Timpul nu zboară dacă ești o muscă, sugerează un nou studiu. De fapt, muștele excelează la evitarea loviturilor și palmelor noastre deoarece ele percep scurgerea timpului mai lent decât noi.
Avem tendința să presupunem că timpul este la fel pentru toată lumea, dar conform cercetărilor publicate în revista Animal Behaviour, acesta are viteze diferite pentru specii diferite. Animalele cu corpuri mici și rate metabolice rapide — fie că sunt muște de casă sau păsări colibri — percep mai multe informații într-o unitate de timp, constată studiul, ceea ce înseamnă că experimentează acțiunea mai lent decât animalele cu corpuri mari și metabolism mai lent, inclusiv oamenii.
Dacă acest lucru vă amintește de un anumit film SF din 1999, sunteți pe drumul cel bun. Studiul a fost condus de oameni de știință de la Trinity College Dublin din Irlanda, care a emis un comunicat de presă ce explică descoperirile printr-o referință populară, dar pertinentă: „De exemplu, muștele își datorează abilitatea de a evita ziarele rulate capacității lor de a observa mișcarea pe scale temporale mai fine decât pot ochii noștri, permițându-le să evite ziarul într-un mod similar secvenței ‘bullet time’ din popularul film ‘The Matrix'”.
Există chiar variații în cadrul aceleiași specii, sugerează autorii studiului, din moment ce unii atleți umani își pot îmbunătăți capacitatea ochilor de a urmări o minge în mișcare în timpul competițiilor de mare viteză. Percepția timpului se modifică subtil și cu vârsta, notează aceștia, posibil contribuind la explicarea de ce timpul pare să treacă mai lent pentru copii decât pentru adulți.
În sălbăticie, însă, multe animale cu corpuri mici se bazează probabil pe acest „bullet time” pentru supraviețuirea de zi cu zi, ajutându-le să rămână cu un pas înaintea prădătorilor sau prăzilor lor.
„Ecologia pentru un organism înseamnă găsirea unei nișe în care poți reuși și pe care nimeni altcineva nu o poate ocupa”, afirmă într-o declarație Andrew Jackson, coautor al studiului și zoolog la Trinity College. „Rezultatele noastre sugerează că percepția timpului oferă o dimensiune încă nestudiată de-a lungul căreia animalele se pot specializa. … Începem să înțelegem că există o întreagă lume de detalii acolo pe care doar unele animale o pot percepe, și este fascinant să ne gândim cum ar putea percepe ele lumea diferit de noi.”
Jackson și colegii săi au demonstrat acest lucru printr-un fenomen numit „frecvență critică de fuziune a pâlpâirii”, bazat pe viteza maximă de pâlpâire a luminilor pe care un animal o poate vedea înainte ca aceasta să pară o lumină constantă, neîntreruptă — același principiu din spatele iluziei televiziunii fără pâlpâire. Acesta este și motivul pentru care câinii au dificultăți în a vedea imaginile pe televizor, subliniază cercetătorii, deoarece ochii canini au o rată de reîmprospătare mai mare decât ecranele TV (să nu mai vorbim de acuitate vizuală mai mică și percepție mai slabă a culorilor decât la oameni).
Studiul a examinat peste 30 de specii diferite, de la rozătoare, porumbei și șopârle, la câini, pisici și țestoase lutz. Timpul trece relativ repede pentru acest din urmă grup, cu corpuri mai mari, au constatat autorii, în timp ce animalele mai mici par să-și trăiască viețile într-un relativ ralanti. Nu numai că aceasta este o realizare oculară impresionantă, subliniază coautorul și biologul de la Universitatea din St. Andrews, Graeme Ruxton, dar înseamnă și că nu ar trebui să subestimăm creierul insectelor și al vertebratelor minuscule.
„A avea ochi care trimit informații actualizate creierului la frecvențe mult mai mari decât ochii noștri nu are nicio valoare dacă creierul nu poate procesa acea informație la fel de rapid”, spune Ruxton. „Prin urmare, această lucrare subliniază capacitățile impresionante chiar și ale celor mai mici creiere animale. Muștele s-ar putea să nu fie gânditori profunzi, dar pot lua decizii bune foarte repede.”
Mai sunt necesare cercetări pentru a înțelege exact cum își folosesc animalele abilitățile de ralanti, dar, conform biologului de la Universitatea din Edinburgh, Luke McNally, care a lucrat și el la studiu, noile descoperiri sugerează aspecte ale vieții animale care ar putea fi invizibile pentru ochii noștri.
„Animalele ar putea folosi, de asemenea, variația în percepția timpului pentru a trimite semnale discrete”, spune el, notând că multe specii — precum licuricii și unele animale de mare adâncime — comunică prin lumini intermitente. „Speciile de prădători mai mari și mai lente ar putea să nu poată decoda aceste semnale dacă sistemul lor vizual nu este suficient de rapid, oferind semnalizatorilor un canal secret de comunicare.”











