Creșterea Vitelor de Lapte: Impact Ecologic, Etică și Perspective Industriale

Creșterea vitelor de lapte este practica creșterii și reproducerii animalelor pentru a produce lapte destinat consumului uman. Deși industria nu va dispărea curând, alternativele de lapte vegetal cum ar fi laptele de soia, migdale și ovăz au creat o piață competitivă, reducând ritmul consumului de lapte de vacă în ultimii ani. Având în vedere utilizarea masivă a terenurilor și a apei de către industria lactatelor și cantitatea substanțială de metan produsă de vaci, acest lucru ar putea fi considerat o victorie ecologică treptată.

Cât de solicitantă din punct de vedere ecologic este creșterea vitelor de lapte? Aici, analizăm impacturile și etica acestui sector agricol, concurența dintre fermele mici și cele mari, și viitorul industriei.

Procese în Creșterea Vitelor de Lapte

Fermierii de lapte gestionează fiecare aspect al vieții unei vaci – de la ceea ce mănâncă și cât spațiu li se alocă, până la cât timp petrec vacile cu urmașii lor înainte de a fi separate. Deși abordările și restricțiile variază de la o fermă la alta, această relație dezechilibrată dintre fermier și vacă este criticată pe larg de activiștii pentru drepturile animalelor, care cred că animalele au dreptul la o viață în afara dominației umane.

Iată principalele procese implicate în creșterea vitelor de lapte.

Reproducere și Inseminare Artificială

Managementul reproductiv este esențial pentru creșterea vitelor de lapte, deoarece, la fel ca orice mamifer, vacile trebuie să fie gestante pentru a produce lapte.

Fermierii de lapte observă adesea vitele pentru semne de estru sau călduri, care indică cel mai bun moment pentru a fi inseminate. Din acel punct, există două metode standard prin care fermierii își reproduc vitele: montă naturală, cunoscută și sub denumirea de reproducere cu tauri, și inseminare artificială (IA), inserția manuală a materialului seminal stocat în uterul vacii.

Devenind răspândită în anii 1950, IA a fost folosită pentru reproducerea a peste 66% din vacile de lapte din Statele Unite, în timp ce monta naturală a generat aproximativ 25%. Beneficiile raportate ale IA includ reducerea riscului de boli și îmbunătățirea predictibilității și succesului genetic.

Această abordare necesită multiple etape, inclusiv curățarea meticuloasă a vulvei vacii și a materialelor de inseminare, precum și o tehnică specifică de inserție pentru a asigura o procedură reușită. Inserția corectă este dificilă, așa cum au concluzionat cercetătorii de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, care au constatat o rată de succes variabilă în rândul tehnicienilor profesioniști și al proprietarilor-inseminatori (între zero și 85%).

Separarea Vacă-Vițel

Vacile au o perioadă de gestație de aproximativ nouă luni. Cât timp stau vițeii nou-născuți cu mamele lor și primesc lapte direct de la ele depinde de fiecare fermă în parte.

În fermele de lapte, vițeii sunt luați de lângă mamele lor devreme — uneori chiar la câteva ore după naștere — pentru a maximiza producția de lapte a fermierilor. Când vițeii sunt separați, aceștia sunt hrăniți fie cu lapte, fie cu un înlocuitor de lapte dens în nutrienți. Colostrul, primul lapte esențial produs de un mamifer, este de asemenea critic pentru dezvoltarea vițelului nou-născut.

Vițelele femele sunt adesea crescute ca vaci de lapte, în timp ce vițeii masculi sunt considerați inutili pentru industria lactatelor. Există, de obicei, trei destine pentru masculi: Fie sunt crescuți și vânduți pentru producția de carne de vită, uciși devreme pentru a fi vânduți ca și carne de vițel (veal), fie sacrificați la naștere.

Mulsul

Majoritatea covârșitoare a fermelor folosesc mașini automate de muls pentru a mulge vacile. Înainte de muls, majoritatea fermierilor efectuează testarea laptelui, unde îndepărtează manual o mică cantitate de lapte pentru a stimula sfârcurile și a identifica orice infecții prezente, cum ar fi mastita. Testarea laptelui poate avea loc înainte sau după curățarea și pre-înmuieria sfârcurilor. După acești pași, fermierii plasează unitatea de muls pe sfârcurile vacii.

Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) recomandă ca mulsul să aibă loc în cele mai înalte condiții de igienă. Fermierii trebuie să se asigure că vacile sunt pregătite corespunzător și în siguranță pentru muls și că echipamentul este curat și bine întreținut.

Fermele de Lapte

Orice industrie implică concurența între afaceri și, în general, operațiunile care sunt mari, bine dotate cu resurse și stabile financiar au cel mai mare succes. Același lucru este valabil și pentru industria lactatelor.

Industria este masivă, cu aproximativ 270 de milioane de vaci de lapte la nivel mondial și 102,51 miliarde de kilograme (226 miliarde de pounds) de lapte produse în 2021 doar în Statele Unite. Operațiunile mari de lactate, cu mii de vaci, sunt mai profitabile și au costuri de producție mai mici — și, prin urmare, sunt mai susceptibile să rămână în afaceri — decât fermele mici (sub 50 de vaci) și cele mijlocii (aproximativ 300-400 de vaci). Fermele mai mici sunt, de asemenea, mai predispuse să se confrunte cu dificultăți în a avea o suprafață adecvată de teren pentru turmele lor de lapte.

Au fost înființate cooperative lactate pentru a ajuta în aceste dificultăți. Într-o cooperativă, fermierii primesc sprijin sub formă de echipamente, negocierea prețurilor laptelui lor, testarea laptelui și altele. Cu toate acestea, apartenența la cooperative îi poate ajuta pe fermieri doar într-o anumită măsură, deoarece numărul fermelor din Statele Unite continuă să scadă.

SUA a pierdut mai mult de jumătate din operațiunile sale licențiate de lactate între 2003 și 2021 — scăzând de la aproximativ 70.000 de turme la sub 30.000. Scăderile pe scară largă ale prețurilor laptelui au fost principalii factori, alături de o creștere a prețurilor furajelor. Deși prețurile laptelui au crescut considerabil atingând un nivel record în 2022, cheltuielile cu furajele și costurile operaționale cauzate de seceta severă, costurile crescute cu forța de muncă și alți factori au compensat aceste câștiguri.

Impacturi Ecologice

În ciuda unei scăderi a numărului de operațiuni de lactate, industria își menține impactul substanțial asupra mediului, contribuind enorm la schimbările climatice și la poluarea apei.

Emisii

Fiind animale rumegătoare, vacile au sisteme digestive unice, cu un stomac cu patru compartimente. Rumenul este cel mai mare compartiment care stochează și fermentează furajele consumate. Vacile trebuie să elibereze gazul pe care îl produc în timpul digestiei, cunoscut și sub denumirea de fermentație enterică, care se ridică la 28-47 de litri (30-50 quarts) de gaz — predominant dioxid de carbon și metan — pe oră. Astfel contribuie eructațiile lor la emisiile de gaze cu efect de seră.

Însă procesele digestive ale vacilor nu sunt singurele responsabile pentru emisiile colective. Un raport FAO frecvent citat afirmă că creșterea animalelor reprezintă 14,5% din emisiile de gaze cu efect de seră cauzate de om. Pe lângă metanul și dioxidul de carbon produse de animale, această statistică include amprenta furajelor pentru animale, precum și descompunerea gunoiului de grajd.

Metanul contribuie cu aproximativ jumătate din totalul emisiilor industriei lactatelor. Pe parcursul a 20 de ani, potențialul de încălzire globală al metanului este de 84 până la 86 de ori mai mare decât cel al dioxidului de carbon. Deși fermele și companiile de lactate au experimentat modificarea dietelor vacilor pentru a reduce eructațiile lor bogate în metan, aceste proiecte sunt în stadii incipiente.

Utilizarea Apei și a Terenului

Pe lângă faptul că este un contributor major la emisii, industria lactatelor utilizează o cantitate enormă de resurse. Conform raportării Bloomberg, 41% din suprafața terestră a SUA este destinată creșterii animalelor. Aproape 64,75 de milioane de hectare (aproape 160 de milioane de acri) din această suprafață sunt destinate în mod specific pășunatului. Amploarea agriculturii animale a exacerbat rata defrișărilor și a degradării sănătății solului, în special atunci când este cuplată cu gestionarea necorespunzătoare a gunoiului de grajd și a furajelor.

Utilizarea apei este o altă problemă. Conform World Wildlife Fund, este nevoie de aproximativ 545 de litri (aproximativ 144 de gallons) de apă pentru a produce doar un gallon de lapte. Din această apă, aproximativ 93% se duce către cultivarea furajelor pentru vacile de lapte. Cantitatea de apă utilizată pentru laptele de vacă este între două și 20 de ori mai mare decât cea utilizată pentru alternativele vegetale de lapte.

Exploatarea Vacilor

Pe lângă repercusiunile sale ecologice, creșterea vitelor de lapte a fost mult timp numită crudă de către susținătorii drepturilor animalelor. Alături de principiul standard al drepturilor animalelor — că animalele nu există exclusiv pentru a fi folosite de oameni — criticii subliniază numeroasele exemple citate de spații de cazare înghesuite pentru vite, nutriție precară și răspândirea bolilor între vaci în fermele de lapte.

Fecundarea forțată a vitelor este o altă problemă majoră. Vacile nu sunt doar crescute și reproduse exclusiv pentru a da naștere și a produce lapte, ci acest proces este și ciclic — vacile cu rate adecvate de fertilitate sunt inseminate repetat an după an, de obicei prin inseminare artificială. Odată ce nu mai sunt fertile, ele sunt fie sacrificate, fie vândute fermelor de carne de vită.

Speranța naturală de viață a unei vaci este de aproximativ 20 de ani. În fermele de lapte, însă, această durată de viață este redusă la între patru ani și jumătate și șase ani.

Separarea timpurie a vacii de vițel este, de asemenea, considerată crudă de către oponenți. Criticii invocă preocupări etice, stres emoțional și daune fizice atât pentru vițel, cât și pentru mama sa, atunci când sunt separați atât de devreme în viața vițelului. Pe de altă parte, susținătorii afirmă că este mai bine să se separe vițelul și vaca cât mai curând posibil înainte ca acestea să dezvolte o legătură — deși acest lucru nu ar fi o preocupare în primul rând dacă nu ar exista deloc nevoia de separare.

Viitorul Industriei Lactatelor

Mulți jucători cheie din industria lactatelor par conștienți de amprenta ecologică substanțială a lactatelor și iau măsuri pentru a reduce emisiile în ferme. U.S. Dairy oferă obiective ambițioase de sustenabilitate pentru a atinge neutralitatea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050, iar The Dairy Alliance face referire la tehnologiile agricole moderne și la dietele ‘reciclate’ (upcycled) ale vacilor de lapte în angajamentul industriei de a reduce emisiile.

Chiar și cu abordări mai prietenoase cu mediul, totuși, un raport publicat în PLOS Climate susține că nimic nu ar reduce emisiile și rata schimbărilor climatice la fel de mult ca eliminarea treptată a agriculturii animale. Autorii afirmă că, deși strategiile precum reducerea risipei alimentare și monitorizarea emisiilor pot fi eficiente, o tranziție totală de la agricultura animală la cea vegetală ar avea un efect transformator — compensând potențial 68% din emisiile de dioxid de carbon.

Nu se anticipează ca ‘eliminarea treptată’ a agriculturii animale să aibă loc la scară globală prea curând. De asemenea, merită menționat că această sugestie nu ia în considerare faptul că țările cu venituri mici depind de creșterea animalelor pentru veniturile și nutrienții lor, în special în zonele cu resurse limitate.

Acestea fiind spuse, o schimbare treptată a consumului de lapte în SUA are deja loc. Americanii beau mai puțin lapte de vacă încă din anii 1940, conform datelor privind disponibilitatea alimentară ale USDA. În timp ce în 1970 se consumau 118,48 litri (31,3 gallons) de lapte de vacă pe cap de locuitor, în 2017 s-au consumat 65,48 litri (17,3 gallons) — o scădere de aproape 45% în aceste câteva decenii. Concurența din partea alternativelor vegetale de lapte — de migdale, ovăz, soia și alte tipuri de lapte vegetal recent populare — este o cauză semnificativă a acestei scăderi.

Reducerea pe scară largă a creșterii vitelor de lapte și a agriculturii animale ar accelera această scădere și ar diminua impactul viitoarelor catastrofe climatice.