La începutul acestei săptămâni, am scris despre importanța investițiilor sustenabile, susținând că, în loc să ne facem griji pentru lucrurile mărunte, ar trebui să ne concentrăm eforturile în primul rând pe lucrurile care influențează cu adevărat emisiile. Susțin această afirmație 100%.
Totuși, am petrecut o bună parte din weekend-ul trecut ignorând acest sfat și făcându-mi griji pentru lucrurile mărunte. Mai exact, m-am trezit mergând pe plajă în Topsail Island, Carolina de Nord, adunând bucățele mici de polistiren, fir de pescuit și alte resturi de plajă, în timp ce copiii mei se bălăceau în valuri. Totul făcea parte dintr-un efort transparent inutil de a „lăsa locul mai bine decât l-am găsit” și de a-mi face mica parte pentru a curăța oceanul de microplastice.
Acesta este lucrul legat de a-ți face griji pentru lucrurile mărunte: Uneori, poate fi o distragere consumatoare de energie și atenție de la imaginea de ansamblu. Totuși, poate fi și o oportunitate de a ne angaja conștient și atent în subiecte care par prea mari pentru a le înțelege altfel.
Distincția, cred, stă în modul în care (și cât de mult) vorbim despre astfel de eforturi. Acest lucru este valabil în special atunci când trecem de la sfera strict personală (nimeni nu mă privea cum adunam gunoiul) și ne concentrăm pe eforturile colective. Atunci când 20.000 de oameni se unesc pentru a curăța plajele, de exemplu, poate fi o oportunitate puternică de a primi oameni noi și de a-i introduce în factorii sistemici ai crizei plasticului din oceane. (Inclusiv duplicitatea marilor companii petroliere în promovarea plasticului de unică folosință.) Ceea ce nu putem permite să fie, totuși, este o alternativă reconfortantă la responsabilitatea producătorului.
Același lucru este valabil pentru aproape fiecare aspect al unui trai „mai ecologic”. Fie că este vorba de a renunța la un pai de plastic, de a-ți crește propriile ierburi aromatice, sau de a te târî pe mâini și genunchi pentru a etanșa plintele și a elimina curenții de aer – există multe lucruri pe care noi, cei de la PlanetaNoastra, ușor obsedați, le facem și care ajută la reducerea într-o oarecare măsură a emisiilor. Și dacă găsim sens sau bucurie în acele eforturi, atunci personal cred că este o idee bună să continuăm să le facem.
Una dintre cele mai dificile și poate regretabile părți ale dezbaterea privind schimbarea sistemică versus schimbarea comportamentală care tot apar pe Twitter este că pot da senzația că minimalizează eforturile sincere și de bună credință ale oamenilor de a „face partea lor” – uneori cu mare efort și cheltuială.
La fel de regretabil este, totuși, faptul că cultura noastră implacabil individualistă va lua inevitabil aceste mici eforturi personale și le va prezenta ca soluții la probleme complexe, structurale, care sunt 100% sistemice prin natura lor. Și, așa cum am văzut, avem de fapt control foarte redus, ca indivizi, asupra modului în care acțiunile noastre sunt percepute de ceilalți. Acest lucru înseamnă că poate fi greu să vorbim despre curățările noastre de plajă sau despre eforturile noastre de economisire a energiei fără a contribui la impresia că, de fapt, le prezentăm ca fiind răspunsul.
Încă nu am descifrat cum să rezolv această problemă. Ceea ce am învățat, totuși, este să fiu conștient și intenționat, atât cu mine însumi, cât și cu ceilalți, în modul în care îmi încadrez eforturile. Când vorbesc cu copiii mei despre gunoiul de pe plajă, de exemplu, sunt foarte atent să nu sugerez că putem rezolva singuri această problemă. Deși sunt fericit să împărtășesc etosul meu „lasă locul mai bine decât l-ai găsit”, sunt rapid să le atrag atenția asupra modului în care acel gunoi a fost produs și distribuit în primul rând.
Așa că, dacă copiii tăi îți prezintă o cană de băuturi Bojangles sau o sticlă veche de Coca-Cola de pe plajă, asigură-te că le arăți cum să o arunce în mod responsabil. Înainte de a face asta, însă, asigură-te că le arăți logo-urile…
