Amy Westervelt: „De obicei, ajung cu o mizerie murdară și urât mirositoare.”
Mary Annaïse Heglar: „Ascultătorii m-au auzit vorbind despre abandonarea unei lăzi pline cu viermi sub un pod.”
Transcrierea de mai sus este un fragment dintr-o conversație între jurnaliștii climatici din spatele podcastului „Real Hot Take”. Pentru două persoane care au făcut mai mult decât majoritatea pentru a ne aprofunda înțelegerea crizei climatice, aceasta a constituit o introducere reconfortantă la recentul episod axat pe alegeri. Ce-i drept, a făcut parte dintr-un mesaj promoțional pentru sponsorul lor, sistemul electric de compostare de blat Lomi. (Puteți verifica recenzia PlanetaNoastra a acestui dispozitiv considerat excelent aici.)
Dar lăsând la o parte comercialismul compostării, aceasta a fost o reamintire a ceva ce am discutat în conversația noastră cu atât Westervelt, cât și Heglar înainte ca ele să devină parte a imperiului de podcasting Crooked Media. Și anume că este foarte important pentru noi toți să facem mișcarea climatică accesibilă tuturor. Iată cum a formulat Westervelt la acea vreme:
Mai exact însă, ceea ce m-a frapat la discuția recentă a duo-ului despre compostare a fost următorul aspect: cultura noastră echivalează prea des capacitatea noastră de a face ceva în legătură cu clima cu abilități personale, competențe sau meșteșuguri care par oarecum ezoterice pentru o persoană obișnuită în lumea modernă.
Ca persoană a cărei singură abilitate în viață este scrisul – verificare fapt: pot face și un curry grozav – m-am simțit uneori prins într-un complex de inferioritate de către toți acești oameni (uneori colegi contributori PlanetaNoastra) care își fac propriul kimchi, își construiesc propriile rulote din lemn, sau trăiesc în alt mod acea viață perfectă de influencer ecologic prietenos cu Instagramul. Acest sentiment mi-a fost întărit recent când prietenul meu și susținător al bicicletelor electrice, Arleigh Greenwald, a propus ceea ce am considerat a fi o sugestie modestă pentru comunitatea cicliștilor:
Am fost profund ușurat de acest sfat, deoarece nu am reușit niciodată să repar o pană – serios, acele petice întotdeauna curg. Nu merg pe distanțe lungi. Locuiesc într-un oraș. Și există atât rute de autobuz, cât și Uber – și, sincer, trotuare – pe care le pot folosi pentru a ajunge acasă și/sau a-mi găsi drumul către un magazin local de biciclete.
Și totuși, răspunsul la tweet-ul lui Greenwald a fost grăitor. Un număr imens de oameni au considerat că acest lucru este iresponsabil, poate chiar periculos, și că fiecare ciclist ar trebui să știe această abilitate relativ simplă.
Într-un fel, pot înțelege această reacție. La urma urmei, unul dintre aspectele profund puternice ale bicicletelor și e-bicicletelor este că sunt relativ democratice în ceea ce privește ușurința de a fi reparate și întreținute, comparativ cu mașinile electrice sofisticate și scumpe care sunt prea des prezentate ca fiind apogeul mobilității durabile.
Acestea fiind spuse, punctul central pe care cred că Greenwald și echipa „Hot Take” îl subliniază nu este că compostarea nu contează sau că abilitățile de întreținere a bicicletei sunt inutile. Ci mai degrabă că aceste abilități nu sunt o precondiție pentru a te considera o „persoană a climei”.
De fapt, așa cum au subliniat Westervelt și Heglar mai târziu în episodul menționat, singura precondiție pentru a fi o persoană a climei ar trebui să fie dacă mănânci mâncare, bei apă și respiri aer. (Parafrazez, dar asta am înțeles din discuția lor despre climă în politica electorală.)
Nu cred neapărat că acest lucru înseamnă renunțarea completă la ecologismul bazat pe stilul de viață. La urma urmei, eu însumi compostez cu succes. (Abilitățile mele de grădinărit sunt o cu totul altă poveste.) Și îmi place destul de mult să găsesc modalități ingenioase de a reutiliza materialele acasă sau să mă afund în rețete interesante pe bază de plante și/sau cu puțină carne. Dar fac aceste lucruri pentru că îmi fac plăcere și pentru că ajută, în micul lor fel, la reducerea amprentei mele pe planetă.
Ceea ce nu fac este să-i țin lecții altora despre ce trebuie să facă pentru a fi un ecologist. Poate doar să voteze, să se implice și să participe în orice mod li se pare potrivit.
