Am o rudă în oraș căreia îi place ocazional să mă mustre când lumina rămâne aprinsă. Este de înțeles, sincer. Ea, mama mea, îi pasă de economisirea energiei, este îngrijorată de climă și a crescut în zilele becului incandescent, când iluminatul era într-adevăr un factor semnificativ al consumului de energie casnic. (De asemenea, a văzut dedicația din cartea mea despre ipocrizia climatică, în care îmi mustrez cu umor copiii când se întâmplă să lase luminile aprinse.)
Lucrul este, însă: tehnologia de iluminat cu LED s-a dezvoltat atât de mult și atât de repede, încât schimbarea unui bec abia se înregistrează în termeni de consum total de energie casnic. De aceea, Lloyd Alter de la PlanetaNoastra spune acum că ferestrele ar trebui acum să fie despre bunăstare și frumusețe, nu despre economisirea energiei prin iluminatul natural.
Desigur, în condiții egale, încă are sens să stingi lumina când ieși din cameră. De fapt, a lăsa orice aprins când nu îl folosim nu este cea mai bună practică.
La fel ca în cazul atâtor lucruri din lumea „vieții verzi”, trebuie să putem diferenția între acțiunea în sine și dacă merită timpul, energia și capitalul nostru social să vorbim cu alții despre adoptarea acelei acțiuni.
Acest lucru este valabil pentru indivizi. Și este valabil și pentru mișcări. De fapt, acesta este unul dintre motivele (unul din două, ca să fim preciși) pentru care activistul climatic și omul de știință în conservare Charlie Gardner se distanțează de Ora Pământului, evenimentul în care comunitățile din întreaga lume sunt rugate să-și stingă luminile pentru climă.
Este esențial să notăm că consumul de energie nu este singura variabilă – trebuie să fim conștienți și de impactul poluării luminoase. Astfel, importanța stingerii luminilor variază în funcție de regiune. Pe coastă, de exemplu, solicitările de a stinge luminile se concentrează adesea pe ajutarea puilor de țestoase marine să navigheze spre apă. Un alt exemplu: Noaptea, păsările migratoare folosesc stelele pentru a naviga și luminile artificiale puternice le pot abate de la rutele lor.
Impactul luminilor orașului asupra păsărilor
Se estimează că între 365 și 988 de milioane de păsări mor anual în urma coliziunilor cu clădirile din SUA. Conform National Audubon Society, pentru fiecare pasăre victimă a coliziunii găsită, de obicei încă trei nu sunt descoperite. Ori zboară undeva unde nu sunt văzute înainte să cadă, ori sunt luate de prădători. Păsările sunt adesea atrase în oraș de luminile de noapte.
S-a întâmplat să-mi întreb urmăritorii de pe Twitter despre acest subiect și și ei, în general, au tins să fie de partea „trăiește și lasă-i pe alții să trăiască”. (Sau… trăiește și lasă lumina să ardă?)
Aceasta este o lecție care se extinde mult dincolo de becuri:
- Mersul pe bicicletă este bun, dar a țipa la oameni pentru că merg cu mașina poate fi o pierdere de timp, mai ales în locurile unde mersul pe bicicletă este periculos.
- Consumul mai mic de carne este benefic, dar s-ar putea să avem mai mult succes celebrând flexitarianismul, decât mustrându-i pe oameni pentru că ocazional mănâncă friptură.
- Încurajarea călătoriilor mai verzi poate fi mai mult despre celebrând experiența de a merge încet, decât despre a-i critica pe cei care se întâmplă să călătorească repede.
Acesta este, desigur, un subiect pe care l-am acoperit o dată sau de două ori înainte. Totuși, într-o epocă în care atât politicienii, cât și corporațiile ar adora să ne concentreze atenția pe a ne arăta cu degetul unii pe alții, merită întotdeauna să ne amintim că sfaturile nesolicitate despre viața verde, sustenabilitate sau oricare dintre celelalte cuvinte la modă ale ambientalismului de stil de viață vin cu un cost.
De fiecare dată când vorbim unii cu alții despre micile noastre obiceiuri—mai ales dacă persoana căreia ne adresăm nu a indicat că este interesată de opinia noastră—erodăm capacitatea noastră de a-i convinge atunci când implicarea lor contează cu adevărat. Așadar, dacă te afli în pragul de a oferi un sfat ecologic unui prieten, membru al familiei sau cunoștință, îți sugerez să-l rulezi mai întâi în minte:
- Ceea ce susțin este o schimbare cu adevărat semnificativă?
- Persoana căreia mă adresez mi-a cerut sfatul sau a exprimat interes pentru subiect?
- Ce relație am cu acea persoană? Am încrederea și respectul ei? Îmi cere regulat sfatul?
- Cât de probabil este să se schimbe, bazat pe ceea ce am de oferit?
- Ar fi mai bine să-mi petrec timpul și energia recrutarea lor în acțiune colectivă, organizată—decât în schimbări individuale, la nivel micro?
- Există o modalitate de a reformula conversația? (De exemplu, când vine vorba de stins luminile, educarea oamenilor despre poluarea luminoasă și impactul ei asupra animalelor poate fi edificatoare.)
Nu există reguli stricte în acest sens. Și nu există absolute. Eu, de exemplu, încerc să-mi învăț copiii să stingă luminile, la fel cum îi învăț să se spele pe dinți sau să-și curețe camerele. Dar nu am tendința să le spun prietenilor și familiei mele adulți să facă același lucru… chiar dacă le-ar prinde bine acest sfat!
Trăim într-o cultură căreia îi place să reducă provocările complexe, la nivel de sistem, la narațiuni individualiste despre voință și moralitate personală. Și avem doar atâtea ore într-o zi. Așadar, deși este important să creăm noi norme sociale prietenoase cu clima, trebuie să ne și păstrăm calmul. Asta înseamnă să ne păstrăm sfaturile, recomandările și apelurile la acțiune—mai ales cele nesolicitate—pentru momentul în care opinia noastră contează cu adevărat.
