Iată încă un studiu, „Amprentele de carbon colosale ale super-bogaților”, care analizează stilurile de viață ale persoanelor ale căror nume majoritatea nord-americanilor le-ar recunoaște.
Studiul, publicat în septembrie 2021, este deja depășit. Averea și emisiile miliardarului rus Roman Abramovici sunt considerabil reduse de la invazia Rusiei în Ucraina, iar fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a construit un iaht care încă nu apare pe această listă. Dar este încă interesant datorită amplorii emisiilor lor și a surselor acestora. M-am referit tangențial la acest studiu în discuțiile anterioare despre inegalitatea carbonului, dar a părut deosebit de relevant acum, deoarece toate aceste iahturi mari sunt în știri zilele acestea din cauza crizei din Ucraina și a atenției acordate oligarhilor ruși.
Anterior, nu am fost prea îngrijorat de emisiile provenite de la cei mai bogați 1%—sau, în cazul de față, 0,01%—pentru că, deși emisiile lor sunt ridicate, nu sunt atât de mulți comparativ cu cei 10%, care singuri generează suficient carbon pentru a depăși ținta bugetului de carbon pentru a rămâne sub 2.7 grade Fahrenheit (1.5 grade Celsius). Acesta este motivul pentru care am fost oarecum indiferent cu privire la călătoriile lui Bezos cu racheta: Un zbor convențional cu avionul pe distanțe lungi, transportând masele, emite mult mai mult.
Am notat: „Pare chiar mai puțin dramatic atunci când o compari cu amprenta medie a miliardarului care și-ar permite un bilet de 250.000 USD; el are probabil deja o amprentă de carbon de 60 până la 80 de tone metrice pe an, zburând privat între mai multe reședințe.”
Cu toate acestea, aflăm din acest studiu că 60 până la 80 de tone metrice a fost o subestimare grosolană. Dintre miliardarii de pe listă, cel cu cele mai mici emisii, fostul primar al New York-ului, Michael Bloomberg, a atins 1.171 tone metrice—de 100 de ori emisiile americanului mediu, care sunt de 17 tone metrice. (Datele provin din Tabelul 1 al studiului.)
Totalul emisiilor anuale estimate pentru cei 20 de miliardari de pe listă este de 163.885 tone metrice, echivalentul emisiilor a 9.640 de americani obișnuiți. În ceea ce privește sursa emisiilor, 105.264 din emisii provin de la iahturile lor, 54.836 de la transportul lor și un surprinzător de mic 3.785 de la locuințele lor multiple.
Abramovici s-a clasat pe primul loc cu 31.198 tone metrice—de 2.400 de ori emisiile britanicului mediu, care sunt de 13 tone metrice. Dar, la fel ca în cazul tuturor marilor emițători de aici, marea majoritate (22.440 tone metrice) provine de la iahturile sale.
Autorii studiului, Beatriz Barros și Richard Wilk, notează că este dificil să se determine cu precizie amprentele de carbon ale ultra-bogaților. Ei afirmă: „Majoritatea miliardarilor își păstrează posesiunile și consumul private și adesea ascunse prin transferul proprietății către membri ai familiei sau trusturi. Super-bogații din Orientul Mijlociu și Asia sunt deosebit de secretoși, și nu am putut audita pe nimeni din aceste regiuni.”
Nu există date fiabile; o mare parte este ascunsă. Iar studiul nu ia în considerare investițiile mai puțin evidente: deținerea unei echipe de baseball, de exemplu, ar putea avea o amprentă mai mare decât deținerea unei bărci. Studiul analizează doar stilurile de viață—”partea amprentei lor de carbon care este direct asociată cu consumul și călătoriile lor.”
Barros și Wilk scriu:
Amprentele locuințelor au fost bazate pe suprafața spațiilor, dar autorii nu cunosc mixul energetic. Nu sunt corectate pentru climă, deși estimările au fost ajustate pentru mixul energetic din locația clădirii. Nu știu din ce sunt făcute casele—”locuințele din lemn pot fi văzute ca forme de stocare sau sechestrare a carbonului, în timp ce cărămida și betonul sunt intensive în carbon.” Așadar, totul este o estimare bazată pe cunoștințe.
Emisiile din transport sunt ridicate. Autorii scriu: „Călătoriile reprezintă un element proeminent în amprenta de carbon a super-bogaților, posibilă datorită unei game variate de vehicule terestre, aeronave private (inclusiv avioane cu reacție de diferite dimensiuni, avioane ușoare și elicoptere) și iahturi cu numeroasele lor ambarcațiuni auxiliare și vehicule recreaționale precum jet ski-uri, submarine, bărci de schi nautic și hovercraft-uri.”
Emisiile din transportul terestru au fost bazate pe funcționarea simultană a două mașini: una pentru pasageri și una pentru securitate. „Nu am putut include estimări pentru Brin, Musk sau Page, care conduc vehicule electrice, deoarece nu știm sursa electricității,” au spus autorii.
Și apoi sunt iahturile. Conform studiului: „Trei sferturi dintre miliardarii din eșantionul nostru dețineau un iaht cu o lungime medie de 84 de metri (276 feet), iar emisiile lor medii echivalente de carbon au fost de 7.018 tone pe an.” Cel mai mare din lume, deținut de oligarhul rus Alișer Usmanov, are o lungime dublă, deși s-ar putea să nu-i mai aparțină mult timp.
Barros și Wilk notează că mulți—ca mine—”argumentează că, deși supraconsumul miliardarilor este de mii de ori mai mare decât cel al unui cetățean obișnuit, averea lor este mai mare într-o proporție mult mai mare, astfel încât averea puternic concentrată este mai puțin dăunătoare mediului decât aceeași avere larg distribuită.” Acesta este motivul pentru care am fost mult mai îngrijorat de primii 10%. Ei nu sunt de acord.
Barros și Wilk sugerează că „blamarea publică ar putea fi o strategie eficientă pentru a presa pe cei bogați să-și reducă consumul, așa cum s-a întâmplat în multe culturi de-a lungul istoriei.” Ei susțin că a fost o disciplină eficientă pe Wall Street, „unde o serie de personalități proeminente au căzut în urma acuzațiilor de infracțiuni variind de la hărțuire sexuală la tranzacționare cu informații privilegiate,” adăugând că „cercetările arată că o campanie de blamare eficientă necesită o platformă legitimă, o bună documentare prealabilă, o țintire atentă și oferirea unui remediu sau a unui scop, cum ar fi reducerea la jumătate a amprentei individuale sau cedarea anumitor investiții.”
Nu sunt convins. Miliardarii de pe această listă sunt foarte publici; există mulți alții care stau ascunși și sunt mai discreți. După sechestrarea șocantă a activelor lui Abramovici și ale altor oligarhi ruși, este probabil ca toți să fie mai discreți. Cine știa că guvernele pot acționa pentru a confisca active atât de repede și a schimba atât de mult? Răspunsul la această problemă nu este blamarea—ci o taxă pe carbon mare și răsunătoare.
