Colibri sunt păsări foarte îndrăgite. Ciocurile lor unice, bătăile rapide ale aripilor și mișcările lor zvăpăiate îi fac oaspeți populari în grădini. Atractivitatea lor cu flori și hrănitoare poate consuma timpul unui grădinar, chiar mai mult decât combaterea buruienilor.
Dar există un loc unde este relativ ușor să vezi colibri: Ecuador. Țara sud-americană găzduiește peste 120 de specii de colibri, deși are aproximativ dimensiunea statului Nevada. Prin comparație, mai puțin de 25 de specii de colibri sunt observate în mod obișnuit pe tot teritoriul Statelor Unite.
Colibri se bucură de Ecuador datorită variațiilor sale de altitudine și a poziției sale la Ecuator. Aceste caracteristici oferă o varietate de climate diferite, ceva ce păsările apreciază. De la vârfuri de munți și ghețari la centrele orașelor, Ecuador are tot ce au nevoie colibri.
Steaua de deal cu gât albastru (Oreotrochilus cyanolaemus)
Descoperită în 2017 și descrisă într-un studiu publicat în octombrie 2018 în The Auk: Ornithological Advances, steaua de deal cu gât albastru locuiește într-o zonă izolată din Ecuador, care se întinde pe 155 de kilometri pătrați între provinciile Loja și El Oro, lângă Oceanul Pacific. În timp ce ornitologii au sărbătorit confirmarea unei noi specii de colibri, steaua de deal cu gât albastru este și un fel de canar în mina de cărbuni. Cu o populație estimată de doar 750 de indivizi, aceasta îndeplinește deja criteriile pentru o specie pe cale critică de dispariție, scriu autorii studiului.
Păsările prosperă în medii aride la 3.350 de metri deasupra nivelului mării, adaptându-se la altitudinile mari prin minimizarea timpului petrecut în zbor staționar și prin petrecerea nopților într-o stare de hibernare cunoscută sub numele de toropeală. În plus, steaua de deal cu gât albastru are picioare mai mari decât majoritatea colibri, permițându-i să sară între ramuri și să atârne cu capul în jos pentru a ajunge la nectar.
Jacobinul cu gât alb (Florisuga mellivora)
Jacobinul cu gât alb se găsește cel mai des în pădurile tropicale umede sau în vârfurile pădurilor secundare, potrivit Laboratorului de Ornitologie Cornell. Unele rapoarte menționează specia trăind și în plantațiile de cafea și cacao. Această pasăre devine foarte teritorială cu altele, mai ales dacă există nectar în apropiere.
A distinge masculii de femele la această specie poate fi puțin dificil. Femelele pot arăta aproape exact ca masculul, cu excepția ciocurilor mai lungi și a aripilor mai scurte.
Silfidul cu coadă violetă (Aglaiocercus coelestis)
Silfidul cu coadă violetă a fost considerat la un moment dat membru al unei specii complet diferite, silfidul cu coadă lungă. Cele două specii au o anumită suprapunere în arealurile lor, iar cozile lor distinctiv lungi au dus inițial la clasificarea lor ca fiind aceeași pasăre. Silfidul cu coadă violetă a avut morfologie, comportament și distribuție suficient de diferite, totuși, pentru a fi reclasificat ca specie proprie.
Poate cea mai vizibilă diferență între cei doi silfizi este coada lor. Așa cum sugerează și numele, silfizii cu coadă violetă au cozi cu o nuanță purpurie și vârfuri albăstrui. Silfizii cu coadă lungă au cozi albastre sau turcoaz pe toată lungimea.
Pufosul cu abdomen safir (Eriocnemis luciani)
De parcă colibri nu ar fi fost deja destul de drăguți, iată vin pufosii. Membrii acestui gen au smocuri de pene în jurul picioarelor, ca niște încălzitoare pufoase pentru picioare. Colibri pufosul cu abdomen safir are pene verzi strălucitoare cu pete albastre lângă cioc. Cozile păsărilor sunt negru-albăstrui, un contrast puternic cu corpurile lor.
Acești colibri preferă regiunile muntoase care au opțiuni de hrănire la nivelul inferior, în special flori mici cu locuri pentru popas. Pasărea este relativ necunoscută, totuși, în ceea ce privește biologia sa, și există lacune neexplicate în distribuția sa în Columbia, Ecuador, Peru și Venezuela.
Colibri urechiat brun (Colibri delphinae)
De la a ieși în evidență la a se camufla, colibri urechiat brun este un colibri cu un aspect mai discret. Penele brune ale corpului său sunt întrerupte doar de pene violet și verzi în jurul obrajilor și gâtului. Pasărea preferă ca habitat coronamentul pădurilor umede sau plantațiile de cafea. Pe lângă nectar, este cunoscută pentru a prinde insecte din zbor ca gustări.
Laboratorul de Ornitologie Cornell spune că pasărea are un „cântec aspru și strident”.
Eremitul cu mustăți albe (Phaethornis yaruqui)
Apropo de cântece, eremitul cu mustăți albe cântă în timp ce zboară rapid prin păduri, căutând nectar. Puteți ascultați cântecul său dând click aici.
Cântecul său este amplificat atunci când masculii se adună în grup. Ei emit zeci de vocalizări pe minut în efortul de a atrage femelele.
Coronetul cu piept castaniu (Boissonneaua matthewsii)
Descriși de Laboratorul de Ornitologie Cornell ca fiind „păsări îndesate, cu corp greu”, coroneți cu piept castaniu au un model de culoare de bază: partea superioară verde și partea inferioară roșu-portocaliu. Acest lucru îi face ușor de recunoscut în habitatele lor preferate de păduri muntoase umede. Sunt bine cunoscuți pentru a-și lăsa aripile extinse timp de o secundă sau două după aterizare înainte de a se așeza pe creangă.
Nimfa pădurii cu coroană (Thalurania colombica)
Masculii de colibri nimfa pădurii cu coroană sclipesc în pădurile umede de câmpie din Ecuador. Există patru subspecii diferite, trei dintre ele având gâtul verde și abdomenul albastru, în timp ce a patra este complet verde.
Îngerul-soarelui cu gât ametist (Heliangelus amethysticollis)
La fel ca nimfele pădurii cu coroană, îngerii-soarelui cu gât ametist au multiple subspecii — trei subspecii nordice în Anzii din nord-estul Columbiei și în Venezuela, și alte trei din sudul Ecuadorului până în Bolivia. Indiferent de țară, acești îngeri-soarelui preferă marginile pădurilor umede din apropierea munților.
