Luni, doi dintre copiii mei se pregătesc pentru școală într-un mod neobișnuit. Fiecare își împachetează într-o ladă mare de plastic două schimburi de haine, multă mâncare și apă, o pereche de cizme de cauciuc, pantaloni de ploaie sau de zăpadă, căciuli, mănuși și, uneori, un termos cu ciocolată caldă.
Apoi, în loc să-i duc pe jos la școală, așa cum fac în celelalte zile, îi las la un parc provincial din apropiere, unde își petrec întreaga zi afară, la o „școală în pădure” certificată. De la 8:30 la 15:30 stau afară, indiferent de vreme, și explorează pădurea înconjurătoare, mlaștinile și malul Lacului Huron împreună cu un mic grup de copii. Când îi iau la sfârșitul după-amiezii, sunt roșii în obraji și exuberanți – și nu vor niciodată să plece.
Când i-am înscris pentru prima dată la școala în pădure, mi-a plăcut ideea, dar eram sceptică în privința câtorva lucruri: Le va fi confortabil afară atât de mult timp? Vor rămâne implicați și stimulați atâtea ore? Le vor lăsa profesorii să acționeze liber sau va fi reglementat pentru siguranță, așa cum este la școala convențională?
Îngrijorările mele s-au risipit rapid, văzând cât de iute și cu câtă bucurie s-au adaptat la program. Când i-am întrebat dacă timpul li se pare vreodată că trece încet, s-au uitat la mine nedumeriți. Nu au înțeles întrebarea mea, ceea ce, convenabil, i-a și răspuns.
Bucuria jocului liber
I-am chestionat despre supravegherea profesorilor și am aflat cu ușurare că rolul lor este pur și simplu să ajute dacă ceva merge prost. Copiii își dirijează singuri jocul, urcându-se în copaci înalți și testând gheața proaspătă de pe lacul înghețat, construind focuri și forturi și chiar cioplind bețe cu cuțite oferite de școală (atâta timp cât o fac într-un spațiu public unde un profesor poate vedea). Se angajează în multe dintre elemente de joc cu risc care sunt considerate atât de cruciale pentru dezvoltarea copilului.
Nu li se spune niciodată că joaca lor este prea sus, prea ascuțită sau prea rapidă, ci li se acordă încredere să se autoregleze, ceea ce este minunat de reconfortant. Acesta este un punct, de asemenea, susținut de terapeutul ocupațional Angela Hanscom în cartea ei, „Balanced and Barefoot” (Echilibrat și desculț), care spune că copiii cu sisteme neurologice sănătoase „caută în mod natural inputul senzorial de care au nevoie, de unii singuri”. Nu au nevoie de adulți să le spună ce senzații sunt sigure sau periculoase.
Un alt lucru pe care fiii mei îl apreciază la școala în pădure este faptul că nu li se spune să treacă la următoarea activitate, ci sunt lăsați să rămână într-un anumit loc atâta timp cât le permite curiozitatea. Profesorul îi urmează pe copii, nu invers. Nu există o oră programată pentru masă; copiii au acces la cutiile lor cu prânz și pot să mănânce oricând doresc. Uneori, copiii mei spun că au uitat să mănânce pentru că erau atât de absorbiți de jocurile lor – deși par întotdeauna să găsească timp pentru ciocolata lor caldă!
Un set diferit de abilități
„Dar toate lucrurile pe care le pierd la școala reală?”, m-au întrebat părinții îngrijorați. Niciuna dintre învățătoarele lor nu consideră că este o problemă faptul că copiii mei lipsesc lunea – mă țin la curent dacă se întâmplă ceva important – dar cel mai important, copiii mei învață abilități noi și diferite pe care o clasă nu le poate preda.
Aceste abilități includ învățarea identificării speciilor într-un mediu viu, în schimbare. Ori de câte ori un copil găsește o pasăre, o salamandră sau o frunză pe care nu o cunoaște, profesorul aduce teancuri de pagini laminate de identificare pe care copiii le pot studia la o masă de picnic. Ei absorb acele informații, venind acasă cu nume și cunoștințe care mă surprind și mă impresionează constant.
Învață să stea în liniște, în cooperare cu alții, și să observe natura de aproape – o abilitate care este practic imposibil de dezvoltat într-o sală de clasă zgomotoasă, supraaglomerată și supra-stimulantă. Într-o zi, și-au petrecut timpul hrănind semințe de floarea-soarelui pentru o duzină de pițigoi și țicleni mici. Acest lucru a implicat să stea perfect nemișcați în timp ce așteptau ca păsările să le aterizeze pe mâinile întinse, pe umeri, pe cap. Țiclenii erau mult mai sperioși, mi-au spus mai târziu, în timp ce pițigoii erau mai îndrăzneți, revenind pentru mai multe semințe chiar și după ce copiii nu s-au putut abține să nu le apuce de picioare și să le țină captive pentru câteva secunde.
Încrederea lor înflorește pe măsură ce abordează sarcini fizice și jocuri pe care școlile nu le-ar permite niciodată – cățăratul în copaci, construirea de forturi, ridicarea de bușteni și pietre pentru a inspecta dedesubt, bătăi cu bețe, jocuri de ștafetă peste pietre alunecoase într-un pârâu și gătitul pâinicii peste focuri pe care și le construiesc singuri (practic și pentru încălzire în zilele reci cu zăpadă). Acestea erau lucruri pe care le-am lăsat întotdeauna să le facă acasă, dar nu au avut alți copii cu care să le facă. Contextul de grup le face mai interesante și mai interactive.
Stabilesc conexiuni sociale între grupe de vârstă mai largi, deoarece la același program de școală în pădure participă copii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Ei cooperează, folosindu-și mărimile și forțele diferite pentru a îndeplini diverse roluri în jocurile lor. Băieții mei descriu că simt o legătură specială cu „copiii de la școala în pădure” pe care îi întâlnesc altundeva în orașul nostru mic. Chiar și printre părinți, simt că există un sentiment de camaraderie și o înțelegere de bază a filosofiei parentale a unei alte familii atunci când suntem amândoi participanți la program.
Îmi place că școala în pădure modelează relația băieților mei cu spațiile exterioare. Învață cum să petreacă perioade lungi de timp în natură, cum să se îmbrace confortabil pentru asta, ce să facă pentru a-și petrece timpul și dezvoltă cunoștințe care îi vor face mai înclinați să protejeze natura în deceniile următoare – și cu toții știm că Pământul are nevoie de apărătorii săi ai naturii mai mult ca niciodată.
Bani bine cheltuiți
Singurul dezavantaj al școlii în pădure este că l-a făcut pe cel mai mic dintre copiii mei mai puțin dispus să frecventeze școala obișnuită. Întreabă de ce nu poate merge la școala în pădure în fiecare zi. Răspunsul meu: Nu este disponibilă, și chiar dacă ar fi, ar fi prea scumpă. Este un răsfăț de o dată pe săptămână care a devenit printre cei mai buni bani pe care i-am investit vreodată în educația lor – și voi continua să o fac atâta timp cât voi putea.
Realizez că nu orice familie își poate permite să-și trimită copiii la o școală privată în pădure, sau chiar să aibă acces la un astfel de program. (Este destul de nou și în zona noastră rurală.) Dar voi spune că, uneori, aceste decizii financiare sunt o chestiune de prioritate, și dacă reușiți să realocați fonduri care ar putea fi cheltuite pe sporturi organizate sau alte activități extracurriculare către o experiență săptămânală de școală în pădure, ar putea fi bani bine cheltuiți. Acum că am investit în program, sunt multe lucruri fără de care aș renunța cu bucurie pentru a continua să finanțez școala în pădure pentru copiii mei. (Majoritatea echipamentului lor de exterior a fost cumpărat second-hand, ceea ce a ajutat la reducerea costurilor.)
Legat de asta, dacă nu vă permiteți, merită să contactați o școală locală în pădure pentru a întreba despre subvenții sau chiar despre programe mai ieftine de jumătate de zi. O altă idee este să vă creați propria școală în pădure cu câțiva părinți cu vederi similare, care sunt dispuși să doneze o jumătate sau o zi întreagă pentru a supraveghea copiii într-un cadru exterior fără costuri suplimentare.
Simt o profundă recunoștință că un astfel de program există și că l-am descoperit la timp pentru a-mi înscrie copiii. După un singur semestru, intenționez pe deplin să continui să fac asta atâta timp cât sunt eligibili să participe și nu am nicio îndoială că va fi o experiență educațională formativă în tinerețea lor.
Dacă este ceva ce ați luat în considerare înainte, dar ați fost reticenți să vă aventurați și să încercați cu copiii voștri (și par să fie mulți părinți în această categorie!), vă îndemn să o faceți.
