Puține alte larve sunt la fel de captivante precum omida. Forma juvenilă a fluturilor și a moliilor populează lumea creaturilor drăguțe și înfiorătoare, precum gărgărițele și licuricii—genul de insecte care sunt mai degrabă Lewis Carroll decât Franz Kafka.
Omizile sunt bogate în proteine și destul de lipsite de apărare—ceea ce le face o cină ușoară pentru alte animale—și multe au evoluat diverse mijloace de protecție. Marcajele și părțile corpului lor le pot face să pară mai mari în dimensiune, iar unele dintre ele sunt otrăvitoare, atât la consum, cât și la atingere. Dar înainte de a ieși și a începe să zdrobiți omizi, amintiți-vă că nu sunt vicioase, iar înțepătura apare doar atunci când sunt atinse și se simt amenințate.
Omida pufosă (Megalopyge opercularis)
Semănând cu Vărul Itt din Familia Addams, acest individ este cunoscut sub numele de omida pufosă, sau asp. Pufosă, pentru că această omidă este la fel de pufoasă ca o pisicuță; și asp, ca în șarpe, pentru că aceasta este una dintre cele mai toxice omizi din America de Nord.
Veninul provine din spini otrăvitori, ascunși perfect de suprafața irezistibil de pufoasă. La atingere, spinii se rup și se fixează în piele, eliberând veninul. Mama Natură în forma sa cea mai vicleană. Conform bibliotecii de toxine a Asociației Americane de Chimie Clinică, aceasta nu este o simplă înțepătură: Durerea intensă, pulsatilă, se dezvoltă în cinci minute de la contact, cu durerea extinzându-se în sus pe brațul afectat. Alte simptome pot include dureri de cap, greață, vărsături, disconfort abdominal intens, limfadenopatie, limfadenită și, uneori, șoc sau dificultăți respiratorii.
Morala poveștii: Stați departe de cea mai drăguță omidă din lume.
Omida șa (Acharia stimulea)
Frumoasa omida șa este originară din estul Statelor Unite. Identificată prin pata maro în formă de șa de pe spate, omida șa este numită și omidă melc datorită lungimii scurte și formei picioarelor sale abdominale.
Pomponii îndrăzneți pe care îi poartă aceste omizi sunt mai mult decât decorativi. La fel ca o mare parte din restul corpului acestei creaturi, pomponii poartă peri urticanți care secretă venin iritant. Înțepăturile sunt foarte dureroase și pot provoca umflături, greață și pot lăsa o erupție cutanată care poate dura zile întregi.
Omida moliei cedrului alb (Leptocneria reducta)
Omida moliei cedrului alb se găsește în toată Australia și preferă copacul Cape Lilac (cunoscut și sub numele de Cedru Alb). Omida este cea mai activă în lunile mai calde și tinde să caute umbră în timpul căldurii zilei sub case și alte structuri.
Amintind de un pulover de angora, această omidă poate într-adevăr să provoace neplăceri—perii sunt capabili să inducă un caz înfricoșător de urticarie sau erupții cutanate.
Omida moliei Io (Automeris io)
Ca o mică oază de palmieri, dulce și colorata omidă a moliei Io are o răspândire largă, din Maine până în sudul Canadei, în sud-estul Manitobei, Dakota de Nord și de Sud, Nebraska și Colorado; spre sud până în Florida, statele de la Golful Mexic, Texas și New Mexico; și din Mexic spre sud până în Costa Rica.
Și da, acești spini asemănători frunzelor de palmier au un venin dureros care este eliberat la cea mai mică atingere. Unii oameni experimentează reacții severe și necesită asistență medicală, în timp ce alții au doar o senzație de mâncărime sau arsură.
Omida moliei hag (Phobetron pithecium)
Întrebare: Monstru drăguț, pufos, ca o caracatiță, care ar putea fi o jucărie de pluș? Sau, cel mai rău coșmar al unui arahnofob?
Oricare ar fi tabăra în care vă aflați, un lucru este sigur: există puțin mister în ceea ce privește motivul pentru care această omidă a primit porecla „melc-maimuță”.
Completată cu șase perechi de proiecții ondulate, dens acoperite cu peri, o omidă melc-maimuță poate să-și piardă „membrele” fără a dăuna larvei, dar perii pot provoca o iritație puternică.
Omida Hickory Tussock (Lophocampa caryae)
Elegantă, cu spatele său catifelat și perii săi mătăsoși, această creatură arată mai degrabă ca o boa de pene vintage decât ca o larvă—dar larvă este. Și larvă înțepătoare, pe deasupra.
Deși unii oameni au o reacție mică sau deloc la această omidă, alții au o reacție care variază de la o erupție cutanată ușoară la una destul de severă, comparabilă cu cea cauzată de iedera otrăvitoare.
Omida procesionară a pinului (Thaumetopoea pityocampa)
Cineva are nevoie de o tunsoare—dar atunci cineva ar fi mult mai puțin periculos și nici pe departe la fel de drăguț. Larvele moliei procesionare a pinului ar putea fi modelul pentru șamponul pentru omizi, dacă ar exista așa ceva.
Dar tot acel păr, oricât de atingător ar părea, nu ar trebui niciodată atins. Perii extrem de iritanți nu sunt doar în formă de harpon, dar omida îi poate ejecta atunci când se simte amenințată, moment în care aceștia pătrund în toate zonele de piele expusă, plini de venin urticant.
Omida gigantică a moliei de mătase (Lonomia oblique)
Natura a nimerit-o cu aceasta—a proiectat-o să arate la fel de înfricoșător pe cât este. Aceasta nu este omida pe care ați vrea să o întâlniți într-o alee întunecată. Cunoscută sub numele de „omida asasină”, larvele sud-americane sunt responsabile pentru peste 1.000 de cazuri de otrăvire din 1997 până în 2005, multe ducând la deces.
Perii asemănători suliței pătrund în piele și eliberează o doză de toxină care duce la dureri de cap, febră, vărsături și stare generală de rău înainte de a se instala o tulburare severă de sângerare, ducând la echimoze, hematurie, hemoragii pulmonare și intracraniene și insuficiență renală acută.
În caz de înțepături
În cazul în care sunteți înțepat de o omidă, Centrul de Control al Otrăvirilor din Florida recomandă următoarele:
