O poveste despre originea expresiei „eating your own dog food” (a folosi propriile produse) leagă înapoi la compania de conserve pentru câini Kal Kan. Se zvonește că șeful companiei mânca o conservă de mâncare pentru câini Kal Kan la ședințele acționarilor pentru a arăta cât de mult credea în produs și își asuma responsabilitatea pentru acesta. Industria tech a preluat expresia și a transformat-o în verbul „dogfooding”.
Arhitecții din Seattle Miller Hull folosesc acum propriile produse: au introdus ceea ce numesc Emission Zero, „o inițiativă care combină acțiunile noastre de a reduce impactul climatic prin Design, eforturile noastre continue de Educare și Advocacy, și angajamentul nostru de a Compensa emisiile de gaze cu efect de seră eliberate până în punctul de ocupare pentru toate proiectele noastre construite.”
Gazele cu efect de seră eliberate înainte de ocupare sunt cunoscute sub denumirea de carbon încorporat sau, așa cum preferă PlanetaNoastra, „Emisii Inițiale de Carbon”. Plătirea pentru a le compensa pentru propriile designuri este un stimulent serios pentru a proiecta clădiri mai bune și mai ecologice, este cu adevărat o dovadă a angajamentului lor („putting their money where their mouth is”).
Partenerul Ron Rochon spune: „Desigur, trebuie să facem tot posibilul pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în mediul construit prin Design, Educare și Advocacy, dar asta nu este suficient. Trebuie să ne asumăm partea noastră de problemă.”
Documentul Emissions Zero conține rezumate bune ale celor două forme de emisii de gaze cu efect de seră care reprezintă problema de astăzi — emisiile operaționale și emisiile inițiale încorporate — și ce încearcă să facă în privința lor:
Emisii operaționale: „Aproximativ trei sferturi din emisiile globale de gaze cu efect de seră legate de clădiri sunt rezultatul funcționării clădirilor care se bazează pe combustibili fosili pentru a furniza energie locuitorilor. Astăzi, Miller Hull lucrează pentru a proiecta clădiri integral electrice, de înaltă performanță în toate lucrările noastre, pentru a evita emisiile generate de arderea la fața locului a combustibililor fosili și pentru a permite clădirilor noastre să beneficieze de o rețea electrică complet regenerabilă.”
Emisii inițiale încorporate: „Până în ziua deschiderii fiecărei clădiri, emisiile de gaze cu efect de seră au fost deja eliberate în atmosferă în timpul extracției, producției, transportului și instalării materialelor de construcție. Spre deosebire de emisiile operaționale care se acumulează în fiecare an, emisiile inițiale încorporate reprezintă o investiție semnificativă, unică. Între acum și 2050, emisiile încorporate vor reprezenta aproape jumătate din impactul climatic total cauzat de noile clădiri pe care le proiectăm astăzi.”
De fapt, emisiile încorporate vor fi semnificativ mai mari decât jumătate. Prin proiectarea clădirilor integral electrice, de înaltă performanță, cu aproape zero emisii operaționale, aproape totul este încorporat. În Regatul Unit, __PLACEHOLDER_ID_3__folosesc deja numere mult mai mari__END_PLACEER__”. După cum a remarcat Rochon, „plăcinta devine mai mică, dar porțiunea din ea [care este carbon încorporat] devine mai mare”. De aceea este atât de important să o măsurăm și să ne ocupăm de ea.
Miller Hull este cunoscut pentru realizarea a două dintre cele mai ecologice clădiri din SUA: Bullitt Center din Seattle și Clădirea Kendeda din Atlanta (în asociere cu Lord Aeck Sargent). Ambele sunt certificate de Living Building Challenge, cel mai strict standard de clădiri verzi, dar chiar și ele au fundații din beton și garaje pentru biciclete.
Firma își proiectează clădirile pentru a minimiza emisiile inițiale de carbon, dar foarte puține clădiri sunt complet lipsite de acestea. Rochon îi spune celor de la PlanetaNoastra că „fiecare clădire are beton”. El explică că firma folosește EC3 și Tally – software dezvoltat de Kieran Timberlake Architects pentru a măsura carbonul încorporat – și va cumpăra compensări de înaltă calitate certificate Green-e. Acest lucru se poate acumula, mai ales dacă clădirea are parcare subterană.
Rochon notează că au un proiect mare care se finalizează anul acesta cu mult beton — „crudul adevăr al arhitecturii este că parcarea dictează adesea designul”. Ei lucrează cu fiecare client pentru a încerca să minimizeze numărul de locuri de parcare, întrebând „trebuie să facem asta?” și dacă au o strategie de transport public sau biciclete.
Cu toate acestea, își asumă poziția că carbonul inițial este o responsabilitate comună între arhitect, client și constructor, așa că se angajează să plătească pentru „echivalentul a cel puțin o treime din emisiile inițiale încorporate de carbon, ceea ce reflectă partea noastră din proiect”. Întrebat dacă celelalte două părți vor suporta partea lor din costuri, Rochon notează că clienții lor publici nu au buget pentru asta, dar lucrează la acest aspect.
Ei scriu:
Este atât de ușor să dai ochii peste cap când vezi acest gen de mesaje despre salvarea planetei și a viitorului copiilor noștri, adesea folosite ca clișee de către oameni și companii care fac exact contrariul. Este, de asemenea, ușor să-i respingi pe cei care cumpără compensări de carbon pentru a-și liniști vinovăția pentru ultima lor călătorie cu avionul la Cancun.
Dar acest caz este diferit. Miller Hull își oferă un stimulent major și posibil costisitor pentru a face ceea ce trebuie, pentru a proiecta clădiri mai bune și pentru a sublinia importanța carbonului încorporat și inițial – un concept care este încă ignorat sau contestat de mulți din industrie.
Dacă vrem să încheiem cu clișee, ei fac ce spun („walking the walk”), își susțin cu fapte vorbele („putting their money where their mouth is”) și folosesc propriile produse („eating their own dog food”). Sper ca mulți să li se alăture.
