Acum zece ani am scris prima mea postare pe PlanetaNoastra despre energia încorporată și importanța renovării clădirilor vechi în loc să le demolezi, intitulată „Energie încorporată și construcții ecologice: Contează?” La vremea respectivă nu eram chiar sigur că da, considerând-o un „cost irecuperabil,” apă trecută peste punte, făcută și dusă. A durat ceva, dar în cele din urmă mi-am dat seama că nu avea nimic de-a face cu energia încorporată a clădirii existente, ci cu cea a înlocuitoarei sale:
Zece ani mai târziu, multe s-au schimbat. Avem un Acord de la Paris, cu limitele sale privind cantitatea cumulată de carbon care poate fi emisă în atmosferă pentru a preveni încălzirea climei cu mai mult de 1,5 grade Celsius (2,7 grade Fahrenheit) și nu este deloc mult carbon.
Într-o postare recentă, „De Ce Luptăm Să Salvăm Fiecare Clădire Veche,” am încercat să explic poziția mea implicită conform căreia fiecare clădire existentă ar trebui renovată, extinsă, reconfigurată sau reinventată înainte de a fi demolată și înlocuită. După ce a citit-o, Jim Lindberg, director de politici senior la National Trust for Historic Preservation, mi-a atras atenția asupra unui articol, „The Reuse Imperative,” unde a scris despre cum o înțelegere a carbonului încorporat și inițial schimbă modul în care gândim despre clădiri:
El notează, așa cum am făcut-o și eu de multe ori, că, pe măsură ce clădirile devin mai eficiente și au emisii operaționale mai mici, emisiile inițiale ajung să domine. De asemenea, subliniază perfect problema valorii temporale a carbonului:
Lindberg lucrează pentru National Trust for Heritage Preservation, dar regulile de conservare a patrimoniului nu protejează toate clădirile vechi, ci doar pe cele de importanță istorică. Mulți oameni astăzi doresc eliminarea acestor puține protecții; economistul și scriitorul Joe Cortright a scris că conservarea istorică este NIMBYism pentru bogați. Mai recent și mai radical, Cathy Reisenwitz a scris că singurul lucru mai rău decât un NIMBY este un conservator: „Conservatorii au decis să blocheze un sfert complet din populația SUA de la oportunitățile economice și să-i resemneze să moară în orașele lor în scădere pentru a păstra ‘caracterul cartierului’ pentru alegătorii lor bogați, proprietari de locuințe.”
Lindberg contraargumentează, spunând PlanetaNoastra:
Noul tip de conservatori istorici nu sunt interesați doar de clădirile care sunt istorice; sunt interesați de clădiri pentru că ele există deja. Carbonul necesar pentru a le construi a fost cumpărat și plătit. Poate că ar trebui să renunțăm la cuvântul „istoric” și să folosim ceva de genul „conservatori ai carbonului încorporat”, deoarece niciuna dintre cele cinci recomandări ale lui Lindberg nu are nimic de-a face cu „istoricul” și totul de-a face cu ceea ce există deja.
Creați mai multe stimulente pentru reutilizarea clădirilor. Lindberg îndeamnă la colaborarea cu susținătorii climei pentru a poziționa reutilizarea clădirilor ca o compensare a carbonului care merită sprijin în cadrul programelor federale de taxare a carbonului.
Prioritizați conservarea materialelor la reabilitare. Cerând un grad de flexibilitate pe care nu-l vezi de obicei în lumea conservării patrimoniului, Lindberg spune că ar trebui „să permită reabilitărilor să includă utilizarea elementelor modulare, temporare, care pot fi ușor dezasamblate, îndepărtate și reutilizate în altă parte pe măsură ce nevoile se schimbă. Adăugați îndrumări despre cum să deconstruiți în mod responsabil elementele de construcție inutile. Recomandați o evaluare a ciclului de viață a impactului carbonului pentru toate reabilitările majore.”
Întăriți politicile de revizuire a demolărilor. „Întoarceți paradigma politicii de revizuire a demolărilor.” Aici Lindberg sugerează ca demolarea să nu fie permisă „fără documentație care să arate că înlocuirea va aduce economii de carbon pe ciclul de viață.”
Adăugați deconstrucția în setul de instrumente al politicilor de conservare. Aceasta este oarecum o surpriză: „Sprijiniți adoptarea ordonanțelor de deconstrucție pentru a impune recuperarea materialelor utilizabile în cazurile în care reutilizarea completă a clădirii nu este fezabilă.” Acesta este un pas real în afara poziției obișnuite a profesioniștilor din patrimoniu, dar are sens dacă sunteți serios în privința carbonului.
Extindeți instrumentele de conservare și zonare. Aceasta ar putea deranja YIMBYs (Yes in My Backyard) care cred că există deja prea multe reguli care împiedică schimbarea. Dar Lindberg cere o trecere dincolo de o abordare universal valabilă. „Utilizați ordonanțele de reutilizare adaptativă, districtele de conservare și zonarea sensibilă la context pentru a încuraja reutilizarea și a descuraja demolările speculative în zonele din afara districtelor istorice.”
Lindberg nu este o voce în pustiu aici; oamenii încep să înțeleagă că avem o criză a carbonului și că emisiile inițiale de carbon sunt cele care contează acum. Unii cer Retrofirst; alții cer o interdicție totală a demolării.
Acesta nu este un comportament NIMBY. Am scris că „cel mai mare factor unic în amprenta de carbon a orașelor noastre nu este cantitatea de izolație din pereți, ci zonarea,” și că trebuie să permitem peste tot locuințe cu carbon redus, cu înălțime mică, din categoria missing middle, cu densitate Goldilocks, cu mai multe familii, citând studii care arată că „dublarea densității ponderate cu populația este asociată cu o reducere a emisiilor de CO2 din transportul gospodăriilor și consumul rezidențial de energie cu 48%, respectiv 35%.”
Există oportunități pentru conversii de clădiri, intensificare, reamenajare a siturilor industriale și comerciale și loc pentru duplexuri și triplexuri unde casele unifamiliale sunt păstrate sau mai probabil demolate pentru case unifamiliale mai mari. Potrivit Strong Towns, în Los Angeles parcările ocupă mai mult teren decât locuințele. Avem mult spațiu de construit și avem multe clădiri care pot fi reutilizate în loc să fie demolate. Acesta este imperativul acum.
Lindberg a scris un articol mai lung pe acest subiect: „Avoiding Carbon: Mitigating Climate Change through Preservation and Reuse.”
