Bill McKibben este un om ocupat. Într-o zi va vorbi într-un auditoriu plin pentru a răspândi mesajul organizației non-profit de mediu pe care a fondat-o, 350.org. A doua zi va fi la un protest, încercând să oprească propusa conductă Keystone XL (sau petrecând câteva zile în închisoare ca urmare a acelui protest). La scurt timp după aceea, va scrie articole pentru Huffington Post, Rolling Stone sau alți editori. Mai târziu, va fi cercetător rezident la Middlebury College din Vermont. Apoi, trece la următorul eveniment important.
El recunoaște că programul său încărcat face dificilă echilibrarea rolurilor sale de activist, scriitor, profesor, soț și tată. „Fiica mea este acum la facultate, ceea ce face lucrurile mai ușoare, dar soția mea plătește un preț real”, recunoaște McKibben în timp ce se află în drum de la un eveniment la altul. „Și la fel și scrisul meu – sunt zile în care tânjesc fizic după pacea minții și liniștea pe care le cere scrisul de calitate. Dar, trebuie să faci ce trebuie să faci și suntem în mijlocul celei mai grele lupte din toate timpurile.”
Deși luptă pentru mediu de peste 20 de ani acum – a publicat „Sfârșitul Naturii”, prima carte reală despre încălzirea globală pentru publicul larg, încă din 1989 – nu și-a pierdut deloc elanul. El spune că rămâne puternic văzând „disponibilitatea oamenilor din țări care nu au contribuit deloc la cauzarea problemei de a se ridica, dorind să lupte. Dacă ei pot face asta, o putem face și noi.”
Provocările de mediu cu care se confruntă oamenii din întreaga lume au evoluat în ultimii ani. Fiecare nou model de schimbări climatice arată o amenințare mai mare decât am înțeles anterior. Între timp, banii proveniți de la companiile petroliere par să joace un rol din ce în ce mai mare în politica americană, oferindu-le acestora un avantaj. Dar McKibben a răspuns evoluând propriile mesaje și abordări. Anul trecut a adus un nou instrument: un apel către universități să-și retragă investițiile din acțiuni legate de combustibili fosili. McKibben, care speră să lovească companiile petroliere în portofel, a spus că ideea are precedent. O mișcare similară de dezinvestire în anii 1980 a solicitat universităților să-și retragă investițiile din Africa de Sud ca o modalitate de a pune presiune pe guvern să desființeze apartheidul.
Deși nouă, mișcarea de dezinvestire a prins deja contur. Grupuri de studenți s-au format în campusuri din întreaga țară. În noiembrie anul trecut, Unity College din Maine a devenit prima universitate care a anunțat – la un miting 350.org la care am participat în Portland – că își va retrage acțiunile legate de combustibilii fosili. În martie anul acesta, College of the Atlantic, tot din Maine, li s-a alăturat.
„Provocările sunt mult mai mari, dar putem învinge”, spune McKibben. El vede progres peste tot. „Au fost zile vara trecută când Germania a generat peste jumătate din energia pe care a utilizat-o din panouri solare pe teritoriul său. Ce vă spune asta despre rolul relativ al priceperii tehnologice și al voinței politice în rezolvarea acestei probleme?”, întreabă el.
Activistul nu are planuri să încetinească în 2013. Chiar dacă nu este pe scenă în acest moment, poți aproape simți strigătul de mobilizare în timp ce își prezintă planurile pentru anul următor: „Sperăm să continuăm lupta împotriva conductei Keystone, sperăm să convingem zeci de universități să-și retragă investițiile și sperăm să facem ca această cea mai importantă mișcare să crească tot mai mult!”











