United Airlines a efectuat recent ceea ce comunicatul său de presă numește „un zbor fără precedent care va servi drept punct de cotitură în eforturile industriei de a combate schimbările climatice: Pentru prima dată în istoria aviației, un operator comercial va zbura cu un avion plin de pasageri folosind combustibil de aviație 100% durabil (SAF).”
Avionul 737 Max 8 care transporta 100 de pasageri a zburat de la Aeroportul Internațional O’Hare din Chicago la Aeroportul Național Reagan din Washington, rulând un motor pe SAF 100% și celălalt pe combustibil clasic pentru avioane, pentru a demonstra că nu există diferențe operaționale. S-ar putea fi pedant și să se noteze că acest lucru înseamnă că zborul nu a rulat pe SAF 100%, ci doar pe 50%, dar vom lăsa asta deoparte. Directorul general al United, Scott Kirby, a declarat într-o comunicare:
Zborul este alimentat cu SAF de la World Energy, care produce biocombustibili din uleiuri vegetale și seu de vită, și de la Virent, o subsidiară a gigantului petrolier Marathon, al cărui Președinte, Dave Kettner, afirmă că „tehnologia proprietară a Virent demonstrează că SAF poate fi 100% regenerabil și 100% compatibil cu flota și infrastructura noastră aviatică actuală.” Pe site-ul Virent, Kettner notează că este făcut din zahăr de porumb. În loc de SAF, îl numesc „kerosen aromatic sintetizat (SAK) – o componentă critică ce a făcut posibil SAF 100%.”
Într-o postare anterioară, „Putem Continua Să Zburăm cu Combustibili Sustenabili pentru Aviație,” am notat că majoritatea SAF-ului era făcut din grăsimi, ulei și untură (FOG – Fats, Oil, and Grease), „dar există deșeuri limitate de untură și ulei disponibile, și o cantitate limitată de osânză și seu de vită, iar acestea au utilizări concurente, inclusiv produse alimentare, fabricarea săpunului și transformarea lor înapoi în hrană pentru animale de companie și furaje în Statele Unite. Deci, deși FOG este alternativa cea mai ușoară și mai eficientă la combustibilul de aviație pe bază de petrol, există limite privind cantitatea disponibilă. M-am întrebat și cât de fericiți ar fi veganii, știind că zboară pe grăsime animală.”
Acesta este motivul pentru care a existat presiune din partea industriei agricole, ceea ce ei numeau „de la fermă la zbor” (farm to fly), pentru a produce combustibil de aviație din porumb și soia, ceea ce aparent face Virent. Anterior mă îngrijorasem că, „având în vedere că aproximativ 64 de miliarde de litri de combustibil de aviație sunt arși într-un an normal în SUA, și că avioanele devin mai eficiente, s-ar putea face calcule și s-ar constata că ai putea planta porumb și soia din gard în gard de la o coastă la alta și ai produce suficient biocombustibil pentru a ține avioanele în aer, dar cu ce cost?”
Nu știm cât zahăr de porumb este folosit pentru a produce produsul Virent, și ce proporție din SAF-ul din avion a fost produsul lor sau SAF-ul World Energy. Știm că Andy Singer a nimerit exact în desenul său, și că cultivarea porumbului pentru combustibil necesită multă energie și probabil emite la fel de mult dioxid de carbon ca și combustibilul clasic pentru avioane.
Sami Grover de la PlanetaNoastra l-a intervievat pe Dan Rutherford, directorul de program pentru Consiliul Internațional pentru Transport Curat (ICCT), care i-a spus că SAF-urile sunt importante, deși scumpe, și că vor juca un rol.
L-am contactat pentru a-i afla părerile despre acest zbor. El a declarat pentru PlanetaNoastra:
Rutherford mi-a arătat un articol din New York Times despre țintele privind biocombustibilii ale Președintelui Joe Biden, care exprima aceleași preocupări: „Cultivarea plantelor pentru combustibil concurează și cu producția de alimente și pune presiune pe resursele de apă, conform oamenilor de știință. Iar producerea de combustibili din deșeuri, cum ar fi uleiul de gătit aruncat, prezintă o provocare mult mai simplă: pur și simplu nu există suficient ulei de gătit vechi disponibil.”
Sau, așa cum am spus eu în articolul meu, „pur și simplu nu sunt destule vaci moarte și nu este destul teren pentru a ne ține pe toți în aer.” Dar asta nu îi va opri să încerce. Rutherford a declarat pentru PlanetaNoastra:
Și niciunul dintre aceste numere nu se apropie de reducerea de 50% a emisiilor de carbon pe care trebuie să o atingem până în 2030 pentru a spera să rămânem sub o încălzire globală de 1,5 grade Celsius.
United primește multă publicitate pozitivă, dar în cele din urmă, este greu de susținut cu adevărat că acest zbor sau acest combustibil este 100% durabil. Sau să susții că compania este serioasă în privința sustenabilității: Tocmai a comandat 15 avioane supersonice, despre care promite că vor funcționa pe SAF. Dar, din nou, m-am întrebat: „Poate exista suficientă osânză, seu de vită și schmaltz pentru a ține o flotă de SST-uri în aer? Sau este doar o iluzie și greenwashing, ajungând să le alimenteze cu combustibil clasic pentru că nu este suficient SAF?”
În cele din urmă, probabil că trebuie să urmăm prescripția lui Rutherford: avioane mai eficiente și mai puține zboruri.
