De ani de zile pe PlanetaNoastra, am scris în lăudarea cutiei simple, pledând pentru simplitatea formei și pentru planuri de construcție logice, directe și eficiente. Charlie Munger, partenerul de lungă durată al lui Warren Buffet, a gândit în această direcție în timp ce a proiectat reședințe studențești în timpul său liber.
Munger a proiectat o cutie gigantică pentru a găzdui 4.500 de studenți la Universitatea din California din Santa Barbara (UCSB), cu asistența arhitectului de proiect Van Tilburg, Banvard & Soderbergh, care afirmă în profilul companiei sale că scopul său „este de a oferi soluții de design semnificative care răspund eficient nevoilor clienților noștri și locuitorilor clădirilor noastre, respectând în același timp echilibrul sensibil al comunității și mediului.”
Mulți sunt consternați. Unii experți subliniază impactul pe care îl va avea asupra calității vieții studenților, iar alții remarcă dezavantajele de mediu.
Criticul de arhitectură Paul Goldberger a dat startul după ce a citit un articol în Santa Barbara Independent. Acel articol a citat scrisoarea de demisie a lui Dennis McFadden, un arhitect respectat care a făcut parte din Comitetul de Revizuire a Designului al UCSB timp de 15 ani—citiți-o integral aici. El scrie: „Conceptul de bază al Munger Hall ca loc de locuit pentru studenți este nesustenabil din perspectiva mea de arhitect, părinte și ființă umană.”
McFadden este preocupat de densitatea populației și de lipsa ferestrelor în camerele studențești. El scrie:
De la tweet-ul lui Goldberger, toată lumea s-a alăturat criticilor, inclusiv The Washington Post, care a publicat „Două uși, puține ferestre și 4.500 de studenți: Arhitectul demisionează din cauza mega-căminului miliardarului.”
Dar nu sunt doar două uși. Ca orice clădire, chiar și la fel de mare ca One World Trade Center din New York cu 50.000 de ocupanți, există intrări principale și apoi ieșiri de urgență. Privind planul parterului, număr 10 ieșiri din scări de urgență și două intrări principale. S-ar putea să fie multe concluzii trase în pripă aici, așa că să facem un pas înapoi și să privim acest lucru cu detașare.
O parte din gândirea lui Munger nu este nerezonabilă. Potrivit unui articol din 2019 în The Wall Street Journal, el oferă fiecărui student camere private (ceea ce este rar în reședințele studențești), dar nu atât de mari sau confortabile încât să facă mult mai mult decât să doarmă. Munger crede că studenții ar prefera camere individuale în locul ferestrelor în dormitoare, care limitează flexibilitatea designului și risipesc spațiul. „Când domnul Munger proiectează clădiri, îi displace curbele, spațiul risipit, dormitoarele comune și acustica proastă,” scrie The Wall Street Journal.
Journal relatează:
Arhitectul James Timberlake, care a proiectat două clădiri pentru UCSB, a declarat pentru PlanetaNoastra că universitatea are probleme masive de locuințe. „Este recunoscut faptul că acest campus-enclavă are probleme serioase de locuințe și probleme sociale între oraș și studenți, care au dus la revolte și pagube, și doresc să-și reducă dependența de stocul de locuințe din sectorul privat,” a spus Timberlake.
Dar scrie și pe Twitter despre Munger Hall: „Acesta este un afront adus Universității și ADN-ului designului campusului; ca să nu mai vorbim de o oribilă ‘depozitare’ a studenților care ar putea avea efecte psihologice pe termen lung.”
Timberlake indică un fir de discuție de Alfred Twu, un politician din Berkeley, arhitect și artist comercial, care remarcă faptul că situl este înghesuit între un aeroport și un centru de colectare a deșeurilor periculoase.
Twu notează, de asemenea, că planul nu este foarte eficient. El a subliniat: „Mai puțin de jumătate din clădire este dormitor (zona umbrită cu albastru). Căminul Cub are 4.536 de paturi într-o clădire de 1,56 milioane de metri pătrați (1,68 milioane de picioare pătrate). Asta înseamnă 34,4 metri pătrați (370 de picioare pătrate) pe pat, cam la fel ca o garsonieră de dimensiuni complete.” S-ar putea argumenta că acest lucru este în regulă pentru Munger, care vrea să atragă studenții în spațiile comune.
Ferestrele—sau lipsa lor—par să fie cea mai mare problemă pentru majoritatea observatorilor. Și când te uiți la planuri în detaliu, cu siguranță pare că acești studenți nu vor primi multă lumină naturală în camerele lor sau în afara acestora. Etajul este împărțit în opt „case”:
Fiecare casă are o „mare cameră” la un capăt cu ferestre, mese și o bucătărie mare.
Cu toate acestea, cele opt camere studențești sunt amenajate în jurul unui „grup de dormitoare” cu o bucătărie, o masă de studiu comunală, două băi—probabil insuficiente după standardele actuale—și fără ferestre. S-ar putea să fie ca și cum ai trăi într-un submarin sau într-unul dintre acele buncăre subterane post-apocaliptice pe care îmi place să le arăt pe PlanetaNoastra.
În toate acestea, am discutat despre importanța luminii naturale. Russell Maclendon de la PlanetaNoastra a descris conceptul de biofilie: cum „simpla vedere a unui copac sau a unei plante de apartament poate părea puțin probabil să ofere beneficii semnificative, dar datorită unui corp tot mai mare de cercetări științifice, a devenit clar că creierul uman chiar este interesat de peisaj—și tânjește după verdeață.”
Am indicat studii care vorbesc despre beneficiile fiziologice ale vizionării naturii și cum vizionarea naturii afectează pozitiv recuperarea după stresul mental acut. Iar studenții sunt supuși unui mare stres mental.
Există și problema ritmurilor circadiene. Potrivit Comitetului Premiului Nobel, care a acordat un premiu cercetătorilor în domeniu, „o mare parte a genelor noastre sunt reglate de ceasul biologic și, în consecință, un ritm circadian calibrat cu grijă adaptează fiziologia noastră la diferitele faze ale zilei.”
Am scris adesea despre cum ferestrele sunt cheia pentru a ne menține corpul în ton cu ritmurile circadiene. În era LED-urilor, poți face acest lucru cu iluminat artificial, dar mulți susțin că ferestrele sunt mai bune. Potrivit lui Rachel Fitzgerald și Katherine Stekr de la Illuminating Engineering Society: „Știm că designul excelent cu lumină naturală, probabil cea mai bună formă de iluminat circadian, promovează locuri de muncă mai sănătoase.”
Citez adesea pe Helen Sanders, care a scris pentru The Construction Specifier că „lipsa luminii solare în timpul zilei și prea multă iluminare artificială de la ecrane sau iluminat electric noaptea pot cauza perturbarea ritmului circadian care, pe lângă faptul că provoacă un somn slab, poate altera dispoziția și cauza depresie sau probleme de sănătate pe termen lung.” Sau, așa cum remarcă designerul de iluminat natural Debra Burnet, „Lumina zilei este un medicament, iar natura este medicul dispensator.” Ar trebui să ne jucăm cu acest lucru, cu creierul a 4.500 de studenți?
Studenții au acces la „orașul nostru în cer”, o colecție de facilități, inclusiv un gastro-pub, o sală de sport, un juice bar și un centru de fitness de care studenții probabil au nevoie, deoarece nu există o scară atrăgătoare pe care să o poată urca. Mă întreb ce ar avea de spus oamenii de la Fitwel despre această clădire.
Orașul nostru în cer are chiar și o curte amenajată, într-un fel deschisă spre cer, dar total înconjurată de clădiri, astfel încât nu există brize californiene.
Există multe alte probleme și preocupări care apar atunci când înghesui atât de mulți oameni într-un spațiu atât de strâmt. Timberlake reamintește PlanetaNoastra că „fără îndoială, acest bloc masiv are provocări mari de ventilație și calitate a aerului într-o zonă, micro-climat, unde reducerea amprentelor energetice ar avea sens.”
Expertul în Case Pasive Monte Paulson a declarat pentru PlanetaNoastra: „Construim o clădire Phius de suite mici (post-persoane fără adăpost) în Santa Cruz. Este șocant cât de blând este climatul. Dar totuși necesită o rată mare de ventilație, așa cum fac toate căminele și micro-unitățile.” Cerințele de ventilație și răcire pentru această clădire vor fi enorme.
Există și alte modalități de a face acest lucru, deși cu o densitate mai mică. Arhitectul Michael Eliason a arătat PlanetaNoastra munca DGJ Arkitektur, care a realizat o reședință studențească din lemn masiv în Heidelberg. Este evident o scară complet diferită, găzduind doar 174 de studenți, dar are patru studenți în camere private (toate cu ferestre) care împart o zonă comună și o baie, cu acces la un coridor exterior, o caracteristică de design care lui Charlie Munger îi place de fapt.
Eliason chiar nu credea că propunerea lui Munger este serioasă, declarând pentru PlanetaNoastra:
Aceasta nu este prima dată când arătăm clădiri cub gigantice pe PlanetaNoastra, discutând anterior despre Orașul Cubic (în arhivele mele aici), o poveste science-fiction din 1929 a Reverendului Louis Tucker, care a remarcat că dacă nu ai nevoie de ferestre, poți înghesui mulți oameni într-un spațiu foarte mic. Totul era ventilat mecanic și avea iluminat special. Am notat: „Tuburi de heliu. Exact aceeași calitate și intensitate ca lumina soarelui.”
Am concluzionat: „Nu erau multe de învățat de la Reverendul Louis Tucker despre designul urban pe care să nu le știam deja: că mersul pe verticală este foarte eficient datorită lifturilor și că poți înghesui mulți oameni într-o suprafață mai mică de teren, lăsând restul pentru parcuri, recreere și hrană.” Munger Hall nici măcar nu ne oferă asta; este înconjurat de un aeroport și de deșeuri toxice.
Acum o sută de ani, arhitecții știau cum să înghesui mulți oameni pe un sit: construiai un podium cu toate utilizările publice comune, și apoi construiai ceea ce aș numi o formă în E deasupra acestuia.
Fiecare cameră avea o fereastră. Nu era mult de văzut, doar în altă cameră, iar calitatea aerului nu era grozavă când deschideai o fereastră. Dar era legea la acea vreme.
Era o lege bună. Mark Vallianatos notează pe Twitter că „în august 1923, cu 4 luni și jumătate înainte de nașterea lui Charles Munger, California a consolidat actele sale privind apartamentele, hotelurile și locuințele într-un act de stat privind locuințele care impunea ferestre în majoritatea camerelor, cu siguranță în fiecare dormitor.”
Unii sugerează că, cu tehnologia noastră actuală, fie prin ventilație bună, fie prin iluminat circadian, poate este timpul să trecem peste asta și să profităm de economiile de materiale, eficiență și pereți perimetrali pe care le-am câștiga. Poate Tim McCormick are dreptate și ar trebui să analizăm acest lucru.
Dar nu cu 4.500 de tineri prinși într-un cub gigantic. Acesta nu este un fel de Jocuri Munger.
În sfârșit, ultimul cuvânt revine Fundației Paul Rudolph Heritage—aceasta administrează moștenirea marelui arhitect Paul Rudolph, care era cu siguranță capabil să gândească măreț și să înțeleagă megastructurile.
