Aceasta este apărarea de tipul „armele nu ucid oameni, oamenii ucid oameni”.
Bea Perez, vicepreședinte senior și director pentru comunicații, afaceri publice, sustenabilitate și active de marketing la Coca-Cola, a venit la Davos pentru Forumul Economic Mondial anual pentru a vorbi despre modul în care Coca-Cola va fi „parte a soluției” la criza plasticului. Dar ea spune că firma nu va renunța la sticlele de plastic de unică folosință, declarându-i lui Daniel Thomas de la BBC că „firma nu poate renunța complet la plastic, așa cum doresc unii activiști, spunând că acest lucru ar putea înstrăina clienții și ar afecta vânzările”.
Ea nu este prima persoană care folosește acest argument. De fapt, potrivit Plastics News, Tim Brett, președintele Coca-Cola Europa, merge mult mai departe și neagă că ar avea vreo problemă; problema sunteți dumneavoastră și eu, consumatorii.
Simon Lowdon, șeful departamentului de Sustenabilitate pentru Pepsi, îl susține.
Acesta este ceea ce numim „învinovățirea victimei” sau, cum spun producătorii de arme, „Armele nu ucid oameni, oamenii ucid oameni”.
Sticle Coca-Cola returnabile pentru o economie circulară!/ C`est moi-es pe Wikipedia/CC BY 2.0
Coca-Cola nu vorbea așa înainte. În 1970, erau atât de mândri de sticlele lor reutilizabile încât au publicat o reclamă celebră numindu-le „sticlă pentru era Ecologiei.” Reclama descria sticlele lor returnabile ca fiind „răspunsul la rugăciunea unui ecologist”, menționând că fiecare făcea aproximativ 50 de drumuri dus-întors, și „asta înseamnă cu cincizeci mai puține șanse de a contribui la problemele globale legate de gunoi.”
Apoi au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a elimina sticlele returnabile, astfel încât să poată centraliza producția și să închidă toate acele companii locale de îmbuteliere, care necesitau multă forță de muncă, din întreaga țară. Au transformat un sistem circular foarte eficient într-unul liniar de tip „ia-folosește-aruncă”, care a devenit mult mai profitabil, mulțumită autostrăzilor subvenționate pentru transport, benzinei ieftine și colectării și reciclării deșeurilor suportate de contribuabili.
Au făcut parte din ceea ce am numit Complexul Industrial al Convenienței, vânzând sticle făcute din petrochimice de care clientul este responsabil să se ocupe. Perez spune că asta își doresc clienții, dar ei nu au, de fapt, nicio alegere în această privință. Și apoi adaugă: „Afacerile nu vor mai exista dacă nu satisfacem dorințele consumatorilor.”
Dar au petrecut 50 de ani de la reclama cu sticla ecologică, făcând din ce în ce mai dificilă adaptarea la clienții care nu doresc sticle de unică folosință. Nu încercau să satisfacă dorințele clienților, ci încercau să îi dreseze, mai întâi să cumpere sticle de unică folosință, apoi să nu le arunce pe geamul mașinii, și apoi cum să le separe în grămezi mici și să le recicleze, fără să-și asume vreodată responsabilitatea pentru crearea acestui dezastru.
Și apoi au tupeul să spună: „Nu avem o problemă cu ambalajele. Avem o problemă cu deșeurile și o problemă cu gunoiul.”
Îmi pare rău, dar ei și-au făcut acest pat.
