Programul „Cash for Clunkers” (Bani pentru rable) a fost o realizare notabilă pentru tânăra administrație Obama în 2009. Depășind cu mult toate previziunile privind o cerere publică modestă, a consumat suma de 1 miliard de dolari alocată în doar cinci zile — Congresul a trebuit să aprobe în grabă încă 2 miliarde de dolari pentru program. Cu siguranță a fost văzut ca un mare succes la momentul respectiv.
Programul Cash for Clunkers a eliminat de pe șosele 700.000 de vehicule poluante, a adăugat 2 miliarde de dolari la PIB și a creat peste 2.000 de locuri de muncă, implicând aproape fiecare dealer auto din America. Consumul mediu combinat al mașinilor casate era de 14,9 L/100 km; consumul mediu al celor cumpărate pentru a le înlocui era de 9,3 L/100 km. Acesta a fost și este exact genul de program guvernamental de stimulare pe care economiștii, precum Paul Krugman de la New York Times, spuneau că îl necesitam la acea vreme — o recesiune persistentă care, printre altele, a redus vânzările de mașini de la 11 milioane anual la 9 milioane.
Jesse Toprak, vicepreședinte la Truecar.com, afirmă că programul „a îndeplinit ceea ce și-a propus, și anume să readucă consumatorii în showroom-uri și să impulsioneze vânzările de vehicule noi.”
Ar fi putut fi gestionat mai bine? Absolut, și aceasta este concluzia unei noi analize a Brookings Institution realizată de Ted Gayer și Emily Parker. Ei spun că programul Cash for Clunkers:
- A costat până la 1,4 milioane de dolari pentru fiecare loc de muncă creat și a fost mult mai puțin eficient decât alte programe de stimulare, cum ar fi creșterea ajutorului de șomaj sau reducerea impozitelor pe salarii ale angajaților;
- Nu a contribuit prea mult la protecția mediului, deoarece doar aproximativ jumătate de procent dintre mașinile noi de pe șosele la acea vreme erau eficiente din punct de vedere energetic;
- A economisit doar aproximativ două până la opt zile din rezerva de benzină a SUA.
Studiul Brookings (inclusiv infograficul de mai jos), previzibil, a atras atenția bloggerilor de la Tea Party, care au denigrat programul numindu-l un „coșmar ecologic”. A fost departe de a fi așa, deși ceva s-a pierdut în traducere. Pentru a trece prin Congres, programele guvernamentale sunt atât de mutilate de amendamente și compromisuri încât te întrebi de ce s-au mai deranjat. (Exemplu central: Obamacare.) Acesta a fost o parte a problemei cu Cash for Clunkers, deoarece, așa cum a raportat E/The Environmental Magazine, ar fi avut mult mai multe beneficii pentru mediu dacă mașinile preluate ar fi fost reciclate (piesele lor revândute) în loc să fie shredate.
Nu toate mașinile preluate în program erau rable vechi; multe ar fi oferit piese excelente pentru donații. Dar programul a impus ca motoarele să fie distruse (pentru a preveni o piață neagră de revânzări) și caroseriile lor să fie rapid shredate. Acest lucru a creat tot felul de probleme, inclusiv faptul că unele părți ale mașinii — ornamente din plastic, scaune — nu sunt în prezent reciclabile. În fiecare an, aproximativ 3,6 milioane de tone metrice de reziduuri de shredder ajung în gropile de gunoi din acest motiv, iar Cash for Clunkers a contribuit la acest total.
În ciuda tuturor acestora, Cash for Clunkers a fost și rămâne un concept viabil. Și ar funcționa mai bine astăzi decât în 2009. Consumul de combustibil al mașinilor și camioanelor noi este la un nivel record în 2013, și am putea (sperăm) să evităm unele dintre marile greșeli de acum patru ani.
