Știm deja că dragostea noastră pentru plastic este la fel de profundă ca cele mai mari adâncimi ale oceanului. Pentru că, desigur, l-am găsit acolo, chiar pe fundul Gropii Marianelor. Este nevoie de un submarin special pentru a face acea scufundare de aproape 11.000 de metri. Dar ambalaje de bomboane? Bon-bon voyage.
Și deși aceste descoperiri nedorite demonstrează cât de răspândită a devenit această plagă a plasticului, s-ar putea să existe ceva chiar mai tulburător în legătură cu acești noi locuitori ai adâncurilor mării. Oamenii de știință nu au reușit să explice unde ajunge cea mai mare parte din cele 8 milioane de tone din acesta pe care îl aruncăm în ocean în fiecare an.
Dar un nou studiu ar putea să fi răspuns, în sfârșit, la această întrebare.
Cercetarea a constatat că plasticul se deplasează în zonele de adâncime unde își găsesc adăpostul între 500.000 și 10 milioane de specii. Dar pungile cu fermoar printre crabi păianjen uriași, viermi tubulari și calmari vampir sunt un lucru. Plasticul își găsește drumul și către orificiile de ventilație care, literalmente, agită oceanele.
Acele mase de apă cu mișcare lentă de lângă fundul oceanului, numite curenți termohalini, acționează ca un vast sistem circulator. Ei împrăștie oxigen și nutrienți vitali pentru viața la acele adâncimi. Potrivit noului studiu, ei ar putea răspândi și microplasticele pe scară largă.
„Noua noastră cercetare arată că curenții puternici mătură aceste microplastice de-a lungul fundului mării în ‘aglomerări’ mari care le concentrează în cantități uimitoare”, notează cercetătorii în The Conversation.
Plasticul pe care nu îl vedem
Este ușor să observăm masele amenințătoare de gunoaie plutind pe marea deschisă, inclusiv bunicul tuturor gunoaielor, Marea Pată de Gunoi din Pacific. Dar acestea sunt mai degrabă aisberguri decât insule. Pe măsură ce plasticul se descompune, devine mai mic, formând particule cu diametrul mai mic de cinci milimetri. Deși unele microplastice rămân la suprafață, cel puțin jumătate dintre ele se scufundă în mare, pătrunzând chiar și în lanțurile sale trofice.
„Aproape toată lumea a auzit de infamele ‘pete de gunoi’ din ocean, formate din plastic plutitor, dar am fost șocați de concentrațiile ridicate de microplastice pe care le-am găsit pe fundul mării la mare adâncime”, notează într-un comunicat de presă autorul principal al studiului, Ian Kane de la Universitatea din Manchester.
„Am descoperit că microplasticele nu sunt distribuite uniform în zona de studiu; în schimb, ele sunt distribuite de curenții puternici de pe fundul mării, care le concentrează în anumite zone.”
Într-adevăr, vastelor aglomerări de microplastice care se formează pe fundul oceanului ar putea depăși cu mult ceea ce vedem la suprafață.
Pentru studiul lor, cercetătorii au comparat probe de sedimente prelevate din Marea Tireniană, în largul coastei Italiei, cu cele prelevate mai adânc, pe panta continentală. Probele de coastă au arătat 41 de bucăți de plastic pe linguriță de sediment. Mai jos pe șelf, numărul a scăzut la nouă bucăți. Dar în sedimentul acumulat în adâncul oceanului, adiacent curenților termohalini, au găsit nu mai puțin de 190 de bucăți de plastic pe linguriță – cea mai mare concentrație de microplastice găsită pe fundul mării până în prezent.
Un bufet de plastic pentru viața marină
Cercetătorii spun că plasticul este probabil distribuit de acele orificii de ventilație de adâncime, care agită plasticul alături de nutrienți și oxigen în toată adâncimea. Într-adevăr, dacă sistemul circulator al oceanului a fost compromis de plastic, ar putea sufoca bastioane critice de biodiversitate de pe fundul mării.
„Am descoperit acum cum o rețea globală de curenți de adâncime transportă microplasticele, creând puncte fierbinți de plastic în cadrul vastelor aglomerări de sedimente”, notează oamenii de știință. „Plutind pe acești curenți, microplasticele s-ar putea acumula acolo unde viața în adâncime este abundentă.”
Asta înseamnă că animalele marine, în special microorganismele care sunt vitale pentru sănătatea oceanului, primesc o porție de plastic alături de oxigenul și nutrienții lor – și, de asemenea, că eforturile actuale de curățare a oceanului ar putea, literalmente, doar zgâria suprafața problemei.
„Studiul nostru a arătat cum studiile detaliate ale curenților de pe fundul mării ne pot ajuta să conectăm căile de transport ale microplasticelor în adâncime și să găsim microplasticele ‘lipsă’”, notează co-autorul studiului Mike Clare, de la Centrul Național de Oceanografie, în comunicatul de presă. „Rezultatele subliniază necesitatea unor intervenții politice pentru a limita fluxul viitor de plastic în mediile naturale și a minimiza impactul asupra ecosistemelor oceanice.”
