Aluminiul se vinde singur — este ușor, durează o veșnicie și este materialul cel mai reciclat de pe Pământ! Producția sa necesită atât de multă energie încât a fost supranumit „electricitate solidă”, dar atunci când este produs cu energie hidroelectrică, unii îl numesc „verde”. Eu îl numesc aluminiu albastru deschis, dar asta este altă poveste.
Iar cel mai mare furnizor mondial de aluminiu produs cu energie hidroelectrică este En+ Group IPJSC — o companie rusească ce, până de curând, a fost controlată de oligarhul Oleg Deripaska care, conform E&E News, tocmai a fugit în Sri Lanka.
Noi am notat anterior că aluminiul produs cu electricitate curată are o amprentă de carbon de cinci ori mai mică decât aluminiul produs cu electricitate generată de cărbune. En+ controlează 15,1 gigawați de capacitate hidroelectrică instalată pe care o folosește pentru a produce 20% din oferta mondială de aluminiu obținut prin energie hidroelectrică. La fel ca Rio Tinto și Alcoa și aluminiul său „revoluționar”, En+ a dezvoltat o tehnologie de „anod inert” care elimină anodul de carbon și are oxigen ca subprodus în loc de dioxid de carbon (CO2). Compania susține: „Segmentul metalurgic al En + Group dezvoltă un nou material pentru a crea un anod inert. Noua tehnologie nu numai că previne oxidarea (ceea ce va reduce costurile), dar va elimina complet emisiile nocive.”
Țările europene și nord-americane au evitat cu grijă boicoturile materialelor critice precum aluminiul rusesc, dar multe companii au încetat să mai cumpere din surse rusești — cel mai notabil Anheuser-Busch, care a luat un angajament major față de aluminiul mai curat și avea un acord cu En+. Expertul și analistul în aluminiu Uday Patel de la Wood Mackenzie a declarat pentru E&E că întreruperea relațiilor cu En+ reprezintă „o provocare uriașă”.
Patel are dreptate. Singurul aluminiu cu adevărat sustenabil este cel reciclat, pe care l-am numit „aluminiu verde închis”. Asta pentru că tot aluminiul virgin este produs din alumină, care provine din bauxită arsă la aproximativ 1.100 de grade Celsius. În ” Nu există așa ceva ca aluminiul fără amprentă de carbon”, l-am citat pe Matthew Stevens de la Financial Review, care a spus: „Până când alumina va ajunge fără emisii, nimeni nu poate pretinde că vinde aluminiu fără emisii de gaze cu efect de seră.”
Am scris mai devreme despre acest subiect:
Suntem într-o criză și trebuie să ne schimbăm acum
Schimbarea s-a produs surprinzător de rapid de la invazia Ucrainei; politicile energetice sunt rescrise zilnic. Oamenii contemplă schimbări pe care nu le-ar fi luat niciodată în considerare.
Între timp, prețurile aluminiului au atins cele mai înalte niveluri din istorie și transporturi din China, care de obicei este un consumator net mai degrabă decât un exportator, au loc deoarece prețul este atât de ridicat.
Conform Bloomberg:
Acesta este tot ceea ce am numit aluminiu „maro închis”, produs cu electricitate generată de cărbune, cu o amprentă de carbon de cinci ori mai mare decât aluminiul „albastru deschis” produs cu energie hidroelectrică. Acesta este un pas înapoi. Carl A. Zimring a înțeles perfect în cartea sa din 2017, „Aluminum Upcycled: Sustainable Design in Historical Perspective„:
Dacă nu vom cumpăra aluminiu rusesc produs cu energie hidroelectrică, atunci trebuie să ne reducem consumul în consecință, la fel cum discutăm despre gazele naturale. Am putea face asta prin „ușurarea” tuturor lucrurilor, făcând camionete și mașini mai mici și mai ușoare care folosesc mai puțin aluminiu. Am putea promova sticle reutilizabile în loc de doze pentru băuturile răcoritoare și bere, sau să impunem o o garanție considerabilă pentru acestea, astfel încât să fim siguri că sunt returnate. Am putea introduce o taxă pe carbon pentru aluminiu care variază în funcție de amprenta sa de carbon — „culoarea” sa.
Poate că este nevoie de un război pentru a ne motiva să facem asta, dar avem o urgență climatică, pe lângă problema cu Rusia. Și trebuie să renunțăm la ceva în loc să cumpărăm mai mult aluminiu poluant.
