Pe măsură ce planeta se încălzește și calotele glaciare se topesc, nivelul mării crește la nivel mondial. În secolul trecut, oceanele au crescut cu aproximativ 13-23 centimetri, potrivit EPA, iar nivelul mării ar putea crește cu până la 1.5 metri până în 2100, amenințând 180 de orașe de coastă din S.U.A. Însă, în unele părți ale lumii, țări întregi sunt în pericol de a dispărea sub apele mării. De la comunitățile de coastă din Alaska la micile națiuni insulare din Pacific, precum Tuvalu (foto), liderii politici și cetățenii preocupați lucrează împreună pentru a-și salva casele, suveranitatea și identitățile de la a dispărea sub valuri.
Construcția de diguri
Unul dintre primii pași pe care îi fac multe țări — dacă și-l permit — este construirea de diguri pentru a ține apele la distanță. În 2008, fostul președinte al Maldivelor, Maumoon Abdul Gayoom, a convins Japonia să plătească un dig de 60 de milioane de dolari din tetrapode de beton în jurul capitalei Male, iar de atunci au fost construite ziduri de sprijin și pe alte insule. Națiunile insulare, precum Vanuatu, Tuvalu și Kiribati, sunt, de asemenea, în pericol, dar construcția de diguri este extrem de costisitoare, mai ales pentru acele insule incluse pe lista Națiunilor Unite a țărilor cel mai puțin dezvoltate.
Apeele mării nu se infiltrează doar pe teritoriile țărilor sărace. În S.U.A., satul Kivalina din Alaska (foto) a construit un zid pentru a ține apele la distanță. Gheața marină proteja bariera de recif pe care este situat satul, dar gheața se topește mai devreme în fiecare an, lăsând comunitatea neprotejată de valurile furtunilor. Chiar și orașele de coastă din California se pregătesc pentru creșterea nivelului apei. Planificatorii urbani din Newport Beach ridică diguri, iar casele noi de-a lungul portului orașului sunt construite pe fundații cu câțiva metri mai înalte.
Insule plutitoare
Insulele artificiale nu sunt nimic nou, dar Maldive ar putea fi prima țară care construiește insule pentru supraviețuirea refugiaților climatici. În ianuarie, guvernul a semnat un acord cu Dutch Docklands pentru a dezvolta cinci insule plutitoare pentru 5 milioane de dolari. Insulele în formă de stea, etajate, vor include plaje, terenuri de golf și un centru de convenții ecologic — caracteristici pe care țara speră că o vor ajuta să-și mențină veniturile din turism.
Trecerea la zero emisii de carbon
Ironia tragică a acestor națiuni insulare care se luptă cu mările în creștere este că majoritatea nu au o amprentă de carbon prea mare. Mulți locuitori trăiesc fără mașini sau electricitate și se întrețin cu hrana pe care o prind sau o cultivă singuri. De fapt, țările aflate în cel mai mare risc din cauza creșterii nivelului mării, precum Kiribati, Nauru, Insulele Marshall și Maldive, contribuie cu mai puțin de 0.1 la sută din totalul emisiilor de dioxid de carbon. (Împreună, S.U.A. și China contribuie cu aproape jumătate.) Cu toate acestea, unele dintre aceste națiuni conduc la nivel mondial în reducerea emisiilor de carbon. Președintele Maldivelor, Mohamed Nasheed, afirmă că țara sa va ajunge la zero emisii de carbon până în 2020 și investește 1.1 miliarde de dolari în energie alternativă. „Trecerea la ecologie ar putea costa mult, dar refuzul de a acționa acum ne va costa Pământul”, a spus el.
Planuri de relocare
În 2003, locuitorii Insulelor Carteret au devenit primii refugiați climatici din lume, atunci când Papua Noua Guinee a autorizat o evacuare a insulelor finanțată de guvern. În prezent, este nevoie de doar 15 minute pentru a traversa lungimea celei mai mari insule.
Niciuna dintre cele 1.200 de insule ale Maldivelor nu se află la mai mult de 1.8 metri deasupra nivelului mării, astfel încât, pe măsură ce lumea continuă să se încălzească, este probabil ca cei 400.000 de locuitori ai țării să rămână curând fără adăpost. Președintele Nasheed a înființat un fond din veniturile din turism pentru a cumpăra terenuri în alte țări unde oamenii săi se pot reloca dacă națiunea este inundată. Posibile locații de relocare includ India și Sri Lanka.
Anote Tong, președintele Kiribati, o națiune din Pacific situată la altitudine joasă, formată din mai multe insule, afirmă că comunitatea internațională are datoria de a avea grijă de acei oameni forțați să-și părăsească casele din cauza schimbărilor climatice și a cerut Australiei și Noii Zeelande să ofere locuințe oamenilor săi, dintre care unii sunt fotografiați mergând de-a lungul unei străzi pe malul oceanului.
Programe educaționale
Cele 33 de insule care formează Kiribati se află abia deasupra nivelului mării în zilele noastre, iar mai mult de jumătate din cei 100.000 de locuitori ai țării sunt îngrămădiți pe insula capitală South Tarawa. Terenul este rar și apa potabilă este insuficientă, astfel încât, pentru a combate atât suprapopularea, cât și creșterea nivelului mării, Kiribati a început să trimită tineri cetățeni în Australia pentru a studia asistența medicală. Inițiativa de Asistență Medicală Kiribati-Australia este sponsorizată de organizația de ajutor extern AusAID și își propune să educe tinerii din Kiribati și să le găsească locuri de muncă. Majoritatea studenților care primesc burse AusAID sunt instruiți și apoi trimiși acasă pentru a ajuta țările lor în curs de dezvoltare; cu toate acestea, programul KANI este puțin diferit, deoarece absolvenții vor lucra în Australia și într-o bună zi își vor aduce familiile să li se alăture. KANI caută să educe și să relocheze locuitorii din Kiribati, deoarece întreaga lor țară ar putea fi curând sub apă.
Darea în judecată a companiilor de petrol și energie
Satul Inupiat Eskimo din Kivalina este situat pe un recif barieră de 13 kilometri în Alaska, care este amenințat de creșterea nivelului apei. Gheața marină a protejat istoric satul, dar gheața se formează mai târziu și se topește mai devreme, lăsând satul neprotejat. Locuitorii înțeleg că vor trebui să se relocheze, dar costurile de relocare au fost estimate la peste 400 de milioane de dolari. Așadar, în februarie 2008, satul a decis să ia măsuri și a dat în judecată nouă companii de petrol, 14 companii de energie și o companie de cărbune, susținând că gazele cu efect de seră pe care le generează sunt de vină pentru creșterea nivelului apei care periclitează comunitatea lor. Cazul a fost respins pe motiv că nimeni nu putea demonstra „efectul cauzal” al încălzirii globale, dar în 2010 Kivalina a făcut apel, citând faptul că daunele aduse satului de încălzirea globală au fost documentate în rapoartele Corpului de Ingineri al Armatei SUA și ale Oficiului General de Contabilitate.
Căutarea suveranității
Dacă o țară dispare sub mare, mai este o țară? Are drepturi de pescuit? Ce ziceți de un loc la Națiunile Unite? Multe state insulare mici caută răspunsuri la aceste întrebări și explorează modalități prin care pot exista ca entități legale, chiar dacă întreaga populație locuiește în altă parte.
O.N.U. nu a investigat încă aceste subiecte, dar un seminar conceput de Insulele Marshall pe tema „Implicațiile juridice ale creșterii nivelului mării și ale schimbărilor climatice” a avut loc anul acesta la Facultatea de Drept Columbia, atrăgând sute de experți în drept internațional. Aceștia spun că primul pas este definirea liniilor de coastă așa cum există astăzi și stabilirea acestora ca linii de bază legale. Cu toate acestea, rămân întrebări cu privire la ceea ce constituie exact linia de bază a unei insule. Unii spun că un set de puncte geografice fixe ar putea defini granițele unei insule chiar și după ce aceasta nu mai este deasupra nivelului mării. Alții susțin că o linie de bază este definită ca o linie de coastă la reflux, ceea ce înseamnă că teritoriul unei țări scade pe măsură ce linia de coastă se erodează.
Instalații permanente
Experții juridici au sugerat, de asemenea, ca națiunile care dispar să ia în considerare stabilirea de instalații permanente pentru a-și revendica teritoriul. O astfel de instalație ar putea lua forma unei insule artificiale sau a unei simple platforme, cum ar fi cea de pe Okinotoishima, un atol revendicat de Japonia. O instalație care găzduiește câțiva „custozi” ar putea ține locul teritoriului unei națiuni insulare și ar ajuta-o să-și mențină suveranitatea. Maxine Burkett de la Facultatea de Drept Richardson a Universității din Hawaii a propus un nou tip de statut internațional pentru guvernele care și-au pierdut teritoriul natural în mare. Ea spune că „națiune ex situ” este un statut care „permite existența continuă a unei națiuni suverane, căreia i se acordă toate drepturile și beneficiile în cadrul familiei națiunilor pe termen nelimitat”.
Ce altceva se face?
În 1990, Alianța Statelor Insulare Mici, o coaliție de 42 de insule mici și zone de coastă joase, a fost formată pentru a consolida vocile națiunilor cele mai expuse riscului de încălzire globală. Organismul lucrează în principal prin O.N.U. și a fost extrem de activ, solicitând frecvent națiunilor bogate să-și reducă emisiile. Cu toate acestea, în timp ce țările în curs de dezvoltare au acordat o prioritate ridicată reducerii emisiilor și continuării Protocolului de la Kyoto, națiunile industrializate precum Japonia, Rusia și Canada au declarat că nu vor sprijini un protocol extins. Protocolul de la Kyoto expiră la sfârșitul anului 2012, iar multe națiuni și-au exprimat interesul de a-l abandona și de a elabora un nou acord.
Dar căutarea unei soluții la creșterea nivelului mării nu se limitează la dezbaterile de politică climatică. Alții abordează problema într-un mod mai practic, creând modele și proiecte pentru mult mai mult decât o simplă insulă plutitoare. Arhitecți precum Vincent Callebaut au sugerat să dezvoltăm orașe plutitoare întregi, cum ar fi Lilypad-ul său, pentru a găzdui refugiații climatici. Aflați mai multe despre design-uri inovatoare care ne-ar permite să trăim pe apă.
