Acum un deceniu, eram președintele unei organizații de conservare a patrimoniului în Ontario, Canada, promovând ideea că „patrimoniul este ecologic” și că se puteau învăța multe de la clădirile vechi – nu erau doar relicve din trecut, ci erau șabloane pentru viitor. Am remarcat că, într-o lume înainte de electricitate, clădirile erau în formă de litere, astfel încât toată lumea să fie aproape de o fereastră pentru acces la aer proaspăt și lumină naturală. La acea vreme, am scris o postare pe PlanetaNoastra intitulată „Arhitecți: Întoarceți-vă la ABC și Proiectați din Nou Clădiri în Formă de Litere,” sub un desen care arăta clădiri în formă de H, L, O, C sau E, multe dintre ele putând fi văzute în fotografia de mai sus a Londrei.
Ca arhitect, credeam că ar trebui să facem mai mult acest lucru, scriind:
Multe s-au schimbat în deceniul de când am scris asta. În mare parte din ultimii 50 de ani, ne-am făcut griji cu privire la consumul de energie, dar acum ne facem griji cu privire la emisiile de dioxid de carbon, ceea ce este un lucru foarte diferit. Clădirile sunt mai eficiente, iar sursa de electricitate este mai curată. Într-o clădire nouă, emisiile de carbon inițiale rezultate din fabricarea materialelor și construcția clădirii pot fi mai mari decât emisiile de carbon provenite din exploatarea clădirii.
În unele cazuri, emisiile inițiale pot reprezenta până la 80% din totalul emisiilor pe durata ciclului de viață și există o valoare reală în timp a carbonului. Erupția mare care are loc la început iese acum din bugetul nostru de carbon, motiv pentru care folosesc în continuare termenul „emisii de carbon inițiale” în loc de carbon încorporat – se întâmplă acum. Dar nici nu pot spune pur și simplu „hai să avem un perimetru puțin mai mare pentru mult mai multă lumină naturală și aer.”
O mare parte din carbonul încorporat și emisiile inițiale sunt legate de alegerea materialelor, dar într-un eseu recent intitulat „Reducerea carbonului încorporat nu se referă doar la materiale,” Frances Gannon de la Make Architects analizează alte aspecte care afectează cantitatea de carbon încorporat într-o clădire, inclusiv factorul de formă:
Noi am discutat despre asta înainte, plângându-ne că fiecare curbă, ieșitură și retragere provoacă mai multă pierdere de căldură și punți termice, cu Vancouver House a lui Bjarke Ingels ca exemplu negativ despre cum nu ar trebui să proiectezi clădiri. De aceea folosim hashtag-ul #BBB al lui Bronwyn Barry – „Boxy But Beautiful” (Pătrățos Dar Frumos) pentru clădiri simple, dar cu proporții elegante.
Când am scris postarea acum un deceniu, am susținut un compromis între forma clădirii și accesul la lumină și aer proaspăt. Gannon face la fel, recunoscând acest schimb.
Gannon arată cât de mare poate fi diferența, trecând de la o clădire rotundă la o clădire în formă de L și la o clădire în formă de C. Există cu aproximativ 75% mai multă fațadă la clădirea C, în timp ce se închide aceeași suprafață utilă.
Gannon nu include clădirile O, precum fiecare clădire din secolul al XIX-lea din Londra sau clădirea mea favorită „Nouă Veche”, clădirea Terry Thomas a lui Weber Thompson din Seattle, cu curtea sa mare. Am numit-o „o gură de aer proaspăt. Este ceea ce ar trebui să fie o clădire ecologică: nu doar despre energie, ci și despre a fi sănătos și fericit.” Este greu să-ți imaginezi o formă de clădire cu mai multă suprafață per metru pătrat de spațiu.
Cine și-ar fi imaginat că Philip Johnson, notoriu disprețuitor față de clădirile ecologice și sustenabile, ar demonstra cum să minimizezi suprafața cu clădirea sa Lipstick Building din New York City. Dar, așa cum am menționat mai devreme, gândirea despre carbon este foarte diferită de gândirea despre energie.
Majoritatea arhitecților nu se gândesc la carbonul încorporat, codurile de construcție nu iau acest aspect în considerare, iar multe regulamente de zonare chiar încurajează retragerile și treptele care cresc suprafața și creșterea concomitentă a carbonului inițial. Dar este problema arhitecturală a timpului nostru și nu poți greși urmând sfatul lui Gannon, unde notează că nu este vorba doar despre alegerea materialelor:
Sau așa cum am scris pe PlanetaNoastra, mergi pe suficiența radicală. De ce avem nevoie de fapt? Care este minimul care va face treaba? Cât este suficient? Și de asemenea, simplitatea radicală – tot ceea ce construim ar trebui să fie cât mai simplu posibil. Gannon face o treabă mai bună de a exprima acest lucru în formă arhitecturală, iar eseul ei ar trebui să fie lectură obligatorie pentru arhitecții de pretutindeni.
