Ascensiunea la putere a noului prim-ministru britanic, Liz Truss, a fost oarecum umbrită de moartea Reginei Elisabeta a II-a. Totuși, pentru cei dintre noi cărora ne pasă de climă și mediu, este încă o știre care merită urmărită îndeaproape. Este, de asemenea, una care transmite mesaje mixte despre stadiul luptei climatice în Marea Britanie.
Existaseră temeri timpurii că cursa pentru conducerea Partidului Conservator ar putea duce la apariția unor candidați care să se pronunțe explicit împotriva politicilor țării privind neutralitatea climatică (net-zero) și a luptei climatice în sens larg. Și aici, cel puțin deocamdată, se pare că consensul politic general s-a menținut, deoarece Truss și toți candidații importanți care i s-au opus au confirmat că sunt dedicați obiectivelor de neutralitate climatică ale țării.
Într-un fel, acesta este un semn al progresului pe care l-am făcut. Când m-am mutat din Marea Britanie în Statele Unite în 2006, scepticismul vocal față de climă și ostilitatea deschisă față de acțiunea climatică, în general, erau încă extrem de comune în cadrul Partidului Conservator. Totuși, de la „cel mai ecologic guvern din istorie” al fostului prim-ministru David Cameron până la adoptarea bicicletei de către fostul prim-ministru Boris Johnson, Partidul Conservator Britanic — spre deosebire de GOP aici, în SUA — a vorbit tot mai mult despre acțiunea climatică pe parcursul sfârșitului anilor 2000 și al anilor 2010 și a prezidat de fapt o scădere dramatică a emisiilor naționale. Chiar și recent, Johnson a susținut o viziune bazată pe regenerabile, centrată pe tehnologie, pentru o Britanie cu emisii reduse de carbon.
Fiind în mare parte un optimist care vede paharul pe jumătate plin, îmi place să arăt această stare de fapt ca un exemplu că progresul este posibil — și că putem schimba fereastra Overton în jurul a ceea ce poate însemna o acțiune semnificativă în privința climei. Sigur, Marea Britanie nu a progresat suficient de rapid în privința climei în ultimele decenii. Dar a părut, sau cel puțin a părut, să lase în urmă unele dintre atacurile deschise din războiul cultural asupra surselor regenerabile și a tehnologiei verzi pe care le-am observat în generațiile anterioare.
Sau cel puțin așa credeam.
Totuși, într-o eră a consecințelor climatice accelerate, trebuie să fim atenți și la ceea ce futuristul Alex Steffen a descris ca fiind „întârziere prădătoare”, adică poziționarea strategică a combustibililor fosili ca un rău necesar și, chipurile, temporar, pe măsură ce ne îndreptăm spre un viitor cu emisii reduse de carbon. Aici, au existat semne în timpul dezbaterilor pentru conducerea Tory că atât Truss, cât și Rishi Sunak — cei doi finaliști ai competiției — erau dispuși să ofere momeală bazei lor electorale aruncând sursele regenerabile sub autobuzul metaforic, alimentat cu motorină și subfinanțat cronic.
Iar acum, după ce Truss a preluat mandatul, această ostilitate față de parcurile eoliene terestre și panourile solare s-a manifestat într-una dintre cele mai uluitoare inversări de politică din memoria recentă: a confirmat că va permite reluarea fracturării hidraulice (fracking) în Anglia. Ar putea fi tentant să descriem această poziție drept „populism energetic”, și totuși termenul nu se potrivește cu adevărat aici. Fracturarea hidraulică a fost și rămâne extrem de nepopulară în Marea Britanie, și în special în regiunile care ar putea fi vizate pentru dezvoltarea proiectelor.
Este posibil ca Truss să mizeze pe o schimbare a atitudinilor pe măsură ce prețurile crescânde la energie, generate de războiul din Ucraina, încep să lovească buzunarele oamenilor. Totuși, într-o lume în care dezvoltarea proiectelor va dura cel mai probabil ani și în care economiile gospodăriilor suferă acum, o abordare mult mai „populistă” ar fi cu siguranță să se ia în serios, în sfârșit, izolarea masivă, eficiența energetică și o campanie pentru pompe de căldură în gospodăriile din întreaga țară.
Care este exact calculul politic aici rămâne un pic un mister pentru mine. Dar probabil că nu ar trebui să ignorăm faptul că unul dintre cei mai mari susținători politici ai lui Truss este soția unui fost director executiv al BP. Continu să cred că declarațiile verbale ale Partidului Conservator privind acțiunea climatică sunt un câștig tactic util pentru mișcarea ecologistă, deoarece oferă activiștilor ceva pe baza căruia să ceară socoteală liderilor și ajută la presarea partidelor de opoziție să facă mai mult.
Având în vedere că conflictele și perturbările pe care le vedem acum în Ucraina, Yemen, Sri Lanka și în alte părți nu vor fi probabil ultimele tulburări politice pe care le vom vedea într-un climat destabilizat, cu prețuri imprevizibile la energie, trebuie să fim pregătiți și pentru eforturile industriei combustibililor fosili de a se reabilita ca „combustibili de tranziție” pentru o tranziție pe care o vor întârzia cât de mult posibil. Din recentul anunț al lui Truss privind fracturarea hidraulică, se pare că ea și aliații săi sunt prea fericiți să colaboreze.
Va fi interesant de văzut cum va răspunde publicul britanic, care a fost lovit atât de recent de valuri de căldură record.
