Concluzia unui nou studiu – Amprenta de carbon a utilizării energiei în gospodării în Statele Unite – asupra căreia se concentrează toată lumea pare evidentă: „Americanii mai bogați au amprente pe cap de locuitor cu aproximativ 25% mai mari decât cele ale rezidenților cu venituri mai mici, în principal datorită caselor mai mari.” Nici măcar nu sună atât de mult. Dar, de fapt, când aprofundezi acest studiu, problema devine mai complexă și mai descurajatoare. Autorul principal, Benjamin Goldstein, rezumă într-un comunicat de presă:
Utilizarea energiei în gospodării este în creștere, pe măsură ce casele continuă să se mărească și, de asemenea, datorită „tendințelor demografice, utilizării tot mai extinse a tehnologiilor informaționale, prețurilor la electricitate și altor factori generatori de cerere.” Potrivit studiului (accentul meu):
Blocarea carbonului este o problemă care a fost discutată în comunitatea construcțiilor verzi de ceva timp; este motivul pentru care îmbunătățirile incrementale în eficiența clădirilor sunt mioape și de ce trebuie să electrificăm totul chiar acum. Dacă construiești o casă marginal mai bună și o încălzești cu gaz, blochezi consumul de gaz și amprenta de carbon pentru toată durata de viață a casei. Dar dacă construiești la un standard mult mai înalt, să zicem la nivelul de eficiență Passive House, o mică pompă de căldură electrică aer-aer poate încălzi și răci. Însă nu există niciun stimulent pentru a schimba atunci când gazul este atât de ieftin, așa că fiecare casă construită astăzi blochează acele emisii de carbon. După cum notează autorii studiului, acest lucru necesită atacuri pe toate fronturile.
Studiul a folosit date din evaluările fiscale pentru a estima emisiile de gaze cu efect de seră ale 93 de milioane de case, aproximativ 78% din fondul locativ al SUA, și a constatat că o casă medie a consumat 147 kilowați-oră pe metru pătrat (kWh/m2). Nu surprinzător, oamenii bogați aveau mai mulți metri pătrați, o suprafață utilă mai mare pe cap de locuitor și emisii mai mari; „În ciuda variațiilor climatice, a mixurilor energetice și a caracteristicilor clădirilor în eșantionul nostru, venitul se corelează pozitiv atât cu utilizarea energiei rezidențiale pe cap de locuitor, cât și cu gazele cu efect de seră asociate.” Cartierele extrem de bogate și extinse au ajuns la emisii de până la 15 ori mai mari pe cap de locuitor decât zonele urbane mai dense.
Doar Câteva Intervenții Practice Sunt Necesare
„Intervențiile practice” necesare pentru reducerea emisiilor sunt „1) reducerea utilizării combustibililor fosili în case și în producția de electricitate (decarbonizarea) și 2) utilizarea renovărilor locuințelor pentru a reduce cererea de energie și consumul de combustibil în casă.” Autorii studiului cer mai multă energie regenerabilă și mai puțin cărbune, precum și renovări energetice „profunde” pentru a reduce sarcina de încălzire, răcire și iluminat.
Autorii intră pe un teren controversat cu discuția lor despre suprafața utilă pe cap de locuitor (FAC), cerând o reducere a dimensiunii locuințelor. „Atingerea țintei Paris din 2050 necesită, de asemenea, schimbări fundamentale ale formei construite a comunităților. Noile case vor trebui să fie mai mici.” De asemenea, locuințele trebuie să fie mai dense, iar regulile de zonare trebuie să se schimbe.
Locuințele Cu Emisii Reduse Nu Creează Neapărat Comunități Cu Emisii Reduse
Autorii pledează pentru o densitate „Goldilocks” sau „missing middle”, de aproximativ 5.000 de persoane pe kilometru pătrat. „Dacă este construită folosind parcele mici și un raport ridicat al suprafeței construite, această densitate este realizabilă printr-un mix de blocuri mici de apartamente și case unifamiliale modeste.” Ei notează, de asemenea, că chiar și această densitate se află la limita inferioară a ceea ce este necesar pentru a susține transportul public. „Astfel, locuințele cu emisii reduse nu creează neapărat comunități cu emisii reduse. Densitățile mai mari (și dezvoltarea cu utilizare mixtă) sunt probabil necesare pentru a conferi efecte de contagiune apreciabile, cum ar fi creșterea transportului cu emisii reduse și beneficii economice, de sănătate și sociale asociate.”
De fapt, lista de cumpărături a schimbărilor necesare pentru a construi comunități cu emisii reduse este extinsă:
- Decarbonizarea aprovizionării cu energie electrică.
- Incentive fiscale și mecanisme de creditare preferențiale pentru renovări energetice profunde.
- Actualizarea regulamentelor de zonare care favorizează dezvoltarea suburbană.
- Utilizarea centurilor verzi pentru a limita expansiunea suburbană. Și,
„Planificatorii ar trebui să exploateze sinergiile naturale între densitate, transport public și infrastructura energetică (de exemplu, termoficare centralizată) atunci când construiesc aceste comunități.”
Dar, hei, asta nu e mare lucru:
Tot ce trebuie să facem pentru a rezolva asta este să avem o reinventare la scară „New Deal întâlnește Proiectul Manhattan” a întregului sector de urbanism și dezvoltare, împreună cu întreaga industrie a locuințelor. Și trebuie să o facem mâine, deoarece fiecare unitate locativă pe care o construim acum și care nu este un apartament construit la standardele Passive House nu face decât să adauge la problema blocării carbonului. Deloc un mare lucru!
Toți cei care scriu despre acest studiu s-au concentrat pe constatarea că locuințele persoanelor bogate au emisii mai mari, ceea ce chiar nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Nimeni nu pare să vorbească prea mult despre prescripția pe care autorii o sugerează pentru rezolvarea problemei, deoarece ar trebui să se confrunte cu faptul că Benjamin Goldstein și coautorii săi au dreptate:
Trebuie să electrificăm totul, trebuie să reparăm tot ce am construit deja, tot ce construim nou trebuie să fie mai bun și mai dens, și trebuie să facem totul chiar acum.
