Ce este competiția intraspecifică?

În ecologie, competiția este definită ca un tip de interacțiune negativă care apare atunci când resursele sunt limitate. Competiția intraspecifică are loc atunci când indivizi din aceeași specie concurează pentru resurse limitate care le afectează supraviețuirea și capacitatea de reproducere.

Un element cheie al acestui fenomen este că această competiție are loc în interiorul unei specii. Competiția intraspecifică nu este doar o curiozitate ecologică, ci un factor important al dinamicii populațiilor.

Tipuri de competiție intraspecifică

Există două tipuri notabile de competiție de discutat: competiția prin epuizare și competiția prin interferență.

Competiția prin epuizare

Competiția prin epuizare apare atunci când indivizii obțin o fracțiune din ce în ce mai mică din resursele disponibile pe măsură ce numărul concurenților crește. Fiecare individ suferă din cauza limitării hranei, apei sau spațiului, cu consecințe asupra supraviețuirii și reproducerii.

Acest tip de competiție este indirect. De exemplu, căprioarele se hrănesc cu lăstari lemnoși pe tot parcursul iernii, punând astfel căprioarele individuale în competiție indirectă între ele pentru o resursă pe care nu o pot apăra de altele și păstra pentru ele însele.

Competiția prin interferență

Competiția prin interferență (sau competiția directă) este o formă directă de interacțiune în care resursele sunt apărate activ de alți concurenți. Exemple includ o vrabie cântătoare care își apără teritoriul sau un stejar care își extinde coroana pentru a capta cât mai multă lumină.

Consecințe ale competiției intraspecifice

Competiția intraspecifică poate suprima creșterea. De exemplu, mormolocii au nevoie de mai mult timp pentru a se maturiza atunci când sunt supraaglomerați, iar silvicultorii știu că plantațiile de copaci răriți vor duce la arbori mai mari decât cei lăsați să crească la densitate mare (densitatea este numărul de indivizi pe unitatea de suprafață). Similar, este destul de comun ca animalele să experimenteze o scădere a numărului de pui pe care îi pot produce la o densitate mare a populației.

Pentru a evita situațiile de densitate mare, multe animale tinere vor avea o fază de dispersie în care se îndepărtează de zonele în care s-au născut. Plecând pe cont propriu, își măresc șansele de a găsi resurse mai abundente cu mai puțină competiție. Acest lucru implică însă un cost, deoarece nu există nicio garanție că noile lor locuri vor avea suficiente resurse pentru a-și întemeia o familie. Animalele tinere care se dispersează sunt, de asemenea, expuse unui risc crescut de prădare pe măsură ce călătoresc prin teritorii necunoscute.

Rolul dominanței în competiția intraspecifică

Unele animale individuale sunt capabile să exercite dominanță socială asupra altora pentru a-și asigura un acces mai bun la resurse. Această dominanță poate fi aplicată direct având abilități de luptă superioare. Poate fi demonstrată și prin semnale, cum ar fi colorația sau structurile, sau prin comportamente precum vocalizările și etalările. Indivizii subordonați vor avea în continuare acces la resurse, dar vor fi limitați la surse de hrană mai puțin abundente, de exemplu, sau la zone cu adăpost inferior.

Dominanța poate fi exprimată și ca un mecanism de spațiere, inclusiv prin stabilirea unei ierarhii (ordinea de ciugulire). În loc să concureze direct pentru resurse cu alți indivizi din aceeași specie, unele animale protejează un spațiu de ceilalți, revendicând proprietatea asupra tuturor resurselor din interior. Lupta poate fi folosită pentru a stabili granițele teritoriului, dar având în vedere riscurile de rănire, multe animale folosesc alternative ritualistice, mai sigure, cum ar fi etalările, vocalizările, luptele simulate sau marcarea teritoriului prin miros.

Teritorialitatea a evoluat în mai multe grupuri de animale. La păsările cântătoare, teritoriile sunt apărate pentru a-și asigura resursele de hrană, un loc de cuibărit și locuri pentru creșterea puilor. Majoritatea cântecelor de păsări pe care le auzim primăvara sunt dovezi ale masculilor care își publicizează teritoriul. Etalările lor vocale servesc la atragerea femelelor și la anunțarea locației granițelor lor teritoriale.

În contrast, masculii de pește-soare cu branhii albastre (bluegill) vor apăra doar un loc de cuibărit, unde vor încuraja o femelă să depună icre pe care apoi el le fertilizează.

Semnificația competiției intraspecifice

Pentru multe specii, competiția intraspecifică are efecte puternice asupra modului în care variază dimensiunea populației în timp. La densitate mare, creșterea este redusă, fecunditatea este suprimată și supraviețuirea este afectată. Drept urmare, dimensiunea populației crește mai încet, se stabilizează, și apoi, în cele din urmă, începe să scadă.

Odată ce dimensiunea populației atinge din nou numere mai mici, fecunditatea își revine și supraviețuirea este crescută, readucând populația pe o traiectorie de creștere. Aceste fluctuații împiedică populația să devină prea numeroasă sau prea mică, iar acest efect regulator este o consecință bine demonstrată a competiției intraspecifice.