Premiul Stirling este acordat în fiecare an celei mai bune clădiri noi din Regatul Unit și, în fiecare an, mă plângeam cât de nesustenabili erau câștigătorii. În urmă cu câțiva ani, Institutul Regal al Arhitecților Britanici (RIBA) a declarat că își schimbă abordarea, președintele Grupului pentru Premii spunând: „Performanța de mediu nu mai este separată de arhitectură. O mulțime de proiecte de pe lista scurtă a Stirling au avut metrici bune de sustenabilitate… Vrem ca oamenii să demonstreze tăria acreditărilor lor de mediu. Dacă nu sunt prezente, trebuie să putem să nu le includem pe lista scurtă pentru premiile de cel mai înalt nivel.”
Anul acesta, noile reguli au intrat în vigoare, iar președintele RIBA, Simon Allford, este citat în RIBA Journal descriind lista scurtă din acest an:
Articolul se intitulează „Designul responsabil față de climă stă la baza listei scurte a Premiului Stirling 2022”, ceea ce ridică întrebarea: Ce este designul responsabil față de climă?
Unul dintre proiectele de pe lista scurtă, 100 Liverpool Street de Hopkins Architects, este descris de Eleanor Young de la RIBA ca fiind o „renovare de înaltă ambiție”. „Proiectul duce conversația de la reutilizarea structurilor de beton și a fundațiilor la a fi o clădire cu emisii nete zero de carbon, o premieră pentru compania imobiliară și clientul British Land.” Pagina proiectului spune: „Abordarea sa privind reutilizarea demonstrează o gândire strategică clară, păstrând ce putea fi salvat, demontând ce nu putea, și adăugând ce era necesar.”
Clădirea originală era o structură interesantă din granit roz post-modern din anii ’80, cu etaje uriașe pentru sălile de tranzacționare ale sectorului financiar, care nu mai sunt la mare căutare. Societatea C20 a menționat că „complexul a fost larg celebrat ca fiind cel mai remarcabil proiect de birouri din țară construit în timpul boom-ului financiar din anii 1980 și a fost lăudat pentru calitatea sa excepțional de înaltă, spațiul public planificat cu grijă și colecția prestigioasă de opere de artă create special.”
Într-un articol anterior din RIBA Journal despre clădire, s-a discutat mult despre sustenabilitate, reducerea carbonului încorporat pe cât posibil printr-o proiectare și specificații atente și compensarea restului, ceea ce au făcut prin plantarea de copaci în Tibet și Mexic. Șefa Dezvoltării Durabile, Julia Morgan, „recunoaște că offset-ul (compensarea) nu este un panaceu, notând că nicio cantitate de pădure în creștere nu ar putea compensa emisiile de carbon la rata noastră actuală, dar amploarea investiției British Land este impresionantă.”
Nimic din toate acestea nu a fost foarte convingător când am citit articolul original. Plantarea copacilor în Tibet nu este cu siguranță un panaceu, mie mi-a plăcut destul de mult clădirea originală PoMo roz, iar noua fațadă complet din sticlă nu a părut în mod particular o abordare mai sustenabilă, dar nu am crezut că merita un articol la momentul respectiv. Cu toate acestea, a vorbi despre Premiul Stirling este o altă poveste cu totul; aceasta chiar ridică ștacheta pentru candidaturile conștiente de mediu, așa cum s-a promis?
Prietenii noștri de la Architects for Climate Action (ACAN!) nu sunt atât de siguri și cer RIBA să înceteze să celebreze arhitectura care este dăunătoare pentru planetă. Ei sunt destul de direcți în privința 100 Liverpool Street:
Un alt proiect de pe lista scurtă, necunoscut anterior pentru PlanetaNoastra, este Orchard Gardens, o reamenajare a unui mare proiect de locuințe din zona Elephant & Castle, construit pe locul vechii Heygate Estate. Acesta a fost un altul dintre acele proiecte moderniste neo-brutaliste pe care toată lumea iubește să le urască (precum regretatele Grădinile Robin Hood) și pe care au refuzat să le întrețină corespunzător, ajungând astfel la demolare prin neglijență.
A fost un mare scandal în 2013 când a fost vândut în pierdere și a fost denigrat pe nedrept. Arhitectul Tim Tinker a declarat pentru BBC: „Heygate și designul său au fost stigmatizate și am crezut că este timpul să pun lucrurile la punct. Reputația sa notorie este o amestecătură de jumătăți de adevăr și minciuni puse laolaltă de oameni care ar fi trebuit să știe mai bine.”
Am sugerat anterior că nicio clădire care se ridică din astfel de dărâmături nu ar trebui luată în considerare pentru un premiu, că este ca și cum ai încuraja incendierea, dar este de fapt mai rău de atât. ACAN! descrie cum 1.194 de unități de locuințe sociale au fost înlocuite cu 2.700 de locuințe, dintre care doar 92 sunt acum locuințe sociale. Ei scriu: „Demolarea inutilă alimentează și mai mult criza climatică. Înlocuirea locuințelor sociale cu locuințe de lux este un act de epurare socială, care exacerbează inegalitatea crescândă cu care se confruntă societățile noastre.”
Există câteva proiecte minunate pe lista scurtă, în special Biblioteca Colegiului Magdelene a lui Níall McLaughlin, o minunăție din lemn și cărămidă.
Dar trăim într-o lume în care trebuie să ne descurcăm cu ce avem și să reparăm, mai degrabă decât să dărâmăm lucruri, iar istoria din spatele 100 Liverpool și Orchard Park nu poate fi ignorată. În anunțul Premiului Stirling, Allford spune: „Pe măsură ce ne confruntăm cu crizele locuințelor, energiei și climatice, aceste șase proiecte dau motive de optimism, fiecare oferind soluții inovatoare la provocările de azi și de mâine.” Două dintre ele nu o fac.
