Treehouse Village Ecohousing este un nou proiect de locuire în comun propus pentru Bridgewater, Nova Scoția, o comunitate aflată la aproximativ o oră de mers cu mașina de Halifax.
Locuirea în comun (cohousing) a început în Danemarca la sfârșitul anilor 1960, din frustrarea legată de opțiunile de locuințe disponibile. Katheryn McCamant și Charles Durrett au descris-o în cartea lor:
Există acum sute de astfel de proiecte în Danemarca și multe proiecte similare în Germania numite baugruppen. Acestea sunt considerate o parte importantă a pieței imobiliare, iar guvernele pun chiar la dispoziția lor terenuri și finanțare. Așa s-au construit proiecte minunate precum Vauban și R-50.
În America de Nord, a avut un start mult mai lent, unde băncile se uită ciudat la tine, iar municipalitățile cred că este un cult. Dar, așa cum Treehouse Village notează în secțiunea lor despre „mituri și concepții greșite comune despre cohousing”, este destul de simplu și deloc înfricoșător. Aceasta descrie de fapt principiile lor destul de clar:
- Ne dorim cu toții să ne reducem amprenta de carbon și să trăim mai ușor pe pământ.
- Ne așteptăm cu toții să locuim într-o comunitate pietonală, cu locuințe eficiente energetic și facilități comune bonus – toate acestea reducând consumul de energie și costurile zilnice de trai.
- Ne dorim cu toții locuințe private independente, dar așteptăm cu nerăbdare să avem oportunități de interacțiune socială atunci când ne dorim, în spații care ne aparțin tuturor colectiv. Nu mai este nevoie să ne agităm să curățăm casa și să pregătim o masă pentru a primi vecinii, hai să ne întâlnim în salon!
- Suntem de acord să fim vecini buni, să facem din vecinătatea noastră un loc sănătos de locuit și să rezolvăm lucrurile care apar.
- Niciunul dintre noi, niciunul, nu are niciun interes să se alăture unui cult!
„Eco” din ecohousing se referă la angajamentul lor față de sustenabilitate.
Ei construiesc proiectul conform standardului PHIUS (Passive House US); conform lui David Stonham de la Treehouse, arhitectul sfătuiește că este „mai sensibil la condițiile climatice locale”. Proiectul are o amprentă fizică redusă, într-o porțiune a sitului lor minunat împădurit care obișnuia să fie o carieră de pietriș.
Chiar dacă au un sit mare, au ales să construiască clădiri cu mai multe unități cu pereți comuni pentru a reduce materialele de construcție și cererea de încălzire. Planurile unităților sunt interesante, toate pe un singur nivel, dar suprapuse în clădiri cu două etaje, cu pasarele exterioare, de la unul la trei dormitoare, cu suprafețe de la 59,27 la 117,43 metri pătrați. Inițial, toate urmau să fie conectate prin pasarele la liftul din casa comună, dar în acest moment doar clădirea cea mai apropiată va fi conectată. S-a acordat „o atenție deosebită materialelor de construcție, cu accent pe toxicitate redusă, amprentă de carbon scăzută și carbon încorporat redus”.
Cu toate acestea, există un alt aspect al sustenabilității la care cohousing-ul excelează – împărțirea resurselor, ceea ce poate reduce serios cantitatea de lucruri de care o familie are nevoie. Câteva dintre punctele care mi-au plăcut:
- Împărțirea uneltelor, electrocasnicelor, echipamentelor de grădinărit și de curte, echipamentelor de exterior și de agrement ajută membrii comunității să reducă costurile și spațiul necesar pentru a le păstra pe ale lor și reduce drastic deșeurile care ajung la groapa de gunoi.
- Lucrând împreună pentru a cultiva o parte din alimente și cumpărând alimente în vrac, putem reduce risipa de alimente și ambalajele.
- Cu un atelier la fața locului și o comunitate de rezidenți calificați, cu siguranță se va găsi cineva să te ajute să repari scaunul șubred sau prăjitorul de pâine stricat.
- Cu avantajul unei bucătării și sufragerii mari în casa comună, membrii vor avea oportunități de a pregăti și împărți mesele împreună, după cum doresc.
- Cu un atelier la fața locului și o comunitate de rezidenți calificați, cu siguranță se va găsi cineva să te ajute să repari scaunul șubred sau prăjitorul de pâine stricat.
De asemenea, „explorează potențialul ca membrii să împărtășească vehicule”, ceea ce pare rezonabil, având în vedere că tot ce ai nevoie în oraș este la o plimbare de douăzeci de minute.
Când te uiți la planul sitului, pare a fi dominat de parcări, zone de încărcare și întoarcere a camioanelor, și aproximativ 40 de locuri de parcare pentru 30 de gospodării. Apoi există „spațiul verde comun” între clădiri, cu zona mare pavată între casa comună și seră, care arată suspect de mult ca o rută de acces pentru mașina de pompieri scăpată de sub control. David Stonham de la Treehouse confirmă că toate acestea au fost necesare. Mă întreb ce proporție din costuri și ce compromisuri de design au fost făcute pentru a respecta ceea ce par a fi cerințele obișnuite ale municipalităților suburbane.
Nici pe partea financiară nu există mult ajutor; proiectul este autofinanțat până acum. În Europa, proiectele precum Vauban au ipoteci de tip „sweat equity” (aport în muncă) pentru a ajuta persoanele care nu pot plăti un avans; în America de Nord, te descurci singur. Treehouse Village trebuie să explice participanților interesați:
Ei economisesc la profiturile dezvoltatorului, deoarece realizează proiectul singuri, dar vor avea costuri inițiale mult mai mari, plătind un arhitect principal (RHAD Architects) și un arhitect cu experiență în cohousing (Caddis Collaborative).
Dar, în general, proiectele de cohousing au loc în America de Nord doar dacă există oameni dedicați, dispuși să investească mulți bani și ani de zile pentru a le realiza. De aceea, Treehouse Village este primul proiect de cohousing din Canada Atlantică; este greu.
Într-o postare anterioară despre cohousing pe PlanetaNoastra, Josh Lew a sugerat că ar putea ajuta la rezolvarea epidemiei de singurătate din America, notând că „lasă loc pentru intimitatea rezidenților, dar totuși combate izolarea prin facilitarea interacțiunii cu alți membri ai comunității în mod regulat”. Pandemia a creat o nouă criză de singurătate, mai extremă, care face ca ideea unei comunități de cohousing să pară și mai atractivă. Modul în care lucrăm s-a schimbat de asemenea; David Stonham spune pentru PlanetaNoastra că în Casa Comună va exista un spațiu de coworking pentru cei care nu mai trebuie să meargă la birou. A fi la o oră și jumătate distanță de orașul mare nu mai contează atât de mult ca înainte.
Când a început cohousing-ul în Danemarca, un alt beneficiu a fost că reprezenta un mod de a împărți sarcinile legate de îngrijirea copiilor și de a reduce costul creșelor, făcând-o cooperativ. După ce am văzut atâtea imagini și articole cu oameni lucrând de acasă, cu copii învățând de acasă și bebeluși peste tot, mă întreb dacă nu cumva a venit momentul pentru o renaștere a cohousing-ului în America de Nord, cu oameni având propriile vieți și spații, dar având vecini reali care să ajute într-o criză. Treehouse Village Ecohousing arată foarte atractiv acum.
