În ultimii nouă ani, Societatea Națională Audubon a onorat fotografii din America de Nord pentru imaginile lor intime cu păsări. Anul acesta, în cinstea celei de-a 100-a aniversări a Actului pentru Protecția Păsărilor Migratoare, organizația s-a concentrat pe imagini cu păsări migratoare pentru a evidenția modul în care legea a salvat sute de specii de la extincție, numind anul 2018 „Anul Păsării”.
Marele câștigător al acestui an a fost imaginea unei bufnițe mari cenușii, realizată de Steve Mattheis. „După o secetă de șase săptămâni, am zărit în sfârșit o Bufniță Mare Cenușie zburând prin pădure într-o frumoasă seară de toamnă. Am alergat să o prind și am petrecut 80 de minute fotografiind-o în timp ce zbura de la creangă la creangă, vâna și prindea mai multe rozătoare”, a spus Mattheis în înscrierea sa. „În timp ce făceam această fotografie, știam că vedeam ceva special: bufnița se lupta să-și mențină echilibrul pe o creangă subțire, având o postură foarte neobișnuită, energică, asimetrică, în timp ce se uita direct în obiectivul meu.”
Această specie trăiește în principal în Canada și în munții de pe Coasta de Vest a SUA, potrivit Audubon. Pasărea pare mare ca mărime, dar acest lucru se datorează penajului său masiv. Uneori migrează în nord-estul SUA și în estul Canadei iarna, când există mai puține rozătoare de mâncat. Pasărea este listată ca fiind pe cale de dispariție din cauza climei – ceea ce înseamnă că trăiește în zone izolate, în mare parte din cauza pierderii habitatului și a perturbării.
Următoarele imagini fie au câștigat în categoria lor, fie au primit o mențiune onorifică. Puteți afla mai multe despre fiecare pasăre și despre cum au capturat fotografii aceste imagini inspirate.
Câștigător Categoria Profesioniști
„Într-o dimineață de decembrie cu -3 grade Celsius, am zărit un mic stol de picioroange cu gât negru strânși împreună într-o zonă umedă sezonieră. Ciocurile ascunse sub aripi, păsările de baltă, în mod normal hiperactive, păreau să nu se grăbească să înceapă să vâneze”, a scris Zahm. „Mișcându-mă încet, am redus distanța fără să le tulbur liniștea. Lumina blândă a iluminat peretele de buruieni și penajul impresionant al picioroangelor. Picioarele lor roșiatice se contopeau în reflexie. M-am simțit liniștit capturând imaginea, știind că aceste păsări au o casă curată în sistemul nostru neprețuit de refugii naționale pentru fauna sălbatică.”
Piciorongul cu gât negru este recunoscut de ornitologi datorită picioarelor sale subțiri, ciocului ca un ac și aripilor zvelte, potrivit Audubon. Organizația spune că numărul păsărilor ar putea fi în creștere deoarece se extind în habitate artificiale, cum ar fi iazuri de epurare și diguri, și pot fi găsite în sud, Midwest și vest. În zonele naturale, preferă mlaștinile și alte corpuri de apă puțin adânci. O subspecie din Hawaii este în prezent listată ca fiind în pericol critic.
Câștigător Categoria Amatori
„Într-o zi de februarie extrem de rece, ne-am oprit să fotografiem lebede cântătoare, dar condițiile nu erau bune: cer gri, vânturi puternice și lebedele erau murdare. Pe măsură ce mă întorceam la dubă, am observat aceste pițigoaie dragi care ciuguleau pe rând vârful unui țurțure”, a scris Rebman. „Am luat încălzitoare de mâini, un trepied și cel mai lung obiectiv al meu și am petrecut ore întregi fotografiind acest comportament uimitor. Ce adaptare! Trebuie să fii inteligent ca să supraviețuiești unor condiții atât de aspre.”
Pițigoiul cu coadă lungă, mic și rotund, este un punct luminos în conservarea păsărilor. Audubon spune că acum există de două ori mai multe în Statele Unite decât în 1969. Pot fi găsite în toată Europa și Asia.
Probabil cea mai impresionantă abilitate a lor este construirea cuiburilor. Încorporează pânze de păianjen cu pene și mărăcini, astfel încât cuiburile devin elastice și se pot întinde pe măsură ce ouăle lor cresc. Unele cuiburi pot conține până la 2.000 de pene.
Câștigător Categoria Tineret
„Trei zile la rând am așteptat într-un observator lângă un loc cu argilă frecventat de papagalii cu aripi albastre și alte păsări din Amazon. Când, în a treia dimineață, sute de păsări au coborât în sfârșit din coroana copacilor pe solul forestier bogat în minerale, eram pregătit”, a scris Gertsman. „Am folosit un timp de expunere lent pentru a accentua nuanțele de albastru din aripile lor. Nu cred că voi uita vreodată priveliștea păsărilor sau zgomotul asurzitor al ciripitului de papagali.” (Gertsman a primit, de asemenea, două mențiuni onorifice la categoria tineret, pe care le puteți vedea mai jos.)
Acești papagali albastru-verzui (cunoscuți și sub numele de papagali cu aripi albastre) pot fi găsiți în regiunile amazoniene din America de Sud.
Deoarece arealul lor este vast, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) listează pasărea în categoria „preocupare minoră”. Cu toate acestea, IUCN notează că populația păsării este în scădere, dar nu într-un ritm atât de rapid încât să o împingă spre statutul de „vulnerabil”. Cu toate acestea, populația ar putea scădea cu aproape 25% în următoarele trei generații din cauza defrișărilor din Amazon.
Mențiune Onorifică Categoria Profesioniști
„O călătorie la Refugiul Național pentru Fauna Sălbatică Merced este întotdeauna un eveniment magic, indiferent de câte ori îl vizitez. În această zi anume, conduceam trei colegi fotografi și am auzit minunatul cântec gâlgâit al unui codobatură cu aripi roșii chiar lângă vehiculul nostru, pe care îl foloseam ca observator”, a scris Quintana. „În timp ce își cânta aria de pe ramurile unei plante din apropiere, am făcut clic continuu, sperând să surprindem epoleții roșii strălucitori de pe aripile sale, în timp ce se umfla pentru a-și serenadă potențialii parteneri din apropiere.”
Codobatura cu aripi roșii se găsește în toate statele continentale ale SUA și în Canada și se simte confortabil să-și facă o casă practic oriunde – mlaștini, câmpuri, pășuni și mlaștini cu tufișuri. Sunt cunoscuți pentru că se ajută reciproc și vor lucra împreună pentru a alunga păsări mai mari, cum ar fi o cioară sau un corb, care încearcă să le atace cuibul.
Migrează în stoluri spre nord la începutul primăverii, masculii ajungând înaintea femelelor. De obicei, pot fi văzuți în majoritatea locurilor pe tot parcursul anului.
Mențiune Onorifică Categoria Amatori
„Netulburat de zăpada abundentă din prima zi de primăvară, am navigat pe drumuri alunecoase până la un iaz din apropiere, unde se întorseseră recent rațele de pădure. Mi-am pus cizmele de pescar, am luat camera și am intrat în apa rece ca gheața”, a scris Suriano. „Încercând să rămân discret, am mers prea departe și apă înghețată mi-a intrat în cizme. Ud și înghețat, am rezistat suficient de mult pentru a obține această fotografie a unui rațoi de pădure, a cărui expresie pare să surprindă cum ne simțeam amândoi în legătură cu vremea.”
Potrivit Audubon, rața de pădure se confrunta cu extincția la începutul secolului XX din cauza vânătorii și a pierderii habitatului prin exploatarea arborilor mari. Apoi, cuiburile artificiale pentru rațele de pădure au primit protecție legală, iar populația a început să se recupereze.
Datorită eforturilor de conservare reușite, rața de pădure poate fi găsită în toată SUA în mlaștini împădurite, râuri și iazuri. În ceea ce privește modelele migratoare, masculii vor urma femelele în timpul sezonului de împerechere iarna, când formează legături. Unele femele ar putea prefera să rămână în statele mai calde, din sud, iar altele ar putea migra spre nord. Prin urmare, un rațoi de pădure ar putea migra spre nord într-un sezon și să nu călătorească departe în următorul.
Mențiune Onorifică Categoria Tineret
„Acesta este cel mai cooperant vultur pleșuv pe care l-am întâlnit vreodată. Mii de vulturi sunt atrași în Delta Râului Fraser în fiecare toamnă pentru a se hrăni cu somonii care migrează; când aceștia se termină, sute se hrănesc la groapa de gunoi din apropiere și pot fi văzuți în zona înconjurătoare pe tot parcursul iernii”, a scris Gertsman. „L-am găsit pe acesta cocoțat pe un ciot de copac lângă o potecă populară de mers pe jos într-o zi vântoasă și ploioasă. Am făcut multe fotografii, dar mi-a plăcut în mod special aceasta pentru modul în care ilustrează puterea și măreția acestei specii emblematice.”
Vulturul pleșuv, simbolul iconic al Americii, aproape a dispărut în secolul XX din cauza vânătorii și a utilizării pesticidelor. A primit protecție legală federală în 1940 conform Actului pentru Protecția Vulturilor Pleșuvi și Auriu, care a interzis preluarea, posesia, vânzarea, cumpărarea, trocul, oferta de vânzare, cumpărare sau troc, transportul, exportul sau importul oricărui vultur pleșuv sau auriu, viu sau mort, inclusiv orice parte, cuib sau ou, cu excepția cazului în care este permis prin autorizație. Vulturul pleșuv a fost eliminat de pe lista speciilor pe cale de dispariție în 2007.
Chiar dacă numărul lor crește treptat, Audubon îi listează ca fiind „pe cale de dispariție din cauza climei„, ceea ce înseamnă că specia „se estimează că va avea doar 26% din arealul său actual de vară rămas până în 2080”.
Mențiune Onorifică Categoria Tineret
„În timp ce observam această pasăre colibri cu piept căprui în pădurea de nori, am observat că se întorcea mereu pe aceeași creangă, folosind-o ca bază pentru a prinde insecte zburătoare. Cerul era luminos, așa că pasărea era frumos siluetată și știam exact fotografia pe care o doream”, a scris Gertsman. „Am făcut tot posibilul să-mi sincronizez degetul de declanșare cu momentul în care pasărea decola și ateriza, iar când m-am uitat la ecran, am fost uimit de transparența penelor și de detaliile scoase în evidență de lumina din spate.”
Colibriul cu piept căprui este o pasăre colibri care trăiește în Munții Anzi din Bolivia, Columbia, Ecuador și Peru. IUCN spune că nu se știe dacă populația acestei păsări este în scădere și populația sa globală nu a fost încă cuantificată.
La fel ca alte păsări colibri, dieta sa constă în principal din nectar. Femelele adună, de asemenea, insecte pentru a-și hrăni puii și culeg insectele din pânze de păianjen și plante.
Societatea Audubon a primit peste 8.000 de înscrieri și le-a evaluat pe baza calității tehnice, originalității și meritului artistic. Fiecare fotograf a fost de acord să respecte Ghidul Audubon pentru Fotografie Etică a Păsărilor.
