostul Comunitar Westonbirt.
