În timp ce acopeream recent industriile de arhitectură și construcții defectuoase ale Americii, am făcut o remarcă în treacăt despre cum clădirile cu o singură scară ar trebui să fie legale. Acest lucru a generat mai multe comentarii și discuții într-un spectru larg de medii. Este un subiect asupra căruia mi-am expus părerea în mod regulat de câțiva ani, dar nu am văzut niciodată atâta consternare în legătură cu el.
Pe scurt: clădirile cu o singură scară pot fi un lucru bun.
Totuși, vreau mai întâi să recunosc tragedia oribilă a turnului Grenfell din Londra. Singura sa similitudine cu clădirile europene este că turnul cu 24 de etaje avea o singură casă de scară. A fost proiectat pentru a compartimenta focurile care apăreau, dar, așa cum a scos la iveală recentul proces, a fost prost administrat și renovat defectuos, cu un număr incredibil de decizii defectuoase care au condus la incendiu.
Recunoașterea acestei tragedii este importantă, deoarece nu susțin că construcțiile ar trebui să fie un liber arbitru – de fapt, dimpotrivă. Reglementările în construcții sunt necesare pentru stabilirea standardelor minime, siguranței și accesibilității. Adesea acestea se bazează pe date, dar există și elemente culturale bazate pe practici istorice regăsite în reglementările de construcție.
În Statele Unite, reglementările în construcții și cele energetice sunt scrise de o entitate privată, mai degrabă decât de agenții guvernamentale, așa cum se întâmplă în Europa, Canada și majoritatea celorlalte țări. Ar trebui menționat că clădirile multifamiliale cu o singură scară sunt incredibil de comune în Europa și majoritatea nu au nici sprinklere de incendiu. Aceasta se aplică atât construcțiilor existente, istorice, cât și celor noi. Cea mai înaltă clădire cu o singură scară pe care am văzut-o în afara Regatului Unit, prin comparație, are doar 10 etaje.
Europa este plină de clădiri cu o singură scară construite înainte de război – cum ar fi Casa Calvet a lui Gaudi din Barcelona, Spania – deoarece așa erau construite locuințele urbane dense pentru a găzdui afluxul masiv de muncitori care migrau spre orașe, înainte de apariția liftului și când oamenii se deplasau în principal pe jos. În aceste centre urbane, parcelele de construcție erau în general înguste și deținute de familii – și au fost extinse de-a lungul timpului. Din cauza îngustimii, exista în mare parte doar spațiu pentru o singură casă de scară.
O mare parte din construcții nu erau pe structură din lemn, ca în Statele Unite, ci mai degrabă construcții solide – în general cărămidă sau piatră, și în cele din urmă beton. Planșeele și acoperișurile/mansardele locuite erau construite cu grinzi și podele din lemn. Astfel, multe clădiri erau de genul în care elementele verticale erau relativ rezistente la foc, dar elementele orizontale nu.
Nu a existat o brigadă de pompieri profesională până în secolul al XIX-lea. Cu puține sau deloc reglementări împotriva incendiilor, orașele din întreaga Europă au avut incendii masive. Unele, precum Passau, Germania, au avut multiple evenimente de incendiu care au distrus orașul de mai multe ori.
Detaliile de construcție și apariția planșeelor din beton au schimbat în general ecuația, permițând compartimentarea pentru a încetini sau a limita incendiile. Lemnul masiv (Mass Timber) de astăzi poate fi proiectat să funcționeze într-un mod similar.
Până în prezent, configurația cu o singură scară a persistat. Dar clădirile cu coridoare duble – clădiri cu unități pe ambele părți ale unui hol central – au fost mai puțin comune. Nu știu motivele exacte pentru aceasta, dar cred că o mare parte este culturală. Coridoarele duble împiedică unitățile să primească lumină din mai multe părți și nu permit ventilația transversală, ceea ce este o problemă din ce în ce mai mare pe o planetă în curs de încălzire. (Da, chiar și pentru proiectele pasivhaus multifamiliale).
Coridoarele duble au în general holuri întunecate și duc la un spațiu mai puțin utilizabil pe etaj decât o configurație cu o singură scară, mai ales dacă codul local permite unităților să aibă intrare directă din casa scării, așa cum se întâmplă în Germania, Austria și Franța. Există, de asemenea, compromisuri structurale cu un coridor dublu, în special pentru o clădire care este celulară sau repetitivă în design, cum ar fi un hotel, cămin sau unități eficiente. Clădirile cu o singură scară au în general mai multă flexibilitate în configurațiile planului lor.
O altă problemă cu clădirile mari cu coridoare duble este că mai mulți oameni folosesc aceleași lifturi, holuri și intrări. Există mai mulți oameni care intră într-o astfel de clădire decât într-o configurație cu o singură scară, datorită limitărilor privind numărul de unități pe etaj. Există cu siguranță implicații sociale care merită evaluate, fie că una este mai personală sau impersonală. Post-pandemie, are sens să proiectăm clădiri în care mulți rezidenți folosesc aceleași spații publice sau are sens să împărțim clădirile în segmente mai mici?
Deci, cum arată această configurație cu o singură scară în Germania sau Austria? Ei bine, pentru început, ar trebui menționat și că, în general, nu există o cerință pentru sprinklere. Există reglementări privind casele de scară, pereții și planșeele rezistente la foc. Există limite privind numărul de unități pe etaj pentru fiecare scară – patru în Germania; opt în Austria. Există distanțe maxime de parcurs până la casa scării (35 de metri).
Există, de asemenea, limite privind înălțimea clădirii: în Germania, planșeul ultimului etaj trebuie să fie la o înălțime maximă de 22 de metri de la nivelul solului – în general șapte sau opt etaje. Interesant, 22 de metri este înălțimea maximă a zidului pentru o mare parte din Altstadt-ul Berlinului, care a fost stabilită la înălțimea maximă de salvare cu scara, precum și lățimea străzii în caz de colaps. Există permisiuni de a merge puțin mai sus cu cerințe mai stricte privind ușile de ieșire și evacuarea, precum și disponibilitatea aparatelor de salvare care pot ajunge la această înălțime. Acesta este punctul în care devine interesant.
Firma de arhitectură austriacă Querkraft Architekten a proiectat o incredibilă clădire multifamilială pasivhaus cu 8 etaje cu o configurație cu o singură scară deservind până la opt unități pe etaj, în inima Vienei, Austria. Observați balcoanele exterioare (cu punte termică întreruptă!). Care este funcția balcoanelor? Funcția balcoanelor este de a accesa viața urbană, exteriorul direct din unitatea proprie. Cu toate acestea, cel mai important, este cel de-al doilea mijloc de evacuare.
Da, ați citit corect. La fel ca Statele Unite și Canada, reglementările de construcție din Germania și Austria impun două mijloace de evacuare. Diferența este că, în parte datorită compartimentării, reglementările lor permit ca al doilea mijloc de evacuare să fie brigada de pompieri care salvează rezidenții – chiar și fără sprinklere în clădire. Cum fac asta? În primul rând, au aparate de pompieri monstruoase care pot face salvări cu cupa la clădiri înalte, cum ar fi această salvare în Karlsruhe la 40 de metri înălțime.
În Germania, există, de asemenea, reglementări foarte specifice privind planificarea pentru incendii – unde sunt situate clădirile, separarea între clădiri sau curți interioare, înălțimile/lățimile pentru a ocoli sau a trece printr-o clădire spre o curte interioară, precum și unde se poziționează aparatele pentru a efectua aceste salvări. Când lucram acolo, o bună parte din timpul meu era dedicată planificării pentru astfel de lucruri, studiind schleppkurven (razele de bracaj) și dispunerea aparatelor. Poate că este, de asemenea, o funcție a aparatelor de pompieri mai mici, mai agile, din Europa. Este posibil și ca departamentele lor de pompieri să petreacă mai mult timp gestionând incendiile, mai degrabă decât urgențele medicale, ca în Statele Unite.
Germania permite, de asemenea, utilizarea mai multor configurații cu o singură scară în aceeași clădire, ca în minunata baugruppe walden48 a scharabi + raupach architekten, o dezvoltare multifamilială masivă din lemn masiv (mass timber) care este practic împărțită în 3 clădiri separate, delimitate prin ziduri antifoc. În mod similar, baugruppe Dennewitz Eins – o singură dezvoltare mare, 3 clădiri separate, proiectate în colaborare de 3 firme de arhitectură separate. Aceste unități primesc lumină din mai multe părți, ventilație transversală și o bună varietate a mixului de unități. Acele măsuri suplimentare pentru înălțime adițională pe care le-am menționat permit construirea unei clădiri multifamiliale din lemn masiv (mass timber) cu 10 etaje și o singură scară, precum Skaio din Heilbronn, Germania, proiectată de firma de arhitectură Kaden + Lager din Berlin.
Un alt favorit personal este acest proiect de locuințe sociale cu 9 unități și 7 etaje realizat de FRES architectes din Paris – un proiect uimitor care ar fi fost imposibil dacă s-ar fi cerut o a doua casă de scară. La fel și această clădire multifamilială cu 6 etaje plus mezanin și terasă pe acoperiș, proiectată de Lola Domènech și Lussi + Partner în inima Barcelonei.
Mexicul și Japonia au, de asemenea, clădiri cu 10 etaje și o singură cale de evacuare. În ciuda abundenței acestor clădiri cu configurații cu o singură scară și cu puține sau deloc sisteme active de stingere a incendiilor, aceste clădiri sunt destul de sigure datorită compartimentării și reglementărilor de construcție. Multe au și case de scară minunate, luminate natural, deschise pentru utilizare activă de către rezidenți.
Conform acestui raport FEMA, Franța, Germania și Austria au rate de deces prin incendiu mult mai mici decât Statele Unite, unde mai multe scări și sisteme active de stingere a incendiilor sunt obligatorii pentru majoritatea clădirilor multifamiliale. În ciuda a ceea ce am fost îndemnați să credem de-a lungul anilor, clădirile multifamiliale cu o singură scară sunt legale chiar și în unele jurisdicții americane. Codul Internațional al Construcțiilor permite până la patru etaje, dar cu reglementări stricte, inclusiv un maxim de patru unități pe etaj și cerințe pentru sprinklere. Seattle permite până la șase etaje plus un mezanin cu o configurație cu o singură scară.
Personal, cred că este uimitor că acest gen de clădiri sunt posibile. Multe reprezintă urbanismul mai mic, cu granulație fină, care face orașe grozave despre care vorbim atât de des. Pot fi potrivite pentru familii, cu o diversitate de tipuri de unități, și sunt eficiente atât spațial, cât și energetic. Sunt, de asemenea, accesibile, deoarece clădirile de pe ambele continente necesită lifturi în proiecte de acest gen și multe din Germania sunt fără bariere sau adaptabile.
Cel mai important, sunt legale. Poate că ar trebui să le urmăm exemplul.
