Un nou studiu cu un titlu greu de reținut, „Decoupling density from tallness in analysing the life cycle greenhouse gas emissions of cities” (Decuplarea densității de înălțime în analiza emisiilor de gaze cu efect de seră pe ciclul de viață ale orașelor), confirmă o mare parte din ceea ce scriem pe PlanetaNoastra de ani de zile — că clădirile înalte nu sunt chiar așa de bune pe cât par când vine vorba de sustenabilitate.
Doar câteva dintre postările pe care le-am scris pe acest subiect includ Creșterea Energiei de Funcționare și Încorporate Odată Cu Înălțimea Clădirilor și Nu Trebuie Să Locuim Toți În Clădiri Înalte Pentru a Avea Orașe Dense șiE Timpul Să Renunțăm La Argumentul Obosit Că Densitatea și Înălțimea Sunt Ecologice și Sustenabile. Dar hei, suntem doar PlanetaNoastra — și ocazional The Guardian, unde am scris acest articol despre necesitatea ca orașele să aibă o densitate locativă tip Goldilocks, care să nu fie „nici prea mare, nici prea mică, ci exact potrivită”.
Studiul, scris de Francesco Pomponi, Ruth Saint, Jay H. Arehart, Niaz Gharavi și Bernardino D’Amico, abordează „o convingere tot mai răspândită că a construi mai înalt și mai dens este mai bine. Totuși, designul urban de mediu neglijează adesea emisiile [de gaze cu efect de seră] pe ciclul de viață.” Cercetătorii au luat în considerare carbonul încorporat din construcția clădirii, precum și emisiile operaționale. Definiția lor:
Cercetătorii notează că „a existat o convingere tot mai răspândită că a construi mai înalt și mai dens este mai bine, sub ideea că clădirile înalte utilizează optim spațiul, reduc consumul de energie operațional și energia pentru transport și permit cazarea mai multor persoane pe metrul pătrat de teren.”
Dar ei confirmă cercetările anterioare șidiscuțiile de pe PlanetaNoastra, unde am remarcat că, pe măsură ce clădirile devin mai înalte și mai subțiri, ele devin mai puțin eficiente, cu o proporție mai mare din spațiu pierdută în scări și nuclee de lift, cu o construcție mai grea pentru a susține mai multe etaje. De asemenea, au constatat că clădirile mai joase nu găzduiesc neapărat mai puține persoane.
Studiul include patru tipologii urbane de bază:
- a—Densitate Mare Clădiri Înalte (HDHR), poate Hong Kong
- b—Densitate Mică Clădiri Înalte (LDHR), poate New York
- c—Densitate Mare Clădiri Joase (HDLR), poate Paris
- d—Densitate Mică Clădiri Joase (LDLR), fiecare alt oraș nord-american
Apoi au calculat Emisiile de Gaze cu Efect de Seră pe Ciclul de Viață (LCGE) pentru fiecare tip de clădire și densitate, utilizând o durată de viață estimată de 60 de ani.
Rezultatele sunt clare. Densitatea Mare Clădiri Joase (HDLR) are mai puțin de jumătate din Emisiile de Gaze cu Efect de Seră pe Ciclul de Viață (LCGE) pe cap de locuitor ale clădirilor cu Densitate Mare Clădiri Înalte (HDHR), care sunt chiar mai rele decât cele cu Densitate Mică Clădiri Joase (LDLR). Pe baza clădirilor în sine, turnurile înalte sunt mai rele decât casele, deși studiul nu a luat în considerare transportul, care are un impact mult mai mic pe cap de locuitor la densitate mare decât la densitate mică. În cele din urmă, studiul confirmă ceea ce spunem de ani de zile:
Învățămintele acestui studiu sunt destul de clare. Densitatea „înțepată” (spiky density) pe care o găsești în multe orașe nord-americane, unde anumite zone limitate sunt zonificate pentru locuințe înalte și tot restul este densitate foarte mică de case detașate, este de fapt cea mai proastă dintre toate lumile posibile. Cea mai bună formă de locuință din punct de vedere al carbonului pe ciclul de viață ar fi clădirile cu înălțime medie, ceea ce Daniel Parolek a numit Mijlocul Lipsă, și pe care eu am numit-o Densitatea Goldilocks — nici prea mare, nici prea mică, ci exact potrivită.
Acesta este motivul pentru care Parisul este atât de dens. Clădirile nu sunt înalte, dar nu există mult spațiu între ele.
Un alt exemplu excelent în acest sens este cartierul Plateau din Montreal, unde clădirile rezidențiale ating aproape 100% eficiență, cu circulația — acele scări abrupte și înfricoșătoare — ținută în exterior.
Studiul notează, de asemenea, că există și alte beneficii în a nu construi turnuri înalte. Acesta este un atribut al teoriei Densității Goldilocks. Depășește simpla chestiune a densității; nu este vorba doar de cifre.
Sau, așa cum am scris într-o postare arhivată pe PlanetaNoastra și și în The Guardian:
Există multe motive pentru a iubi străzile din Paris sau Barcelona sau Viena sau o mare parte din New York City. Dar acest studiu confirmă, de asemenea, că forma de clădire joasă, cu densitate mare, pe care o vezi în aceste orașe, are și cele mai mici emisii de gaze cu efect de seră pe ciclul de viață pe cap de locuitor dintre orice tip de clădire, cu o marjă mare.
Nu este doar o părtinire de confirmare; acesta este un studiu important care contestă modul în care zonificăm orașele noastre și modul în care le construim.
