E ușor să nu ne gândim prea mult la inteligența insectelor. Creaturi minuscule cu creiere și mai mici — cât de inteligente pot fi?
Dar pe măsură ce biologii încep să regândească modul în care gândesc animalele, chiar și insectele sunt văzute într-o nouă lumină. Acum, un nou studiu de la Universitatea din Bristol constată că fluturii Heliconius sunt capabili de învățare spațială.
Rezultatele oferă primele dovezi experimentale de învățare spațială la orice specie de fluture sau molie.
Am știut despre învățarea spațială la insecte, dar mai ales la speciile de furnici și albine care trăiesc social într-un cuib comun. Totuși, așa cum a remarcat Universitatea, noua cercetare sugerează că „abilitățile complexe de învățare, cum ar fi utilizarea informațiilor spațiale, ar putea fi mai comune la insecte decât s-a crezut anterior.”
„Este fascinant să învățăm despre comportamentele complexe pe care chiar și animale familiare precum fluturii le manifestă ca parte a ecologiilor lor naturale,” spune autorul principal al studiului, Dr. Stephen Montgomery, de la Școala de Științe Biologice a Universității din Bristol. „Aceste specii extrag și prelucrează informații diverse din mediul lor și le folosesc pentru a îndeplini sarcini complexe — toate cu creiere de câțiva milimetri lățime.”
Echipa a pus la punct experimente de învățare spațială la fluturii Heliconius pe trei scale spațiale diferite, fiecare reprezentând comportamente relevante din punct de vedere ecologic.
Au început la scară mică, testând dacă fluturii puteau învăța locația unei recompense alimentare într-o zonă de un metru pătrat care conținea 16 flori artificiale, ceea ce ar reprezenta căutarea hranei într-o singură zonă de resurse.
Apoi au mărit scara spațială pentru a vedea dacă Heliconius ar putea învăța să asocieze hrana fie cu partea stângă, fie cu partea dreaptă a unui labirint cu două brațe de trei metri pătrați.
În cele din urmă, au mărit din nou distanțele folosind cuști mari în aer liber pentru a vedea dacă fluturii puteau învăța locația hranei într-un labirint T lat de 60 de metri.
Fluturii au avut succes în toate cele trei scenarii.
„Fluturii Heliconius sălbatici par să învețe locația surselor fiabile de polen și să stabilească „rute de capcană” pe termen lung,” spune Montgomery. „Rutele de capcană sunt trasee de căutare a hranei învățate, de-a lungul cărora fluturii revin în mod repetat la sursele de hrană pe parcursul mai multor zile consecutive, o strategie eficientă de căutare a hranei similară cu comportamentul unor albine orhidee și bondari. Cu toate acestea, abilitățile de învățare spațială ale fluturilor Heliconius, sau de fapt ale oricărui fluture, nu fuseseră încă testate experimental.”
Descoperirile sugerează, de asemenea, că fluturii Heliconius ar putea fi capabili să învețe informații spațiale chiar și la scări mai mari.
În continuare, cercetătorii plănuiesc să examineze competența relativă a fluturilor Heliconius în învățarea spațială comparativ cu speciile strâns înrudite care nu se hrănesc cu polen. „Acest lucru ar ajuta la revelarea modului în care evoluția abilităților cognitive îmbunătățite poate fi modelată de ecologia unui animal,” explică Universitatea.
Echipa intenționează, de asemenea, să studieze modul exact în care fluturii Heliconius reușesc să navigheze prin lume. Se crede că indiciile vizuale, cum ar fi vederile panoramice, joacă un rol important în acest sens — dar ei se pot baza și pe alte indicii, cum ar fi soarele sau busola geomagnetică.
„A trecut aproape un secol de la publicarea primei povești anecdotice despre capabilitățile spațiale ale acestor fluturi,” spune co-autorul principal Dr. Priscila Moura de la Universidade Federal do Rio Grande do Norte. „Acum putem oferi dovezi concrete despre învățarea lor spațială fascinantă. Și acesta este doar începutul.”
Studiul, „Expansiunea rapidă și specializarea vizuală a centrelor de învățare și memorie din creierul fluturilor Heliconiini,” a fost publicat în Current Biology.
