Ce este apa fosilă? Geologie și regenerabilitate

Apa fosilă se referă la rezervoarele subterane formate în timpul ultimei ere glaciare. Cunoscută și sub numele de petroapă sau paleoapă, apa fosilă își împrumută numele din paleontologie. Ca o fosilă tradițională, apa fosilă este prinsă în rocă – uneori timp de milenii.

Aceste acvifere vechi și-au dobândit apa din topirea gheții și din lacurile preistorice care s-au acumulat în straturi subterane de roci poroase pentru apă, mâl și nisip. De-a lungul timpului, aceste straturi au fost acoperite cu mai multe sedimente, sigilând eficient apa de suprafața Pământului timp de zeci de mii de ani.

Cu doar 70 de ani în urmă, fermierii au început să foreze în acviferele fosile, pompând apă către climate anterior uscate din întreaga lume. Astăzi, miliarde de oameni se bazează pe acviferele fosile pentru apa potabilă și pentru irigații pentru a cultiva culturi alimentare de bază.

Geografie și geologie

Apa fosilă apare pe tot globul în regiuni umede, semi-aride și aride, precum și în zone de permafrost.

Lacul Vostok, de exemplu, este unul dintre cele peste 70 de lacuri subglaciare prinse sub calota glaciară a Antarcticii. Sistemul Acvifer din Gresie Nubiană este cel mai mare acvifer fosil din lume și se întinde sub patru țări din nord-estul Africii. Peninsula Arabică, estul Australiei, bazinul Parisian din Franța, Marile Câmpii din S.U.A. și părți din Mexic și California se bazează toate pe paleoapă pentru agricultură, salubritate și consum.

Indiferent de clima actuală a acestor locuri, cândva înainte de epoca holocenă (era geologică în care trăim acum), planeta era mult mai umedă. Aceste condiții climatice mai umede au permis formarea acviferelor – straturi purtătoare de apă din roci semi-poroase și alte materiale.

Acviferele fosile sunt frecvent conținute de straturi de roci și argilă impermeabile, împiedicând acviferul să absoarbă orice precipitații. Unele petroapă neînchise într-un strat exterior dur se află atât de departe sub pământ încât sunt adesea detectabile doar prin studii electromagnetice aeriene. De înțeles, aceste acvifere sunt aproape imposibil de reîncărcat. Altă apă fosilă se găsește sub deșerturi unde nu există suficiente precipitații anuale pentru a reumple acviferele.

Astăzi, miliarde de oameni din unele dintre cele mai aride regiuni ale lumii – cum ar fi în America de Nord, Iran, India și Africa – se bazează aproape în întregime pe petroapă. Cercetările publicate în 2017 au constatat că apa fosilă reprezintă până la 85% din toată apa subterană din primul metru al scoarței terestre. Cea mai mare parte a apei de fântână extrasă din surse de la 250 metri și mai jos provine, de asemenea, din acviferele fosile.

Durabilitate

Dacă ar fi lăsată neatinsă de activitățile umane, paleoapa ar rămâne în echilibru. Dar, pe măsură ce nevoia de a cultiva (adesea pentru a hrăni animalele) s-a extins în întreaga lume în a doua jumătate a secolului al XX-lea, mulți fermieri s-au îndreptat către acviferele fosile. Aceste surse de apă gratuite au oferit avantaje enorme comunităților din climatele uscate, transformând zone anterior inospitaliere în zone agricole luxuriante.

Din păcate, odată ce apa fosilă a fost pompată la suprafață, poate dura mii de ani pentru a se reface. Experții estimează, de exemplu, că odată ce acviferul Ogallala din Marile Câmpii va fi exploatat complet, ar dura peste 6.000 de ani pentru a-l restabili la nivelurile inițiale.

Pe măsură ce un acvifer este epuizat, pomparea apei devine mai dificilă și mai scumpă. Apa adusă la suprafață poate deveni salmastră, necesitând desalinizare, mai ales dacă este folosită ca apă potabilă. Epuiizarea unui acvifer prea repede îl poate face să se prăbușească, prinzând și mai mult rezervele existente.

Perspectivele apei fosile

Deoarece apa fosilă este neregenerabilă, acviferele din întreaga lume riscă să fie exploatate până la secare în curând: acviferul Ogallala, care furnizează aproape o treime din apa subterană utilizată pentru irigații în S.U.A., ar putea avea o productivitate rămasă de numai 30 până la 50 de ani. Studiile prin satelit ale NASA confirmă declinuri ireparabile ale acviferelor din India. Experții au petrecut ultimul deceniu avertizând că Yemenului i se termină apa. În Africa, acviferul neregenerabil Nubian va trebui să susțină un număr estimat de 731 de milioane de oameni până în 2050.

Experții prezic deja că peste 60% dintre oamenii din lume vor experimenta penuria de apă până în 2025, iar datorită încălzirii globale, creșterea temperaturilor nu va face decât să înrăutățească lucrurile. Aceste realități dure stârnesc, de înțeles, teamă în inimile oamenilor din climatele aride care depind de apa fosilă pentru a cultiva culturi intensive în resurse precum grâul și orezul.

Pentru a sprijini un viitor mai durabil, fermierii din regiunile dependente de apă fosilă trebuie să utilizeze mai puțină apă, să cultive culturi alternative rezistente la secetă și să se bazeze pe importuri pentru alimentele de bază care au susținut anterior economia agricolă.