În ultimii 30 de ani, pierderea habitatului pentru speciile pe cale de dispariție în SUA a fost de peste două ori mai mare pe terenurile private neprotejate decât pe terenurile publice protejate federal.
Ideea din spatele ariilor naturale protejate este simplă: protejarea lor pe termen nelimitat de metodele atât de distructive ale oamenilor. Aceste terenuri variază de la Parcuri Naționale și Păduri Naționale la Monumente Naționale și Sistemul de Trasee Naționale, printre multe alte denumiri, cum ar fi terenuri publice.
Sunt terenurile publice protejate întotdeauna protejate?
Am putea presupune că odată protejat, rămâne protejat pentru totdeauna. Dar știți cum se spune despre presupuneri… și, după cum se pare, actuala administrație pare să vadă „protejat” puțin diferit. Potrivit unui articol din Yale School of Forestry & Environmental Studies, un studiu din revista Science a constatat că administrația Trump este responsabilă pentru „cea mai mare reducere a terenurilor publice protejate din istorie. La trei luni după preluarea mandatului, Trump a emis un ordin executiv care a dus la reduceri dramatice ale dimensiunii a două monumente naționale din Utah – Monumentul Național Bears Ears, redus cu 85 la sută, și Monumentul Național Grand Staircase-Escalante, redus cu 51 la sută.” Și asta e doar începutul.
„Există un efort liniștit, aproape secret, de a demonta infrastructura de gestionare a terenurilor publice”, a declarat pentru Yale Jim Lyons, Asistent Secretar Adjunct pentru Gestiunea Terenurilor și Mineralelor la Departamentul de Interne în administrația Obama. „Este foarte eficient. Eu îl numesc geniu malefic.”
Și, sincer, e vreo surpriză? Directorul interimar al Biroului de Gestiune a Terenurilor este William Perry Pendley, care a fost de mult timp un campion împotriva controlului federal al terenurilor publice. Între timp, Secretarul de Interne David Bernhardt – a cărui agenție este responsabilă pentru gestionarea și conservarea majorității terenurilor federale și a resurselor naturale – are un CV curios pentru această poziție. Ultimul său post a fost cel de lobbyist al industriei, la o firmă de avocatură care reprezintă clienți precum Rosemont Copper Mine, Halliburton Energy Services și Independent Petroleum Association of America – niciuna dintre ele nepare a fi prea interesată de conservarea sălbăticiei.
Terenurile protejate federal păstrează habitatul pentru speciile pe cale de dispariție
Deci, oricum, de ce contează? Răspunsul la această întrebare se află în datele colectate pe parcursul a peste 30 de ani (1986-2018), analizate de oamenii de știință de la Universitatea Tufts și organizația de conservare Defenders of Wildlife. Iată ce au descoperit:
În timp ce ne confruntăm cu extincția speciilor la scară largă, studiul demonstrează că protecția terenurilor federale și Actul Speciilor pe Cale de Dispariție (Endangered Species Act – ESA) din SUA sunt modalități eficiente de a diminua pierderile de habitat pentru specii. Studiul, intitulat „Speciile americane pe cale de dispariție sunt cele mai vulnerabile la pierderea habitatului pe terenurile private”, a fost publicat în Frontiers in Ecology and the Environment.
Și acest lucru nu este important doar pentru salvarea animalelor drăguțe; pierderile în biodiversitate au efecte pe termen lung. „Pierderea și modificarea habitatului sunt principalii factori ai pierderilor globale de biodiversitate, ducând la reduceri ale mărimii populațiilor și ale ratelor de reproducere pentru multe specii comune și pe cale de dispariție”, notează Universitatea Tufts într-o declarație despre studiu.
Deși au existat numeroase cercetări privind pierderea habitatului la nivel global, autorii studiului subliniază că majoritatea cercetărilor au avut o sferă geografică limitată sau au analizat doar una sau un număr restrâns de specii. Acest lucru i-a determinat să încerce o înțelegere la nivel național a modului în care jurisdicțiile funciare și politicile de conservare se traduc în protecția habitatelor pe teren.
Având în vedere acest lucru, au colectat date la scară largă despre habitatul a 24 de specii de vertebrate, toate incluse în Actul Speciilor pe Cale de Dispariție (ESA) sau în Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN). Speciile au arealuri atât pe terenuri federale, cât și pe terenuri care nu sunt deținute federal, acoperind aproape 50 la sută din țară, de la coastă la coastă, și incluzând toate ecosistemele majore din SUA continentală.
Specii incluse în analiză: Lupul cenușiu; șoimul Aplomado; Gaița de Florida; câinele de prerie din Utah. (Fotografii: D Avery; Burian; J Gallagher; Thaller.)/CC BY 4.0
Urmărind schimbarea habitatului pentru aceste specii de-a lungul timpului, au constatat că:
- Speciile pe cale de dispariție au pierdut cel mai puțin habitat (3,6 la sută) pe terenurile protejate federal.
- Speciile pe cale de dispariție au pierdut cel mai mult habitat (8,6 la sută) pe terenurile private care nu beneficiau de nicio protecție.
Între timp, terenurile de stat și terenurile protejate de organizații neguvernamentale au înregistrat pierderi de habitat pentru specii similare (4,6 la sută și, respectiv, 4,5 la sută) – oricum mai mari decât pierderile de pe terenurile federale.
Autorii explică ce se întâmplă, notând că „drepturile de proprietate individuale sunt puternic protejate în SUA… iar legile de conservare precum ESA includ excepții pentru actorii privați”. Ei spun că aceste protecții ineficiente în afara terenurilor federale vor submina munca de conservare trecută, prezentă și viitoare.
„Chiar și acolo unde legile se aplică, lipsa vizibilității și natura voluntară a inițiativelor de conservare pe terenurile private înseamnă că reglementările pot totuși să nu ofere protecție habitatelor (de ex. dezvoltarea petrolieră în arealul cocoșului de prerie mai mic). Pe lângă lipsa supravegherii actorilor privați, proprietarii de terenuri se pot angaja în distrugerea preventivă a habitatului pentru a evita restricțiile percepute de ESA privind utilizarea terenurilor…”
Deoarece studiul a analizat peste 30 de ani, echipa a reușit să obțină și alte informații, cum ar fi impactul relativ pe care îl au desemnările ESA sau Lista Roșie în zonele protejate versus cele neprotejate. Deloc surprinzător, au constatat că ESA a contribuit la protecția habitatelor pe terenurile federale, speciile pierzând mai puțin habitat după ce au fost listate decât înainte.
© Pierderea habitatului (zone roșii) pentru ciocănitoarea cu cioc roșu, listată ca specie pe cale de dispariție în regiunea statelor de la Golful Mexic. (Adam Eichenwald, Universitatea Tufts)
„Prin extinderea analizei la nivel național, studiul ne-a oferit o oportunitate unică de a examina dacă anumite reglementări și jurisdicții au fost mai eficiente în protejarea habitatelor speciilor pe cale de dispariție”, a declarat Michael Evans, senior conservation data scientist la Center for Conservation Innovation din cadrul Defenders of Wildlife și co-autor al studiului. „De exemplu, am constatat că păstrarea habitatului a fost mai strâns legată de statutul de teren protejat federal și de protecția ESA, indiferent de reglementările specifice agenției. Reglementările pentru protecție sunt diferite în afara terenurilor federale, unde raportarea impacturilor asupra mediului este necesară, dar minimizarea acestor impacturi ar putea să nu fie obligatorie.”
Un alt aspect interesant pe care îl explică autorii este că, chiar și atunci când arealul unei specii se află în întregime pe terenuri protejate federal, ce se întâmplă în jurul acestor terenuri poate avea un impact.
„Știm din cercetările efectuate de alți oameni de știință că dezvoltarea din jurul ariilor protejate poate reduce eficacitatea acelor protecții pentru animale”, a declarat Adam Eichenwald, student absolvent de biologie în laboratorul profesorului Michael Reed de la Tufts și prim autor al studiului. „Nu numai atât, dar schimbările climatice globale pot forța speciile să se deplaseze, ceea ce ne face să ne temem că în cele din urmă zonele destinate protejării speciilor ar putea rămâne fără locuitorii lor protejați.”
„Într-un moment în care planeta se confruntă cu o criză iminentă a extincției, avem nevoie de toate instrumentele disponibile pentru a proteja speciile și habitatele lor”, a declarat Jacob Malcom, directorul Center for Conservation Innovation din cadrul Defenders of Wildlife și co-autor al studiului.
„Această cercetare ilustrează importanța critică a sistemului federal de terenuri al Americii pentru conservarea habitatului sălbatic și nevoia urgentă de o mai bună protecție pe alte tipuri de proprietate funciară”, adaugă el. „Biodiversitatea și serviciile pe care le oferă societății pot fi conservate prin eforturi conjugate și schimbări transformatoare; protejarea habitatelor trebuie să fie o parte esențială a acestui efort.”
